Greşeli pe care le faci când îţi alegi încălţămintea vara

Greşeli pe care le faci când îţi alegi încălţămintea vara

Ionelia Olteanu

Atunci când vine sezonul estival, rafturile magazinelor de încălţăminte deţin o gamă abundentă de pantofi de vară pentru toate gusturile, fie că este vorba despre model, culoare sau preţ. Pe lângă criteriul estetic al fiecărei perechi de pantofi, trebuie luată în considerare şi sănătatea, confortul sau igiena piciorului atunci când vine vorba despre a face o alegere.

încălţăminte

10 greşeli pe care le faci când alegi încălţămintea de vară

1. Talpa prea îngustă 

Atunci când porţi ceva care are talpa mult prea îngustă, creezi o impresie neplăcută. Pe lângă asta, poate fi un factor care să contribuie la deformarea articulaţiilor piciorului şi poate conduce la apariţia bătăturilor pe degete. Pantofii care au talpa îngustă dau impresia de unghii incolore şi irită foarte tare pielea.

2. Încuietorile amplasate greşit

În acest caz, piciorul nu reuşeşte să îşi găsească poziţia corectă. Lipseşte contactul dintre scobitura piciorului şi curba tălpii pantofului. Aşadar, nu există un sprijin al piciorului pe întreaga suprafaţă a pantofului, ci numai pe cele două extremităţi: cel de sub călcâie şi cel de sub talpa piciorului. Dacă porţi aceşti pantofi, trebuie să iei în considerare anumite riscuri, precum apariţia problemelor de circulaţie, care duc la dureri de picioare sau transpirație excesivă. 

3. Talpa mai lungă decât piciorul

Tălpile excesiv de lungi sunt foarte des întâlnite la sandalele şi şlapii care au o bandă ce trece printre degetele de la picioare. Distanţa dintre vârfurile degetelor de la picioare şi marginea din faţă a tălpii este, de obicei, prea mare pentru a oferi confort la mers. Acesta devine ciudat şi nesigur, ceea ce ar putea provoca boli ale ţesuturilor şi articulaţiilor. Pe lângă asta, există un risc ridicat de a te împiedica.

4. Talpa prea scurtă

Acest lucru se întâlneşte, de obicei, la sandale. Trebuie să îţi sprijini în mod constant încălţămintea cu degetele de la picioare, astfel încât să nu cadă. De aici se înţelege că muşchii sunt tot timpul tensionaţi şi există riscul de a-ţi luxa un călcâi. Atunci când vrei să îţi cumperi o pereche nouă de pantofi, aminteşte-ţi că trebuie să te orientezi după cel mai din faţă punct al piciorului.

5. Pantofii sunt prea largi

Degetele de la picioare sunt cele care susţin o pereche de pantofi prea largi. Asta înseamnă o suprasolicitare a muşchilor picioarelor, ceea ce poate conduce la un mers inestetic. Purtarea unor astfel de pantofi poate duce la deformarea picioarelor, a articulaţiilor şi la apariţia durerilor de genunchi şi de spate.

perechi de pantofi

6. Pantofii sunt cu un număr sau două mai mari

Atunci când porţi pantofi care îţi sunt mari, muşchii se tensionează de fiecare dată când ridici piciorul, pentru a nu pierde pantoful. Asta te poate face să te împiedici şi să îţi pierzi echilibrul. La fel ca pantofii care îţi sunt prea mici, şi aceştia sunt la fel de dăunători, pentru că îţi pot provoca bătături.

7. Materialul din care sunt confecţionaţi pantofii nu este natural

Vara este recomandată purtarea pantofilor din materiale naturale, cum ar fi pielea sau textilele. Pielea falsă purtată pe o vreme călduroasă poate fi foarte dăunătoare pentru sănătatea ta, deoarece temperaturile ridicate contribuie la interacţionarea pielii tale cu diferite componente chimice. În plus, ventilaţia este extrem de slabă în aceşti pantofi, ceea ce poate cauza infecţii fungice, frecare şi leziuni.

8. Pantofii din piele brevetată

Este de preferat ca pe timpul verii să te abţii să porți zilnic pantofi din piele brevetată. Aceştia nu ajută la circulaţia aerului şi nici la absorbţia de umiditate. Pe lângă asta, astfel de pantofi sunt sensibili la schimbările de temperatură (tind să crape atunci când este prea cald sau prea frig).

9. Porţi mocasini fără şosete

Dacă alegi să porţi acest tip de încălţăminte pe timpul verii, trebuie să ştii că este necesar să ai şosete. Altfel, te poţi confrunta cu transpiraţie excesivă, care poate duce la apariția rănilor. Este adevărat că temperatura de afară este prea ridicată pentru a purta şosete, însă poţi opta pentru cele care nu se văd din pantofi.

10. Purtarea pantofilor cu talpa plată

Dacă porţi pantofi cu talpă plată mai mult de 1-2 ore pe zi, trebuie să ştii că acest lucru este dăunător pentru sănătate. Aceştia nu sunt concepuţi pentru a atenua impactul călcâiului cu solul, ceea ce înseamnă un adevărat chin la fiecare pas pe care îl faci. Un alt aspect negativ este faptul că picioarele rămân permanent într-o stare de tensiune, ceea ce creşte riscul de entorse şi alte leziuni. Greutatea corporală nu este distribuită uniform de-a lungul piciorului, de aceea este recomandat să porţi încălţăminte cu talpă ortopedică, pentru a reduce efectele dăunătoare.

Este important să fii atentă la alegerile pe care le faci vara atunci când vine vorba de încălţăminte. Ține cont de sfaturile noastre și bucură-te de vară în încălțări comode!

Surse foto: iStock

Articolul urmator
Greșeli alimentare care te pot îmbolnăvi
Greșeli alimentare care te pot îmbolnăvi
Ce greseli faci atunci cand vine vorba de barbati?
Incepe quiz
Ce greseli faci atunci cand vine vorba de barbati?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (1)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.