Edemul Quincke (angioedemul sau edemul angioneurotic uvular) este o maladie caracterizată printr-o inflamare rapidă a pielii, a țesutului subcutanat sau a țesuturilor mucoase și submucoase. Este o boală care se aseamănă cu urticaria. Această boală se manifestă printr-o umflătură nepurulentă, bine conturată, de consistență tare, de culoare roz pal, care provoacă o senzație de arsură. Edemul Quincke a fost denumit astfel după numele dr. Heinrich Quincke, un profesor german de medicină internă din a doua jumătate a secolului al XIX-lea care l-a descoperit și l-a studiat îndeaproape.
În anul 1882, doctorul Heinrich Quincke a descris mai multe cazuri de edem acut localizat pe piele, pe care le-a încadrat în forme familiale și sporadice. El a emis ipoteza că această afecțiune ar fi apărut din cauza unor factori neurogeni (de origine nervoasă). Astăzi, se cunoaște faptul că edemul Quincke este, de fapt, o reacție alergică manifestată printr-o erupție edemică subcutanată.
De câte feluri este edemul Quincke
După momentul apariției, edemul Quincke este clasificat în:
- ereditar (există unele familii în care de mai multe generații se suferă de această boală)
- nonereditar sau dobândit (prin înregistrarea unei deficienţe de C1-inhibitor esterază)
De asemenea, edemul Quincke mai poate fi clasificat drept:
- idiopatic (fără o etiologie cunoscută)
- indus (provocat de medicamente, alergeni, vibrații, căldură etc.)
Mecanismul fiziopatologic de bază este acela al unei reacții de hipersensibilitate de tip 1 sau imediată. Reacțiile de hipersensibilizare sunt mediate de eliberarea histaminei și a altor molecule care induc inflamația cu IgE (un anticorp produs de celulele plasmatice ca răspuns la un alergen). Rezultatul este apariția unui edem imediat și profund.
Edemul Quincke: cauze și factori de risc
Edemul Quincke poate fi indus atât de factori imuni, cât și de factori extraimuni; așadar, poate avea mai multe cauze, printre cele mai frecvente numărându-se:
- diverse traumatisme
- ingerarea unor alimente cu potențial alergen (peștele, fructele de mare, căpșunele etc.)
- expunerea, prin inhalare, la anumite substanțe (de exemplu, marijuana)
- efectele secundare ale anesteziei generale
- reacțiile adverse la unele medicamente (antibiotice, inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei)
- anumite infecții
- înțepăturile de insecte
- condiții ereditare (deficiență moștenită de C1- inhibitor esterază, de pildă)
- nivelurile prea ridicate ale bradikininei - mediatorul principal al inflamației
Acest edem afectează persoane de toate vârstele, dar incidența sa crește după perioada adolescenței. La sugari și la copiii mici prevalează forma ereditară; la copiii mai mari, edemul survine în urma unor mici traumatisme, plăgi, înțepături de insecte sau intervenții chirurgicale; persoanele vârstnice sunt mai puțin afectate și în forme mai ușoare, dar insuficiența cardiacă poate fi agravată de apariția edemului. În cazul femeilor însărcinate, edemul Quincke, asociat cu urticarii, poate agrava patologia renală (glomerulonefritele) și gestozele (manifestările patologice apărute în decursul unei sarcini).
Factori de risc în edemul Quincke sunt:
- predispoziția ereditară
- unele boli cronice ale sistemului digestiv
- neglijarea restricțiilor dietetetice recomandate
În cazul în care edemul Quincke este localizat în laringe, pot apărea complicații precum: șoc anafilactic, blocarea căilor respiratorii, asfixie sau chiar deces.
Simptomele edemului Quincke
Episoadele de edem Quincke apar aleatoriu şi pot afecta mucoasele bucale și ale căilor respiratorii superioare, țesuturile subcutanate laxe ale feței (buzele și pleoapele), precum și ţesutul subcutanat şi/sau submucos al tractului gastrointestinal. Cea mai periculoasă localizare este aceea care afectează laringele; aceasta se întâmplă la circa 25% din cazuri. Uneori, edemul Quincke poate afecta și sistemul urogenital, caz în care se manifestă prin: simptome de cistită acută, prin retenție de urină sau edem al organelor genitale.
Edemul Quincke care afectează căile respiratorii se manifestă astfel:
- debutul infecției este brutal, acut
- senzație de obstrucție care progresează rapid sau de prezență a unui corp străin în gât
- o umflare evidentă a gâtului
- răgușeală și tuse „lătrătoare”
- stridor (respirație șuierătoare)
- respirația e tot mai dificilă, cu dispnee
- senzație de sufocare
- fața capătă un aspect cianotic, apoi devine brusc palidă
- bolnavul este foarte agitat
- bolnavul nu mai poate respira (în cazul edemului care afectează laringele)
- uvulă (sau „omușor”, în termeni populari) umflată, dar nu roșie
Edemul Quincke care afectează mucoasa tractului gastrointestinal se manifestă prin:
- senzație de greață
- vomă cu resturi de alimente
- vomă cu bilă
- dureri abdominale acute, intermitente, care sunt mai întâi locale, apoi difuze
- meteorism (acumulare de gaze în intestin)
- peristaltism intestinal pronunțat
- diaree profuză (lichidă)
Alte simptome ale edemului Quincke pot fi: cefaleea, convulsiile și sindromul Meniere (vestibulopatia alergică).
Diagnosticul edemului Quincke
După cum arătam mai sus, edemul căilor respiratorii superioare poate duce la asfixie și, dacă nu se intervine rapid, la decesul pacientului. Fiind vorba despre o afecţiune potenţial letală, este de la sine înțeles faptul că identificarea rapidă a etiologiei acesteia este o etapă importantă în stabilirea în timp util a unui diagnostic corect și, pe baza acestuia, în prescrierea și aplicarea cât mai urgentă a unui tratament corespunzător.
Pe de altă parte, în cazul apariției unei infecții care afectează uvula, trebuie stabilit dacă este vorba despre edemul Quincke sau despre uvulită. Aceasta este o afecțiune infecțioasă care se manifestă la nivelul membranei mucoase a uvulei și este adesea indusă de inflamația epiglotei din apropiere (o clapă cartilaginoasă elastică, de la intrarea laringelui, care ne împiedică să ne înecăm cu mâncarea).
Diferențierea dintre cele două afecțiuni poate fi făcută prin vizualizarea directă a gâtului sau printr-o testare imagistică prin raze X.
Tratamentul edemului Quincke
După cum am arătat, în unele cazuri, uvula poate deveni atât de inflamată încât ajunge să împiedice trecerea aerului și provoacă obstrucția căilor respiratorii și sufocarea pacientului. Din acest motiv, managementul edemului Quincke se bazează, în primul rând, pe eliberarea căile respiratorii, printr-o intervenție imediată. Tratamentul, în acest caz, este unul de urgență și se face prin:
- administrarea intravenoasă a blocantelor receptorilor de histamină (antagoniștii receptorilor H1 și H2)
- administrarea intravenoasă a corticosteroizilor
Aceste sunt prescrise, de obicei, pentru ca inflamația să se retragă. În general, se administrează steroizi cu o durată lungă de acțiune și cu efecte antiinflamatorii puternice.
În cazuri refractare, în care umflătura refuză să se diminueze cu medicamentele de primă linie administrate, iar pacientul este pe cale să se sufoce, poate fi administrată epinefrina. În cazul angioedemului alergic, epinefrina este considerată vitală. În cazul edemului angioneurotic ereditar al uvulei, epinefrina nu are niciun efect - în acest caz sunt eficienți C1- inhibitorii esterază. Pentru angioedemul acut se recomandă antihistaminice de primă generație.
Edemul Quincke: regim alimentar
Bolnavul trebuie să rămână la pat până când indicii hemodinamici se stabilizează. De asemenea, din dietă trebuie excluse cu strictețe alimentele cu potențial alergen, precum:
- albușul de ou
- peștele
- fructele de mare
- ciocolata
- nucile
- laptele
- pastele făinoase
- căpșunele
- citricele
- bananele
Identificarea cauzelor care au produs edemul Quincke creează premisele prevenirii reapariției acestuia. Bolnavii trebuie să urmeze prescripțiile doctorului alergolog privind măsurile corespunzătoare pentru evitarea unei noi apariții a edemului, dar să știe şi cum să acționeze în cazul eventualei reapariţii a unor asemenea episoade.
Urmareste-ne pe Google News
