Ce se întâmplă dacă nu mănânci pâine o săptămână

Ce se întâmplă dacă nu mănânci pâine o săptămână

Redactor Andreea Baluteanu

O pâine proaspătă, rumenită, abia scoasă din cuptor, mirosind ca o mică părticică din Rai: știm, și nouă ne lasă gura apă evocarea unei asemenea imagini. Însă, dacă iei în considerare și părțile sale negative, vei vedea că perspectiva nu mai e deloc atât de apetisantă!

Pâinea nu îți alintă doar papilele gustative, ci și contribuie la crearea acelui strat „pufos” din jurul siluetei tale. Mai mult, ea îți poate afecta digestia și poate conduce la declanșarea diabetului, a obezității și a bolilor de inimă. În aceste condiții, ne mai poate acuza cineva că ne gândim să renunțăm la acest deliciu? Descoperă mai jos efectele pe care le vei resimți după ce vei abandona pâinea pentru o săptămână!

O săptămână fără pâine: iată cum te vei simți!

Da, cerealele integrale sunt sănătoase, dar câte dintre noi ne putem lăuda că mâncăm doar pâine neagră și integrală? Chiar și așa, prepararea acestui aliment care ne aduce aminte de mesele bogate ale copilăriei include și drojdie, precum și gătitul la temperaturi ridicate, fără a mai pune la socoteală și eventualii conservanți.

paine

În aceste condiții, nu e de mirare că mulți nutriţionişti își sfătuiesc pacienții să renunțe la pâine!

Descoperă principalele efecte pe care le vei resimţi după o săptămână de „post”!

Vei pierde în greutate. După o săptămână în care ai evitat să te și uiți la pâine, vei constata că relația ta cu colanții à la Gigi Hadid s-a ameliorat în mod considerabil. E adevărat, nu devii mai subțire topind doar din depozitele de grăsime, ci eliminând apa în exces din țesuturi. Cum explicăm această situație? Carbohidraţii conținuți de pâine rețin o cantitate de apă de circa trei-patru ori mai mare decât greutatea lor. Eliminând ferm aportul de carbohidraţi, vei constata cum devii din ce în ce mai fit, după doar o săptămână!

Vei avea o digestie de milioane. Carbohidraţii din pâine sunt mai dificil de digerat, umplând intestinele și consumând și o rezervă importantă din energia de care dispune corpul tău. Acesta este principalul motiv pentru care te simți plină, aproape extenuată după o masă grea. Mai mult decât atât, pâinea are un conținut ridicat de aer (care o face să fie atât de pufoasă), care va ocupa chiar și mai mult spațiu în sistemul tău digestiv.

După doar o săptămână de pauză în relația cu pâinea, te vei simți mai ușoară, scaunele se vor normaliza și senzația de abdomen umflat va fi doar o amintire.

Te vei simți mai energică. Energia despre care vorbeam mai sus, utilizată de corp pentru a descompune carbohidraţii complecși, te va face să te simți obosită, secătuită de puteri. Renunță să o mai consumi astfel și vei vedea cum, după o săptămână, nici măcar orele de cardio nu îți mai pun probleme.

paine

Previi apariția bolilor de inimă, a diabetului și a obezității. E adevărat, aici ne confruntăm cu o sabie cu două tăișuri, dar totul depinde de tipul de pâine pe care îl consumi. Irezistibilele delicii din făină albă sunt bogate în carbohidrați rafinați, care produc depozite de acizi grași în corp, determinând, în timp, bolile înfiorătoare despre care am vorbit mai sus. De partea cealaltă însă, cerealele integrale au ca efect diminuarea procentelor de colesterol, contribuind la prevenția bolilor de inimă. Soluția? Renunță la pâine, cel puțin pentru o săptămână, dar păstrează cerealele adorate la micul dejun.

Ești stăpâna poftelor tale. Jucându-se în chip malefic cu nivelul zahărului din sânge, delicioasa pâine albă are un efect asemănător zahărului, tulburându-ţi corpul cu pofte irezistibile. Nici nu e de mirare că, odată ce ţi-ai imaginat o felie aburindă de pâine, ai și dat fuga la cel mai apropiat magazin, pentru că îți era imposibil să te lupți cu tentația. Renunțând însă pentru o săptămână la pâine, te vei gândi din ce în ce mai rar la ea. Tot ce contează este să treci peste primele zile, care sunt mai dificile.

Tu ce părere ai? Te-am convins să limitezi consumul de pâine pentru cel puțin o săptămână?

Surse foto: pexels.com

Articolul urmator
Este sau nu recomandat să mănânci după ora 18:00? Mihaela Bilic dă verdictul
Este sau nu recomandat să mănânci după ora 18:00? Mihaela Bilic dă verdictul
Ce tragedie ti se va intampla in viata?
Incepe quiz
Ce tragedie ti se va intampla in viata?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.1 (58)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.