Cum se folosesc tampoanele în mod corect

Cum se folosesc tampoanele în mod corect

Viorica Ghinea, redactor

Dacă ești la prima menstruație și vrei să afli ce metodă de protecție este mai bună sau dacă te-ai săturat, pur și simplu, de absorbante, ai nevoie de următoarele informații.

Cum se folosesc tampoanele în mod corect? Citește mai jos care sunt pașii de bază și la ce alte detalii mai trebuie să fii atentă atunci când le introduci în vagin!

Cum se folosesc tampoanele 

Nu știi cum se folosesc tampoanele? Iată care sunt pașii pe care trebuie să îi urmezi:

- pentru început, relaxează-te. Astfel vei reuși să introduci mult mai ușor tamponul în interiorul corpului. Nu te îngrijora dacă nu reușești de la primele încercări. Te vei obișnui treptat să îl utilizezi fără probleme.

- spală-te pe mâini, după care desfă ambalajul tamponului și verifică dacă are eventuale defecte;

- alege o poziție confortabilă, care să îți permită inserarea tamponului cu ușurintă. Spre exemplu, ține un picior pe un scaun, pe pat ori pe vasul de toaletă. De asemenea, poți să stai și pe toaletă cu picioarele depărtate.

- ține tamponul între degetul mare și cel mijlociu. Poziționează-l la un unghi de 45 de grade, după care împinge-l mai bine în interior cu degetul arătător, până când degetele tale ating corpul.

- aranjează tamponul astfel încât să nu te incomodeze și lasă la exterior firul acestuia. Cu ajutorul lui vei scoate tamponul din vagin atunci când va fi plin (4-6-8 ore – depinde de fluxul menstruatiei);

- la fel ca la inserare, atunci când vrei să scoți tamponul din vagin, relaxează-ți mușchii și trage ușor de firul rămas afară. Nu îl arunca în vasul de toaletă, ci la gunoi.

Reguli de bună purtare a  tampoanelor

După ce ai aflat cum se folosesc tamponele pe pași, citește la ce anume trebuie să mai fii atentă pentru a preveni disconfortul fizic și apariția anumitor infecții:

spală-te întotdeauna pe mâini atât înainte, cât și după ce ai folosit un tampon;

- nu utiliza doar tampoane atunci când ești la mentruație, ci alternează-le cu absorbante. Astfel poți să previi apariția SȘT (sindromul șocului toxic), complicație rar întâlnită, dar care poate fi chiar mortală;

- chiar dacă nu ai un flux abundent și tamponul nu este plin, nu îl ține o zi întreagă în corp, ci îndepărtează-l. Mediul creat în vagin poate deveni propice dezvoltării bacteriilor.

- nu folosi tampoane în prima zi după încheierea menstruației, ci alege un absorbant zilnic pentru a preveni eventualele scurgeri;

- schimbă tamponul de fiecare dată când mergi la toaletă. Chiar vrei să păstrezi unul al cărui fir a fost îmbibat cu urină?

- aceeași regulă trebuie să o aplici și după o sesiune de înot. Clorul din bazin și apa sărată din mare pot provoca iritații la nivelul vaginului.

- dacă vei fi vreodată tentată să folosești tampoane cu arome, nu o face. Substanțele prezente în compoziția lor ți-ar putea afecta flora vaginală.

Dacă nu știi cum se folosesc tampoanele, ține cont de indicațiile oferite mai sus. Poate că vei întâmpina probleme la început, însă te vei obișnui treptat să le utilizezi. Observă dacă această metodă de protecție ți se potrivește ori trebuie să îți îndrepți atenția spre alta.

Articolul urmator
Cum să spargi corect ouăle ca să nu te îmbolnăvești. Mulți procedează greșit
Cum să spargi corect ouăle ca să nu te îmbolnăvești. Mulți procedează greșit
1 din 10 oameni identifică corect aceste animale
Incepe quiz
1 din 10 oameni identifică corect aceste animale

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.8 (6)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.