Ce presupune endoscopia cu anestezic și care sunt riscurile

Ce presupune endoscopia cu anestezic și care sunt riscurile

Redactor Andreea Baluteanu

Tot mai des realizate în ultima perioadă, endoscopiile sunt unele dintre cele mai comune proceduri medicale ce au drept scop vizualizarea directă a unei părți din interiorul corpului tău. În general lipsită de efecte adverse, endoscopia cu anestezic are drept obiectiv reducerea disconfortului la care este supus pacientul, precum și a anxietății sau a tulburărilor psihologice.

Îți spunem azi tot ce trebuie să știi despre endoscopia cu anestezic: de ce este realizată, care sunt complicațiile și riscurile sale și cum pot fi prevenite acestea. Află totul din rândurile de mai jos!

Ce este endoscopia cu anestezic și de ce ai nevoie de ea?

Prin intermediul unei endoscopii, doctorul va introduce în corpul tău un tub subțire și flexibil care este dotat la capăt cu o sursă de lumină și o cameră minusculă. Acest instrument poate fi inserat în corp prin gât, prin rect sau prin nas. În ceea ce privește destinația sa, endoscopia permite vizualizarea sau tratarea unor probleme de sănătate de la nivelul tractului digestiv.

endoscopie

Sună… extrem de inconfortabil? Așa și este, în multe cazuri. Tocmai de aceea, medicul va decide să opteze pentru o endoscopie cu anestezie, care să asigure siguranța și confortul tău în timpul procedurii. Prin intermediul sedării, va fi controlată atât durerea, cât și anxietatea sau stresul ce pot fi cauzate de o procedură considerată nenaturală de către corp. De asemenea, specialistul se va asigura astfel că pacientul nu este conștient în totalitate de procedură.

În general, anestezia din timpul unei endoscopii poate fi aplicată topic sau intravenos. Specialiștii pot opta și pentru o anestezie totală, caz în care procedura de sedare nu poate fi realizată decât de un anestezist.

În ceea ce privește medicamentele folosite pentru endoscopia cu anestezic, cele mai comune sunt:

  • Benzodiazepină (un tranchilizant minor, ce acționează asupra creierului și sistemului nervos);
  • Midazolam (pentru sedare);
  • Fentanil (pentru reducerea durerii).

Riscurile asociate endoscopiei cu anestezic

Mai sus am văzut de ce este atât de necesară anestezia în timpul endoscopiei. Majoritatea doctorilor o recomandă și cea mai mare parte dintre pacienți optează pentru ea. Cu toate acestea, există și anumite riscuri asociate endoscopiei cu anestezic.

Iată care sunt cele mai comune dintre riscurile asociate acestei proceduri:

  • vârsta pacientului (periculoasă mai ales peste 60 de ani);
  • apneea în somn;
  • boli avansate ale plămânilor;
  • hipertensiune pulmonară;
  • boala coronariană;
  • boli ale ficatului sau ale rinichilor;
  • anxietate;
  • durere cronică;
  • administrarea de opioide, sedative sau droguri recreaționale de către pacient. 

Factori de risc pentru endoscopia cu anestezic mai sunt considerați de asemenea și gradul de competență al anestezistului (un personal slab calificat sau cu experiență redusă), dar și tipul, doza și modul de administrare a anestezicului.

Complicații ale endoscopiei cu anestezic

Începem prin a te liniști: complicațiile care survin în urma endoscopiei cu anestezic sunt rare și moderate în majoritatea cazurilor, așa cum nuanțează cercetarea publicată în World Journal of Gastrointestinal Endoscopy. Iată astfel care sunt cele mai comune situații alarmante:

  • probleme cardiovasculare (hipotensiune, hipertensiune, aritmie cardiacă, infarct);
  • probleme respiratorii (sindromul de detresă respiratorie acută, obstrucție a căilor aeriene);
  • reacții alergice;
  • stare de greață și de vomă post sedare;
  • reacții adverse paradoxale: stări de neliniște, violență, agresivitate, dezorientare sau tahicardie, prezente mai ales la copii.

ace de anestezie

Prevenirea complicațiilor care pot apărea în timpul unei endoscopii cu anestezic

Cea mai bună modalitate de a preveni complicațiile despre care ți-am vorbit constă în discuția sinceră cu medicul. Anestezistul sau medicul trebuie să te consulte cu privire la următoarele aspecte:

  • medicația curentă și trecută;
  • tuse, febră sau răceli recente;
  • probleme personale cu anestezia;
  • istoricul familial al problemelor cu anestezia;
  • alergii;
  • istoric de astm, bronșită sau probleme cu inima.

De asemenea, este importantă experiența de care beneficiază anestezistul. Specialiștii sunt de părere că ar trebui să te interesezi de reputația clinicii și de eventualele probleme pe care le-a avut cu anestezia în timpul endoscopiei.

În timpul procedurii, pentru a preveni orice complicații, medicul sau anestezistul trebuie să monitorizeze constant tensiunea, respirația, ritmul cardiac. În cazul în care este necesar, specialistul va trebui să administreze oxigen, anticipând în urma discuției de mai sus această potențială complicație.

Deși riscurile unei endoscopii cu anestezic sunt în general minore, e bine să ții întotdeauna cont de ele. Discută cu doctorul și informează-te întotdeauna cu privire la potențialele complicații.

Surse foto: iStock

Articolul urmator
Trăsături morale pe care orice femeie care se respectă trebuie să le aibă
Trăsături morale pe care orice femeie care se respectă trebuie să le aibă
Ghicim ce zodie ești! Tot ce trebuie să faci e să ne zici care sunt vedetele tale preferate
Incepe quiz
Ghicim ce zodie ești! Tot ce trebuie să faci e să ne zici care sunt vedetele tale preferate

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.8 (14)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.