Cum să ai un somn liniștit! Șapte trucuri care chiar funcționează

Cum să ai un somn liniștit! Șapte trucuri care chiar funcționează

Redactor Alexa Galgau

Mulți dintre noi ne-am dori să nu mai fie nevoie să dormim atât de mult, însă somnul nu este deloc o pierdere de vreme, chiar dacă noi îl percepem astfel. Specialiștii ne recomandă să dormim circa șapte ore pe noapte, astfel încât organismul să se refacă după o zi de activitate. În timpul somnului, toate procesele care au loc în organism ne ajută să funcționăm normal zi de zi, iar cei care au probleme cu dormitul știu cel mai bine cât de importantă este odihna.

Dacă nu reușești să dormi așa cum ar trebui și nu știi cum să ai un somn mai liniștit, citește mai departe și află câteva metode esențiale pentru a dormi ca un prunc!

Cum să ai un somn mai liniștit

1. Schimbă-ți obiceiurile alimentare

Ceea ce mâncăm ne influențează mult mai mult decât am crede, iar mesele ne afectează substanțial somnul. Nu ne referim neapărat la cină, ci la toate mesele zilei, începând chiar de la micul dejun. Studiile arată că oamenii care mănâncă dimineața dorm mai bine noaptea. Alimentele pe care trebuie să le consumi pentru a avea un somn liniștit sunt fructele, legumele și lactatele slabe, iar seara este esențial să nu mai mănânci mese grele, ci doar alimente ușoare, care nu provoacă indigestii și balonări. Și nu uita că alcoolul, oricât de puțin ai bea, îți dă peste cap programul de somn, chiar dacă adormi mai repede din cauza lui.

2. Redu din cantitatea de cofeină consumată zilnic

Dacă ești genul care se pune pe picioare abia după câteva căni de cafea, află că și acest obicei îți distruge somnul, chiar dacă bei cafeaua dimineață. Excesul de cofeină are efecte negative asupra sistemului nervos și poate să îți provoace stări de anxietate, care, în mod evident, îți distrug somnul. Va trebui să găsești alte metode de a te energiza, precum sportul, care nu doar că îți încarcă bateriile, dar te face să te simți și mai fericită, datorită producției sporite de endorfine de după efort.

3. Nu face sport seara

Știm că este mai ușor să vii acasă și să îți urmezi rutina de sport, pentru că dimineața deja îți este greu să te trezești cu 10 alarme, însă va trebui să faci acest efort dacă vrei să ai un somn liniștit. Dacă faci mișcare seara, vei avea multă energie și e foarte posibil să îți fie greu să adormi.

4. Nu dormi într-o cameră foarte călduroasă

Există o temperatură ideală pentru a dormi (19-20 de grade Celsius). Cu cât depășești mai mult această temperatură, cu atât vei adormi mai greu. Dormi cu fereastra deschisă atunci când îți permite anotimpul și, pe timpul verii, găsește diverse metode de a te răcori și de a răci camera înainte de a te culca.

5. Creează-ți o rutină de seară cât mai plăcută

Câți dintre noi nu ne încheiem seara citind e-mailurile sau urmărind un film? Aceste obiceiuri ne fac mai mult rău decât bine. În primul rând, pentru a avea un somn liniștit, este esențial să nu mai faci nimic legat de muncă înainte de a te băga în pat. Chiar dacă va fi greu la început, trebuie să te deconectezi complet când ajungi acasă și să lași treburile de mâine... pe mâine.

Înainte de culcare, cel mai indicat este să faci o baie relaxantă, să citești o carte bună, să asculți muzica preferată și să te lăfăi pe niște perne comode. Specialiștii ne recomandă să evităm să privim ecranul laptopului, al televizorului sau al telefonului chiar înainte de a dormi, pentru că lumina emisă de acestea ne perturbă somnul. Dacă ai obiceiul de a adormi cu televizorul pornit, va trebui să te înveti să îl oprești înainte de a dormi.

6. Folosește dopuri de urechi

Mulți dintre noi suntem foarte sensibili la zgomotele din mediul înconjurător, care ne perturbă somnul fără să ne dăm seama. Dopurile de urechi sunt cele mai eficiente dacă vrei să fii ferită de toate aceste zgomote sau dacă există sunete puternice în apropiere (de la construcții, de pildă). Va fi greu să te obișnuiești cu ele la început, dar curând vei constata că ai un somn mult mai liniștit datorită dopurilor de urechi.

Dopuri de urechi Vavian

Îți recomandăm un produs de pe vavianpharma.ro, dopurile din spumă Solos, de la Quies, pentru atenuarea zgomotelor puternice, adică cele care au o intensitate mai mică de 35 de decibeli.

Sunt produse în Franța și într-o cutie se află un set de dopuri de urechi care trebuie păstrate la locuscat și răcoros.

 7. Investește într-o saltea comodă

Chiar dacă e mai piperată ca preț, o saltea potrivită poate face diferența când vine vorba despre un somn liniștit, deoarece îți protejează coloana și îți menține corpul într-o poziție corectă. Pentru că este foarte greu să decizi asupra unei saltele potrivite, iată cum să alegi o saltea de calitate, în funcție de nevoile tale!

Acum știi cum să ai un somn mai liniștit, iar aceste trucuri pot fi cu ușurință aplicate. Dacă nimic nu funcționează și ai mereu un somn întrerupt, îți recomandăm să faci o vizită la medic, pentru a rezolva problema cât mai repede!

Descoperă și șase somnifere naturale care înving insomnia!

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

2.6 (5)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.