Ce păţeşte creierul unei femei care fumează 20 de ţigări pe zi

Ce păţeşte creierul unei femei care fumează 20 de ţigări pe zi

Bianca Geica, redactor DivaHair.ro

Medicii sunt din ce în ce mai alarmaţi când vine vorba de sănătatea fumătorilor. Tot mulţi oameni ajung să-şi piardă viaţa din cauza acestui viciu. În 2011, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a dezvăluit statistici de-a dreptul cutremurătoare: peste 6 milioane de oameni mor anual din cauza fumatului pasiv şi activ. De altfel, printre decesele înregistrate până la acea vreme s-au numărat cel puţin 600 000 nefumători care au inhalat în repetate rânduri fum de ţigară. Aceeaşi Organizaţie Mondială a Sănătăţii susţine că, până în 2030, numărul celor care vor muri din cauza fumatului se va ridica la 8 milioane.

Se pare că situaţia este mult mai gravă în rândul femeilor, potrivit HealthDay Reporter. În urmă cu o lună, specialiştii au descoperit că riscul unui accident vascular cerebral (AVC) este mult mai crescut în cazul femeilor care fumează zilnic sau ocazional. Un AVC apare atunci când un vas de sânge care alimentează creierul fie se sparge, fie este blocat de un cheag de sânge. 

Potrivit medicului neurolog Joni Lindbohm, care a condus studiul realizat de mai multe grupuri de cercetători de la Universitatea de Medicină din Helsinki, în perioada 1972-2011, femeile care fumează între 1 şi 10 ţigări pe zi sunt de trei ori mai predispuse la o hemoragie subarahnoidiană (principalul factor care declanşează un accident vascular cerebral) faţă de nefumătoare. Femeile care fumează între 11 şi 20 ţigări pe zi sunt de 8 ori mai predispuse la un accident vascular cerebral faţă de nefumătoare sau față de fumătoarele pasive.  

De ce riscul unui AVC este mai mare în cazul fumătorilor? Din pricina nicotinei şi a monoxidului de carbon din fumul de ţigară, care reduc semnificativ cantitatea de oxigen din sânge transportată către creier şi care afectează pereţii vaselor sanguine. 

Aşadar, dacă aveai nevoie de un semn sau de un motiv întemeiat pentru a te lăsa definitiv de fumat, profită de aceste avertismente şi aruncă acum pachetul de ţigări din poşetă!

Articolul urmator
5 băuturi care cresc tensiunea. Mare grijă când le consumi
5 băuturi care cresc tensiunea. Mare grijă când le consumi
La ce e creierul tău cel mai bun?
Incepe quiz
La ce e creierul tău cel mai bun?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.9 (11)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.