Iată care este lista medicamentelor compensate în 2019

Iată care este lista medicamentelor compensate în 2019

Redactor Raluca Margean

Pentru a beneficia de medicamentele compensate, o persoană trebuie să dețină calitatea de asigurat al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS). Conform legii în vigoare, copiii (până la vârsta de 18 ani) și femeile gravide beneficiază de asigurare medicală gratuită. Restul persoanelor beneficiază de calitatea de asigurat și automat de medicamente compensate doar dacă au achitat la zi contribuția fondului și suma reprezentând coplata și bineînțeles dacă sunt înscriși la un medic de familie.

Începând cu 1 septembrie 2019, persoanele cu pensii de până la 1.139 RON pot beneficia de medicamente compensate cu 90%, conform HG nr. 643/2019 privind modificarea unor acte normative referitoare la Programul pentru compensarea cu 90% a prețului de referință al medicamentelor pentru pensionari. Până de curând această compensare se făcea doar pentru pensiile de până în 990 RON.

Cum se acordă medicamentele compensate

Medicamentele compensate se prescrie de către medicul de familie, odată ce diagnosticul a fost pus. Nu toate medicamentele sunt compensate, doar cele care se află pe Lista medicamentelor compensate, care poate fi consultată la medicul de familie, în farmacii sau pe site-ul CNAS.

Medicamentele compensate pot fi prescrise până la tratarea definitivă a bolii, fie că vorbim de o boală acută precum răceala sau gripa, fie că vorbim de o boală cronică care poate dura mai mulți ani sau toată viața. Medicamentele se prescriu cu regularitate pentru o perioadă de 1-2 luni (și nu mai mult) pentru ca pacientul să fie consultat și monitorizat constant.

Medicamentele pot fi compensate în totalitate (adică 100% din prețul medicamentelor este acoperit de către Stat) sau parțial (adică Statul suportă 90%, 50% sau 20% din prețul medicamentelor). Gradul de compensare se stabilește în funcție de patologia bolii de care suferă pacientul, iar Ministerul Sănătății poate elimina de pe listă anumite medicamente, poate adăuga sau schimba gradul lor de compensare. 

În prezent, lista medicamentelor compensate aprobată de Guvern conține sublistele A, B, C și D, sublista C având în componență secțiunile C1, C2 și C3. Conform HG nr 720/2008 cu modificările ulterioare, diferența dintre aceste subliste o reprezintă gradul de compensare al medicamentelor.

  • Sublista A- conține medicamentele cu procent de compensare de 90% din prețul de referință. 

lista medicamentelor compensate-sublista A

Sursa foto: cnas.ro

  • Sublista B- conține medicamentele cu procent de compensare de 50% din prețul de referință

lista medicamentelor compensate-sublista B

Sursa foto: cnas.ro

  • Sublista C, secțiunile C1 și C3- conține medicamentele cu procent de compensare de 100% din prețul de referință. În cadrul acestei liste sunt incluse medicamente pentru boli grave precum hepatita cronică, ciroză hepatică, leucemii, epilespsie, scleroză multiplă etc.

lista medicamentelor compensate-sublista C1

Sursa foto: cnas.ro

  • Sublista C, secțiunea C2 -conține medicamente care se acordă bolnavilor cuprinși în cadrul
    programele naționale de sănătate (HIV/SIDA, tuberculoza, scleroza, hemofilie etc), in tratamentul ambulatoriu si spitalicesc. Aceste medicamente se suportă de către Stat la un preț care nu poate depăși prețul de decontare.  

lista medicamentelor compensate-sublista C2

Sursa foto: cnas.ro

  • Sublista D- conține medicamentele cu procent de compensare de 20% din prețul de referință.

lista medicamentelor compensate-sublista-D

Sursa foto: cnas.ro

Pentru pensionarii cu venituri numai din pensii de până la 700 lei/lună, nivelul de compensare a medicamentelor din sublista B este de 90% din prețul de referință, din care 50% se suportă din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate și 40% din transferuri din bugetul Ministerului Sănătății către bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, pentru prescripțiile a căror contravaloare la nivelul prețului de referință/prescripție este de până la 330 lei pe lună.

Începând cu 1 septembrie 2019 au fost efectuate diverse modificări la Lista medicamentelor compensate, adăugându-se poziții noi la boli precum diabetul zaharat, boli neurologice sau imune, osteoporoză, insuficiență renală cronică, dar și altele.  De asemenea, au fost efectuate modificări la gradul de compensare al unor medicamente.

Surse foto: Pixabay, cnas.ro

Articolul urmator
Indicele HOMA: ce este și când este recomandată testarea
Indicele HOMA: ce este și când este recomandată testarea
Ce spune lista ta de prieteni de pe facebook despre tine?
Incepe quiz
Ce spune lista ta de prieteni de pe facebook despre tine?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.5 (2)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.