De ce boală suferi dacă ai mătreață

De ce boală suferi dacă ai mătreață

Lorena Teacă

Mătreața dă bătăi de cap multora dintre noi, mai ales că aceasta este însoțită de mâncărime. Te-ai întrebat mereu care ar putea fi cauzele apariției acesteia și mai ales remediile potrivite acestei afecțiuni. 

Aceasta nu constituie rezultatul unei igiene precare, dar poate fi mai proeminentă dacă nu îți speli suficient de des părul sau dacă nu îți perii zilnic podoaba capilară. Prin spălarea repetată a părului la intervale scurte de timp, se elimină din densitatea mătreții, aceasta ameliorându-se.

Mătreața poate fi jenantă și nu te lasă să ieși din casă cu capul sus! Afecțiunea poate fi greu de tratat, dar nu imposibil. Afecțiunea poate dispărea de la sine, fără tratament, sau pot fi necesare o multitudine de tratamente repetate, pentru a face simptomele să dispară. Curățarea cu un săpun și șampon delicat pot ajuta la reducerea uleiului secretat de piele și a acumulării de piele moartă.

Sunt disponibile numeroase tratamente în farmacii, dar în cazul în care mătreața se manifestă în mod sever, trebuie vizitat medicul dermatolog de urgență!

Principalele simptome ale mătreții

  • cojițe albe pe scalp, păr, sprâncene, barbă sau mustață
  • acumulare de piele grasă acoperită de crustă albă sau galbenă pe scalp, laturile nasului, sprâncene, urechi, pleoape, piept, zona inghinală sau sub piept
  • piele roșie
  • mâncărime

Simptomele se pot agrava în condiții de stres și tind să reapară în perioadele friguroase.

Scalp femeie matreata

În cazul în care mătreața se manifestă agresiv și abundent, poți suferi de anumite boli, despre care trebuie să afli câte ceva. Iată care ar putea fi boala de care ai suferi:

Dermatita seboreica

Dermatita seboreică este o afecțiune cutanată comună care afectează scalpul. De asemenea, dermatita seboreică poate afecta zonele uleioase ale pielii, precum fața, părțile laterale ale nasului, urechile, pleoapele și pieptul.

Cauza apariției dermatitei seboreice nu este cunoscută cu exactitate, însă poate depinde de o ciupercă numită Malassezia.

Dermatita seboreică poate apărea la foarte multe categorii de oameni și în cadrul a numeroase situații. De asemenea, afecțiunea nu prezintă un loc preferat pe piele pentru apariție, ci își poate face simțită prezența aproape în orice loc de pe piele.

Piele uscată

Persoanele cu pielea uscată sunt mai predispuse la mătreață. Mai mult decât atât, pe timpul iernii, intrarea de la rece la cald, stimulează apariția mătreții, însoțită de mâncărime și roșeață. Mătreața provenită din piele uscată nu prezintă una dintre formele agresive ale afecțiunii.

Șampoane și produse pentru îngrijirea părului

Anumite produse de îngrijire a părului pot provoca înroșirea scalpului și mâncărime. Șamponarea frecventă cu acest produs poate conduce la mătreață, deoarece scalpul se irită și reacționează. Trebuie foarte mare atenție la alegerea produselor de îngrijire, deoarece pot crea mari probleme.

Alte boli de piele

Persoanele cu psorizis, eczeme sau alte afecțiuni afecțiuni ale pielii tind să producă mătreață în cantități mult mai mari decât celelalte persoane. Acestea trebuie să fie mai atente decât restul persoanelor de ceea ce folosesc pentru îngrijirea personală, deoarece prezintă un risc mai mare de a provoca forme grave ale mătreții.

Starea de sănătate

Adulții cu Parkinson și alte boli neurologice sunt mai predispuși la a face măreață sau dermatită seboreică. Un studiu realizat a constat faptul că 83% din persoanele cu HIV produc mătreață în mod deosebit. Mai mult decât atât, pacienții care se recuperează în urma unui atac de cord sau cerebral, pot avea de-a face cu această afecțiune în timpul recuperării.

Stres

Stresul te seacă de energie și multivitamine. Corpul reacționează la stres, dar uneori poate nu în forma dorită de noi. Mătreața poate apărea imediat ce stresul s-a instalat în organismul tău. 

Trebuie consultat medicul de urgență dacă:

  • nu te poți concentra
  • nu poți dormi
  • automedicația nu dă roade
  • situația se înrăutățește pe zi ce trece
  • ai observat răni pe scalp

 

Surse foto: iStock

Articolul urmator
Cuișoare: beneficii și proprietăți
Cuișoare: beneficii și proprietăți
De ce boala vei suferi la batranete?
Incepe quiz
De ce boala vei suferi la batranete?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

2.7 (4)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.