Ce înseamnă dacă ai tensiunea diferită la brațe

Ce înseamnă dacă ai tensiunea diferită la brațe

Mihaela Onofrei, redactor Divahair.ro

Tensiunea nu se verifică doar la un singur braț, ci la ambele. În acest mod ne putem da seama dacă avem probleme de sănătate. Însă această practică nu este întreprinsă de toți doctorii, de cele mai multe ori din considerente de timp.

Totuși, dacă obișnuiești să faci acest lucru acasă, acordă mai mult timp sănătății tale luându-ți tensiunea la ambele brațe. Făcând asta, poți detecta o boală ascunsă de una singură și poți preveni evoluția acesteia ducându-te imediat la doctor și semnalându-i acest fenomen.

Se pare că tensiunea diferită la brațe semnalează probleme grave de circulație a sângelui. Cercetătorii britanici au comparat rezultatele a 20 de studii făcute pe persoane cu diferențe de tensiune, iar rezultatele au fost tulburătoare. Se pare că la aceste persoane cu probleme circulatorii este de două ori mai probabil să apară boli arteriale, artere blocate în mâini și în picioare sau în alte părți ale corpului.

O diferență a presiunii sângelui în brațe crește și șansa de a muri în urma unui atac de cord sau din cauza unei boli cardiovasculare. De aceea, măsurarea tensiunii la ambele brațe ar trebui să facă parte din rutina noastră medicală.

De ce variază tensiunea?

Se pare că diferențele de la un braț la celălalt sunt perfect normale, însă atunci când diferența este mai mare de 10 unități, acest lucru înseamnă că trebuie să consultăm medicul imediat.

La persoanele tinere, această diferență poate exista din cauza unui mușchi care poate comprima vena ce alimentează brațul cu sânge sau din cauza unei probleme structurale care poate împiedica sângele să circule normal prin venă.

În cazul persoanelor în vârstă, problemele apar atunci când există un blocaj cauzat de ateroscleroză, boală care favorizează producerea atacului de cord, a arteritei sau a altor boli cardiovasculare.

Cum să îți verifici tensiunea corect:

- Înainte de a-ți lua tensiunea, evită consumul de cafea, alcool sau nicotină;

- Stai liniștită câteva minute, cu spatele rezemat și cu picioarele pe podea;

- Atunci când îți iei tensiunea, asigură-te că brațul este relaxat, iar cotul stă pe o suprafață plată, la același nivel cu inima;

- Ia-ți tensiunea conform instrucțiunilor tensiometrului pe care îl ai;

- Repetă procedura și la celălalt braț.

Dacă diferența este mai mare de 10-15 unități, nu uita să îți înștiințezi doctorul de familie despre acest lucru!

Articolul urmator
Legătura dintre cafea și tensiune: ce trebuie să știi
Legătura dintre cafea și tensiune: ce trebuie să știi
Care ar fi numele tău dacă te-ai naște astăzi?
Incepe quiz
Care ar fi numele tău dacă te-ai naște astăzi?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.2 (31)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.