De ce nu ar trebui niciodată să faci plajă pe șezlong

De ce nu ar trebui niciodată să faci plajă pe șezlong

Sorina Corneanu

Dacă a dat puțin soarele, primul gând care ne încolțește în minte e o escapadă pe o plajă frumoasă sau, după caz, în apropiere, la o piscină, unde să stăm la soare și să ne relaxam în voie. Numai că, de când nisipul a trecut în plan secund, din păcate, iar șezlongurile au căpătat tot mai mult teren, s-au înmulțit și bolile. În mod evident, cele mai multe persoane nu acordă importanță acestui fapt, iar asta face situația și mai complicată.

Cererea pentru șezlonguri crește, numărul șezlongurilor, implicit, crește și el. Toată lumea se înghesuie să prindă un loc pe șezlong – pentru că este comod. Doar că amatorii de șezlonguri nu cunosc esențialul: un șezlong de plajă este un focar de infecție!

Un studiu referitor la riscurile pe care le care le presupun șezlongurile și saltele acestora, realizat de cercetătorii de la spitalul Bartholomew din Londra, în colaborare cu London Național Health Service, arată că o treime din greutatea saltelei sau pernei de pe șezlonguri este reprezentată de acarieni, bacterii și piele moartă. Cel mai mare pericol la care te supui folosind șezlongul este posibilitatea de a contacta stafilococul auriu, care va conduce la boli grave precum hepatita sau erupții cutanate dure.

Mai multe despre stafilococul auriu găsești în clipul video alăturat.

Să împarți un șezlong cu sute de alte persoane care l-au utilizat înaintea ta e echivalent cu o baie comună cu niște străini de la care habar nu ai ce boli poți lua. Comparația poate suna absurd, dar este exact același lucru. Contactul direct cu șezlongul sau salteaua acestuia supune pielea la adevărate pericole ascunse, însă efectele se văd în scurt timp.

Ce boli poți lua dacă faci plajă pe șezlong 

1. Pitiriazisul - boală de piele caracterizată prin apariția unor pete cafenii, localizate în special pe piept. Prosopul personal nu ar trebui să lipsească de pe șezlongul închiriat.

2. Râia - infecție parazitară care se transmite cu ușurință prin contactul cu un șezlong, un prosop sau o pernă ce nu au fost dezinfectate corespunzător.

3. Stafilococul auriu - dacă ai ghinionul să contactezi stafilococul auriu, trebuie să te aștepți la complicații dintre cele mai serioase: hepatite, erupții cutanate, infecții aparent fără cauză concretă.

„Dacă vrei să obții un mediu propice pentru cultivarea bacteriilor, perna este ideală. Este un burete umed care absoarbe fluidele corporale de mai multe tipuri. Acest mediu este păstrat la temperatură ideală de corpul cald care stă pe el”, susține Duncan Bain, directorul tehnic al unei companii producătoare de perne.

Nu în ultimul rând, atunci când alegi să folosești un șezlong pentru plajă, ar trebui să iei în calcul și faptul că e posibil să te alegi cu o boală cu transmitere sexuală. 

Cum reduci riscul de îmbolnăvire atunci când stai la plajă 

sezlong plaja

În primul rând, atunci când mergi la plajă, dacă vrei să folosești un șezlong, asigură-te că ai cu tine un prosop personal, cât mai gros. Evită folosirea pernelor de pe șezlongul închiriat și, foarte important, nu uita să speli prosopul folosit după fiecare utilizare. Dacă alegi să folosești salteaua de pe șezlong, după ce ai întins și așternutul propriu deasupra, încearcă să eviți contactul direct cu zonele intime și să te speli pe mâini înainte să mănânci. E suficient să mănânci un măr, după ce te-ai sprijinit pe șezlong, ca să te trezești cu grave tulburări digestive.  

Cercetătorii de la Universitatea din Manchester susțin că în pernele ultrafolosite de pe șezlonguri se ascund frecvent ciuperci periculoase, care pot genera boli grave de plămâni, printre care și aspergiloza pulmonară cronică, o boală extrem de gravă.

Acestea sunt doar câteva dintre motivele pentru care nu ar trebui să faci plajă pe șezlong.  Nu uita crema de protecție solară și, pentru mai multă siguranță, folosește un unguent dezinfectant, antibacterian, aplicat în zonele sensibile ale corpului. Te-ar putea feri mai bine de numeroasele ciuperci pe care le poți contacta atunci când faci plajă pe șezlong.Ai grijă! Nu orice e comod este și sănătos, alege corect! Din toate punctele de vedere, contactul cu nisipul este mult mai sănătos, cu multiple avantaje pentru piele, relaxarea musculară si osoasă.

Surse foto: iStock

Articolul urmator
Semne de cancer la limbă pe care oricine ar trebui să le știe
Semne de cancer la limbă pe care oricine ar trebui să le știe
Cu ce zodie nu ar trebui să fii niciodată?
Incepe quiz
Cu ce zodie nu ar trebui să fii niciodată?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.2 (5)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.