Cura cu ouă de prepeliţă: contraindicaţii și informaţii nutriţionale

Cura cu ouă de prepeliţă: contraindicaţii și informaţii nutriţionale

Redactor Andreea Baluteanu

Dacă ouăle de găină s-au bucurat multă vreme de o reputație nemeritat de negativă, fiind supuse preconcepțiilor, este o opinie general acceptată că ouăle de prepeliță reprezintă unul dintre cele mai sănătoase și mai gustoase alimente.

Dar este cura cu ouă de prepeliță atât de benefică pe cât ai putea crede? Pe de altă parte, când anume este prea mult? Azi îți spunem care sunt contraindicațiile unei cure cu ouă de prepeliță, câte astfel de delicii poți mânca și la ce efecte pozitive te poți aștepta!

Cura cu ouă de prepeliță: informații nutriționale

Înainte de a afla despre cura cu ouă de prepeliță și ale sale contraindicații, să aruncăm o privire asupra conținutului nutrițional al acestui aliment. Avem vești super bune: ouăle de prepeliță includ câteva dintre cele mai benefice vitamine, dintre care se remarcă mai ales D-ul, despre care știm cât de greu este de procurat.

oua de prepelita

Comparativ cu oul de găină, oul de prepeliță câștigă detașat! Are de opt ori mai mult fier, de cinci ori mai mult fosfor, de șase ori mai multă vitamina B1 și de 15 ori mai multă vitamina B12. Alături de aceste valori nutriționale de referință, oul de prepeliță mai include proteine de calitate superioară, dar și atât de necesarele vitamine A, B, D, E, precum și minerale prețioase ca zincul, potasiul sulful și calciul.

În ceea ce privește informațiile nutriționale raportate la 100 de grame de ouă de prepeliță, iată la ce valori să fii atentă:

  • ouăle de prepeliță conțin 158 de calorii;
  • raportul de grăsimi este următorul: în total, 100 g de ouă de prepeliță dețin 11 g de grăsimi, respectiv 16% din DZR -doza zilnică recomandată (dintre care grăsimi saturate 3,6 g, grăsimi polisaturate 1,3 g și grăsimi monosaturate 4,3g).
  • 100g de ouă de prepeliță au 844mg de colesterol, respectiv 281%  din DZR;
  • mineralele sunt repartizate astfel: 141 mg de sodiu (5% din DZR) și 132 mg de potasiu (3% dun DZR), alături de următoarele procente pentru calciu (6% din DZR), fier (20%) și magneziu (3%);
  • ouăle de prepeliță mai conțin 13 g de proteine, corespunzând la 26% din DZR;
  • cât privește vitaminele, iată cum este repartizat conținutul: vitamina A (10% din DZR), vitamina D (13%), vitamina B-6 (10%), vitamina B-12 (26%).

Cura cu ouă de prepeliță: 9 beneficii de reținut

Schema de mai sus a conținutului nutrițional al ouălor de prepeliță indică clar că avem de-a face cu un superstar al alimentației. Iar această idee urmează să fie întărită de enumerarea beneficiilor pentru o cură cu ouă de prepeliță. Iată-le pe cele mai importante!

Îmbunătățește metabolismul.

Conținutul de vitamina B este ideal pentru reglarea metabolismului. Vei constata că arzi grăsimile mai ușor și te simți mai bine dacă vei consuma moderat ouă de prepeliță.

Echilibrează colesterolul.

Dacă ai probleme cu colesterolul „rău” (LDL), bazează-te pe ouăle de prepeliță pentru a-ți aduce rezerve necesare de colesterol „bun”. HDL-ul reprezintă circa 60% din conținutul de acizi grași al ouălor de prepeliță, un procent câștigător.

Susține capacitatea de reparare a organismului.

Le mulțumim ouălor de prepeliță și deoarece susțin funcționarea celulelor, a țesuturilor, a mușchilor, a oaselor și a arterelor, intensificând de asemenea capacitatea de regenerare. Indicele ridicat de proteine este de apreciat din acest punct de vedere.

Reglează nivelul de hormoni.

Tot dragile vitamine B sunt cele care reușesc să „împace” hormonii din organism atunci când mănânci constat ouă de prepeliță.

Îmbunătățesc vederea.

Pregătește-te să vezi dincolo de toți și de toate cu o cură de ouă de prepeliță. De data aceasta, „responsabilă” este vitamina A, ce reduce degenerarea maculară și poate preveni dezvoltarea cataractei.

Scade tensiunea.

Cele care suferă de boli cardiovasculare sau au probleme cu tensiunea vor putea mulțumi ouălor de prepeliță. Reducând tensiunea, aceste alimente sunt bogate în potasiu, atât de necesar sănătății inimii.

Previn bolile cronice.

Acum omagiem numărul ridicat de antioxidanți din ouăle de prepeliță. Neutralizând radicalii liberi, alimentele noastre vedetă de azi îți promit o viață lungă.

Previn pietrele la rinichi sau la vezică.

Ouăle de prepeliță curăță de toxine corpul, astfel că vor susține cu drag activitatea rinichilor tăi.

Acționează ca un agent anti-alergii.

Se apropie încă o dată sezonul alergiilor, iar ouăle de prepeliță pot acționa chiar mai eficace decât ai fi crezut. Cu potențial antihistaminic natural, ouăle de prepeliță reduc simptomele neplăcute precum congestia nazală sau inflamația.

supa cu oua de prepelita

Cura cu ouă de prepeliță: contraindicații pe care nu le poți ignora

Am vorbit despre ce e bine și frumos în rândurile de mai sus, să vede acum și ceea ce „vor să ne ascundă” ouăle de prepeliță. Iată partea negativă a unei astfel de cure!

Dacă ai probleme cu colesterolul, ține-te departe de ouăle de prepeliță.

E adevărat că ele includ mai mult HDL decât decât LDL, dar tot vor crește nivelurile de colesterol din corp.

Pot reduce alergiile, dar pot provoca altele noi la rândul lor.

Una dintre cele mai importante contraindicații ale unei cure cu ouă de prepeliță ține de faptul că numeroase persoane pot dezvolta o alergie la ouă. Dacă te numeri printre acestea, limitează consumul.

Nici prea mulți antioxidanți nu sunt de dorit.

Deși aceste substanțe vizează radicalii liberi și protejează sănătatea, atunci când apar în exces în organism, pot provoca cancer. Explicația constă în faptul că încep să distrugă din celulele sănătoase.

Prea multe ouă de prepeliță nu fac bine la digestie.

Consumul excesiv de ouă de prepeliță poate provoca balonare, gaze sau flatulență.

Cresc riscul de hipoglicemie.

Din nou, problema este legată de consumul în exces. Dacă ai făcut o pasiune pentru ouăle de prepeliță și nu te mai poți opri din mâncat, riști să scazi prea tare glicemia. Situația este periculoasă mai ales dacă suferi de diabet.

În același sens, este posibilă și înclinația spre hipotensiune.

Grație conținutului ridicat de potasiu, ouăle de prepeliță reglează tensiunea. Atunci când acest mineral e însă prezent în cantități prea mari, riscul nu trebuie ignorat.

Câte ouă de prepeliță poți mânca în fiecare zi?

Am văzut care sunt contraindicațiile curei cu ouă de prepeliță, așa că te sfătuim să monitorizezi cu atenție consumul.

Experții sunt de părere că nu ar trebui să incluzi în dieta ta mai mult de 3-4 ouă de prepeliță în fiecare zi. Dacă preferi să alternezi consumul, poți ajunge până la 10-12 ouă de prepeliță fierte sau gătite în omletă, servite însă la câteva zile.

Dacă ești însărcinată, specialiștii în nutriție te atenționează să discuți mai înainte de toate cu medicul tău. Acesta îți poate recomanda sau nu consumul de ouă de prepeliță.

Cura cu ouă de prepeliță: schemă

Datorită conținutului lor nutrițional extraordinar, ouăle de prepeliță sunt recomandate spre consum de la cele mai fragede vârste. Sunt minunate mai ales în copilărie, susținând dezvoltarea sistemului nervos al celor mici.

Iată cum să realizezi o cură cu ouă de prepeliță, conform unei scheme întocmite de specialiști:

  • pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 1 și 3 ani, sunt recomandate câte două ouă de prepeliță zilnic, timp de 30 de zile:
  • între 3 și 7 ani, poți crește numărul de ouă de prepeliță consumate zilnic la 3, pentru 20 de zile, însă;
  • copiii cu vârsta cuprinsă între 8 și 10 ani pot consuma tot 3 ouă de prepeliță zilnic, dar pentru 30 de zile:
  • între 11 și 15 ani este recomandată următoarea schemă de cură de ouă de prepeliță, pentru 32 de zile: câte 3 ouă pe zi, în primele 4 zile, 4 ouă pe zi până în a 30-a zi, 3 ouă pe zi în a 31-a zi și un singur ou în ultima zi;
  • adolescenții și adulții care doresc să opteze pentru o schemă de cură întinsă pe 26 de zile pot respecta tot programul de mai sus, urmând însă ca în a 25-a zi să mănânce 3 ouă, iar în a 26-a, unul singur;
  • dacă te simți în stare de mai mult, alege schema de cură de ouă de prepeliță pentru 50 de zile, astfel: în primele două zile, câte 3 ouă, în a treia zi, 4 ouă, din ziua a patra până în a 48-a, 5 ouă pe zi, urmând să închei cu 3 ouă pe zi în a 49-a zi și cu 2 ouă de prepeliță în ultima.

Tratament cu oua de prepeliţă pentru plămâni și potență

Mai ai nevoie de motive pentru a uita de contraindicațiile curei cu ouă de prepeliță? Iată două!

Cura reprezintă un uluitor tratament pentru plămâni. Așa cum ți-am spus, ouăle de prepeliță au atribute antihistaminice care reduc alergiile și simptomele astmului, însă conțin și substanțe care îmbunătățesc activitatea plămânilor, precum antioxidanții, acizii grași, vitamina A și seleniul. Astfel, aceste super-alimente pot contribui la prevenirea și reducerea simptomelor tuberculozei sau a infecțiilor respiratorii, reducând inflamația din organism.

De remarcat este și funcția ouălor de prepeliță de a stimula potența. Astfel, aceste minuni ale naturii îmbunătățesc libidoul și cresc dorința sexuală, prin ameliorarea circulației sangvine și susținerea sănătății inimii. Le poți mulțumi pentru nopțile tale de pasiune și unor substanțe precum fosforul, proteinele și vitaminele B, D și E, ce protejează sănătatea prostatei.

Te-am îmbiat cu acest aliment, și nici măcar subiectul „cură cu ouă de prepeliță: contraindicații” nu te sperie? Atunci descoperă mai jos o rețetă delicioasă!

Tu ce părere ai? Vei ține cont de contraindicațiile curei cu ouă de prepeliță?

Ce-ai zice dacă de Paște ai vopsi ouă de prepeliță? Află de aici toate detaliile!

Surse foto: iStock

Articolul urmator
Milgamma: ce este și ce beneficii are
Milgamma: ce este și ce beneficii are
Test de psihologie: ce trebuie să știi despre tine?
Incepe quiz
Test de psihologie: ce trebuie să știi despre tine?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.8 (35)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.