De ce să nu mănânci niciodată desert după friptură

Joi, 27.07.2017
de Mihaela Onofrei

Viața fără desert ar fi foarte tristă. Trebuie să recunoaștem cu toții că avem mult mai mult spor la mâncat atunci când știm că atunci când vom termina ne așteaptă o recompensă dulce. Consumat în cantități moderate, zahărul poate avea influențe pozitive asupra sănătății. Acesta îți stimulează creierul și ai mult mai multă energie, dar și o capacitate de concentrare mai mare. De asemenea, întreaga stare de spirit îți este schimbată, iar tu radiezi de fericire.

Multe persoane mănâncă ceva dulce după masă, indiferent că au consumat înainte legume, brânzeturi sau carne. Deși ai crede că este în regulă să mănânci desert după o masă copioasă cu carne, noile studii arată că această combinație poate avea consecințe negative asupra sănătății.

familie la masa

De ce să nu mănânci niciodată desert după friptură

Ne place să deosebim mâncarea sănătoasă de cea nesănătoasă, însă câți dintre noi știu ce se întâmplă atunci când amestecăm cele două feluri de mâncare? Conform unui studiu recent, zahărul consumat după o masă copioasă cu proteine îți poate provoca multe neplăceri. Zahărul poate fi atât sub formă de băuturi cu fructe sau carbogazoase, cât și sub formă de desert.

Conform rezultatelor studiului, aproximativ o treime din caloriile din desert rămân în organism, grăsimile nu mai sunt procesate la aceeași capacitate și este nevoie de mult mai multă energie pentru a digera alimentele. „Toate aceste lucruri duc la o deficiență metabolică, fapt ce rezultă în acumularea de kilograme în plus”, afirmă doctorul Shanon Casperson, cel care a condus acest studiu.

Pentru a ajunge la aceste rezultate, cercetătorii au recrutat 27 de persoane sănătoase, atât bărbați, cât și femei, și le-au oferit în fiecare zi un mic dejun și un prânz care conțineau 15% proteine. A doua zi, procentul de proteine creștea la 30%. Participanții au consumat băuturi cu zahăr la una dintre mese și băuturi fără zahăr la cealaltă masă.

oameni la masa

Rezultatele acestui studiu au arătat că zahărul consumat după masă scade capacitatea organismului de a procesa grăsimile cu 8%. Dacă consumi o băutură cu zahăr după ce mănânci, acest lucru poate scădea nivelul de energie. De asemenea, oxidarea grăsimilor este încetinită.

Acest studiu a avut ca principal scop o mai mare conștientizare pe plan mondial a faptului că incidența obezității este din ce în ce mai crescută în rândul populației. De asemenea, aceste rezultate pot fi de folos și persoanelor care vor să piardă în greutate și să obțină cele mai bune rezultate.

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.4 (5)

Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

Cauta un furnizor in zona ta

Ai nevoide de un SFAT?

Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

întreabă

LIKE si intra in universul divelor!