Cele mai amuzante lucruri care s-au întâmplat în cabinetele medicilor

Cele mai amuzante lucruri care s-au întâmplat în cabinetele medicilor

Mihaela Onofrei, redactor Divahair.ro

Deși ai crede că în cabinetele medicilor se întâmplă doar lucruri serioase, se pare că și doctorii au parte de întâmplări hazlii. De cele mai multe ori, pacienții pot fi extrem de amuzanți și îi pot face chiar și pe cei mai renumiți specialiști din domeniul medical să râdă cu lacrimi!

De la întâmplări amuzante cu recipiente pentru urină și până la încurcarea medicamentelor, întâmplările despre care vei afla sigur te vor face să zâmbești. Ți-am pregătit câteva cazuri ce te vor binedispune. 

medic cu copil in brate

Întâmplări amuzante petrecute în cabinetele medicilor

Recipientul de urină

Multe persoane încă nu știu pentru ce sunt acele recipiente micuțe care se dau pacienților. În una dintre aceste întâmplări, o asistentă i-a dat unui pacient un recipient și i-a arătat unde este baia. Câteva minute mai târziu, acea persoană iese din baie și îi dă înapoi recipientul asistentei gol. „Mulțumesc!”, îi spune acesta. „Totuși, era o toaletă acolo și nu a mai fost nevoie să folosesc borcanul acesta.”

Al treilea soț

În unul dintre controalele obișnuite ale unui medic oftalmolog, o pacientă i-a spus acestuia că îi amintește de al treilea ei soț. Nedumerit, medicul a întrebat-o pe femeie câți soți a avut până acum. „Doi”, a răspuns femeia.

Picături greșite

Când a revenit la medic pentru control, pacientul l-a anunțat pe acesta că are vești bune și vești mai puțin bune. Vestea bună era că picăturile de urechi funcționaseră. Vestea proastă era că nu fuseseră prea gustoase.

Accident în magazin

Pacient: - Doctore, am alunecat în magazin și cred că mi-am rupt ceva.

Doctor: - Unde te-ai rănit mai exact?

Pacient: - La Carrefour.

Întâlniri ale creierelor

În timpul unei operații, doi chirurgi dau cap în cap. „Întâlnirea minților luminate”, spune unul dintre chirurgi. „Da, totuși m-am simțit singur”, a răspuns celălalt.

Alergie la pisici

Un medic i-a prescris unui pacient un inhalator pentru alergia pe care o avea la pisica lui. După o săptămână, acesta a revenit bucuros la control, spunând că nu mai are nicio problemă. Folosise inhalatorul pe pisică în tot acest timp.

medic care rade cu pacientul

Scuze pentru a lipsi de la serviciu

„Copilul mi-a băgat o bomboană în nas și trebuie să mă duc la spital ca să mi-o scoată.”

„M-am îmbolnăvit pentru că am citit prea mult.”

„Câinele meu nu se simțea bine, așa că i-am gustat mâncarea și m-am îmbolnăvit și eu.”

Probleme cu vederea

Un doctor a fost dat în judecată de soțul unei femei operate de acesta. S pare că după intervenție femeia nu a mai vrut să aibă relații intime cu soțul. Totuși, doctorul o ajutase pe femeie doar să vadă mai bine.

Confuzie

Într-o discuție cu un doctor, pacientul termină conversația spunând „te iubesc”. „Îmi pare rău”, spune acesta rușinat. „îmi spuneați ce să fac și pentru câteva secunde credeam că vorbesc cu nevasta mea.”

100 de ani

Într-un azil de bătrâni, se sărbătorea ziua unei femei care împlinea 100 de ani. Era destul de somnolentă la ziua sa, așa că asistenta a întrebat-o dacă știe câți ani face. Bătrâna i-a răspuns că nu are idee. „Ai 100 de ani!”, spune asistenta. „De asta sunt atât de obosită”, răspunde bătrânica.

Autopsia

Doctor: - Ați sunat la dermatologie. Cu ce vă putem ajuta?

Pacient: - Bună ziua! Am făcut o autopsie și aș vrea să știu care sunt rezultatele.

Plictiseală

Un medic o întreabă pe o femeie însărcinată de ce există atât de multe mămici în orașul ei. Aceasta i-a spus că nu există internet acolo. Plictiseala asta...

asistente care rad

Cervicită

Doctorul îi spune pacientei că suferă de cervicită, o inflamare a cervixului. Îngrijorată peste măsură, femeia îi zice că și soțul ei trebuie să fie testat. Doctorul o asigură că nu trebuie să se îngrijoreze, deoarece soțul nu are nimic. „De unde știți?”, spune femeia. „L-ați examinat deja?”

La avocat

Avocat: - Domnule doctor, nu-i așa că o persoană care moare în somn nu își mai aduce aminte de nimic dimineața?

YouTube

Un pacient ajunge la doctor cu o unghie dureroasă crescută în carne. Înainte de operație, doctorul îl liniștește pe pacient și îi spune să nu se îngrijoreze. „Tocmai am văzut cum se face această operație pe YouTube”, i-a zis medicul.

Semn din naștere

Pacient: - Mă îngrijorează acest semn din naștere.

Doctor: - Semn din naștere spui? De când îl ai?

Acestea sunt cele mai amuzante întâmplări care au avut loc în cabinetele medicilor. Tu ai avut parte de o experiență asemănătoare până acum?

Surse foto: iStock

Articolul urmator
Semne de cancer la limbă pe care oricine ar trebui să le știe
Semne de cancer la limbă pe care oricine ar trebui să le știe
Cel mai greu test! Nimeni nu raspunde corect la toate cele 10 intrebari
Incepe quiz
Cel mai greu test! Nimeni nu raspunde corect la toate cele 10 intrebari

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.