Ai un VSH marit? Afla care sunt valorile normale!

Ai un VSH marit? Afla care sunt valorile normale!

Redactor Alexa Galgau

Viteza de sedimentare a hematiilor (VSH) crescuta poate fi un indicator al unor boli destul de serioase si, din acest motiv, reprezinta una dintre analizele de rutina pe care trebuie sa le faci anual. Daca ti-au iesit valori crescute la aceasta analiza, trebuie sa afli ce e de facut mai departe si care sunt eventualele probleme de sanatate pe care le-ai putea avea.

Afla ce inseamna un VSH marit si care sunt valorile normale!

Ce inseamna un VSH marit

In mod normal, hematiile se sedimenteaza lent, datorita faptului ca resping celulele adiacente prin intermediul suprafetei lor. Atunci cand exista anumite afectiuni si inflamatii in organism, aceasta capacitate a hematiilor de a respinge celulele adiacente scade si, prin urmare, creste viteza de sedimentare a lor, ceea ce se reflecta in analize prin cresterea valorii VSH-ului. 

VSH-ul nu reprezinta un test de diagnostic, ci este un simplu indicator al unei alte probleme, care trebuie mai departe investigata. Pentru aceasta analiza, trebuie sa eviti sa mananci produse grase. Ti se va lua o proba de sange pentru a se determina viteza de sedimentare a sangelui:

Iata care sunt valorile normale ale VSH-ului:

Femei:

- sub 50 de ani: <20 mm/h;

- 50-85 ani: <30 mm/h;

- >85 ani: <42 mm/h;

- gravide (saptamanile 1-20): 18-48 mm/h;

- gravide (saptamanile 21-40): 30-70 mm/h.

Barbati:

- sub 50 de ani: < 15 mm/h;

- 50-85 ani: < 20 mm/h;

- peste 85 de ani: <30 mm/h.

Copii (0-18 ani): < 10 mm/h

Posibile cauze ale unui VSH marit 

Daca iti iese VSH-ul mai mare decat valorile de mai sus, e posibil sa ai o problema de sanatate care trebuie investigata mai departe. Iata care sunt posibilele cauze ale unui VSH marit:

- boli inflamatorii: nefrita, nefroza, boala inflamatorie pelvina, guta etc.;

- boli neoplazice;

- infectii;

- boli de colagen;

- intoxicatii cu metale grele;

- hipotiroidism si hipertiroidism;

- anemie acuta sau cronica. 

Totusi, VSH-ul marit nu reprezinta intotdeauna un motiv de ingrijorare, pentru ca exista si anumiti factori fiziologici si chimici care influenteaza valoarea acestuia:

- in timpul ciclului menstrual, VSH-ul este mai mare in faza premenstruala si scade in timpul menstruatiei;

- in timpul sarcinii, valoare lui creste continuu pana in a treia saptamana de dupa nastere;

- administrarea de contraceptive orale, aspirina, cefalotina, ciclosporina A, dexametazona, etretinat, fluvastatin, hidralazina, indometacin, isotretinoin, lomefloxacin, metisergid, misoprostol, ofloxacin, procainamida, propafenona, quinina, sulfametoxazol, zolpidem;

- varsta inaintata poate sa fie o cauza a VSH-ului marit, chiar daca pacientii sunt aparent sanatosi. 

Daca ai un VSH marit, este important sa faci niste analize suplimentare si sa afli cauza acestei valori crescute.  Cu cat descoperi cauza mai repede, cu atat te vei trata mai usor!

Sursa: synevo.ro

Articolul urmator
Stiluri de atașament: ce sunt și de ce este important să le recunoști
Stiluri de atașament: ce sunt și de ce este important să le recunoști
Ghicim ce zodie ești! Tot ce trebuie să faci e să ne zici care sunt vedetele tale preferate
Incepe quiz
Ghicim ce zodie ești! Tot ce trebuie să faci e să ne zici care sunt vedetele tale preferate

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.7 (17)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.