Cum detectezi cancerul pancreatic cu un simplu selfie

Cum detectezi cancerul pancreatic cu un simplu selfie

Ionelia Olteanu

Cancerul se află în topul bolilor grave cu care umanitatea se confruntă în perioada contemporană. Printre cele mai periculoase forme ale acestuia se numără cancerul pancreatic, cu o rată de supraviețuire de 9%. Depistarea se realizează foarte greu din cauza faptului că este ascuns în cavitatea abdominală, astfel că persoanele afectate ajung la medic prea târziu, în stadiile terminale.

Principala provocare a medicilor, dar și a oamenilor de știință, este să găsească o metodă prin care prezența bolii să fie semnalată la timp și dezvoltarea ei să fie stopată. Pare a fi o luptă fără sfârșit, la fel ca cea pentru descoperirea tratamentului potrivit, dar nu este imposibil pentru că primii pași au fost făcuți în acest sens. Descoperă în articol cum contribuie tehnologia la depistarea cancerului pancreatic!

 medic care isi face selfie

Uite cum detectezi cancerul pancreatic doar cu un selfie

O echipă de oameni de știință de la Universitatea Washington din Statele Unite și-a unit forțele și a lucrat la o aplicație-minune pentru smartphone, care să depisteze cancerul pancreatic, dar și alte afecțiuni cu ajutorul unui simplu selfie.

BiliScreen: așa se va numi instrumentul cu ajutorul căruia utilizatorii vor putea să afle dacă suferă sau nu de cancer! Acesta utilizează camera de fotografiat încorporată în telefon, algoritmi computerizați care analizează detalii cu privire la vedere și instrumente ce au rolul de a detecta creșterile nivelului de bilirubină (substanță galben-maronie, care se găsește în bilă) din sânge.

Printre primele simptome care apar și pot prevesti cancerul pancreatic se numără icterul, colorația galbenă a albului ochilor și a pielii, care este cauzată de acumularea bilirubinei în sânge. În prezent, testul utilizat pentru măsurarea valorilor acesteia este realizat doar de către adulții care prezintă motive de îngrijorare.

femeie care isi examineaza ochii

Cei care au conceput aplicația BiliScreen au mers pe ideea că aceasta poate depista și analiza icterul, iar utilizatorii se pot supune acestui test simplu o dată pe lună în propria locuință. Astfel, boala este semnalată și se asigură administrarea la timp a tratamentului salvator. Pentru a garanta furnizarea celor mai bune rezultate ale aplicației, echipa de cercetare a realizat teste pe 70 de persoane. 89% dintre cazurile care erau suspectate ca având cancer pancreatic au fost identificate corect.

Chiar dacă un simplu selfie îți poate salva viața, este important să acorzi atenție și altor semne timpurii care pot apărea și pot prevesti prezența acestei forme de cancer!

Simptome evidente ale cancerului pancreatic

1. Diabet instalat brusc. Au fost realizate cercetări care au demonstrat faptul că diabetul este declanșat de prezența în organism a unei tumori rămasă nedetectată. Chiar dacă diabetul este o afecțiune destul de comună, acesta rămâne un indicator important, cazurile care atrag atenția fiind cele în care afecțiunea s-a instalat brusc.

2. Mâncărimi la nivelul mâinilor și picioarelor. Simptomul apare ca urmare a acumulării bilei în sânge, concretizând elemente ce nu pot fi descompuse. Acestea se restrâng la nivelul mâinilor și picioarelor, ceea ce determină apariția mâncărimilor.

3. Dureri de stomac. Acestea se numără printre cele mai clare indicii ale cancerului pancreatic.

4. Scăderea în greutate

Detectarea la timp a cancerului de pancreas poate însemna salvarea propriei vieți, iar telefonul mobil te va ajuta în acest sens cu ajutorul aplicației BiliScreen. Cine ar fi crezut că este suficient un selfie ca să detectăm cancerul?

Surse foto: iStock

Articolul urmator
Ce poate declanșa cancerul, conform neurologului Vlad Ciurea
Ce poate declanșa cancerul, conform neurologului Vlad Ciurea
Cum este personalitatea ta de tip selfie?
Incepe quiz
Cum este personalitatea ta de tip selfie?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.8 (7)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.