Ciuperca pe limbă: cauze, simptome și tratament

Ciuperca pe limbă: cauze, simptome și tratament

Dana Ungureanu

Ciuperca pe limbă este o formă de infecție mucocutanată sau aftă, iar aceasta apare, de regulă, din cauza prezenței unei infecții în organism, care se dezvoltă într-o singură celulă. Cel mai adesea, depozitele albicioase apar când o infecție cu Candida albicans se dezvoltă în interiorul gurii și pe limbă.

infectie cu candida albicans

Potrivit medicilor, în cavitatea bucală există peste 600 de microorganisme, fără a provoca neplăceri și fiind considerate normale, iar printre acestea se numără și Candida albicans. Cu toate acestea, atunci când bacteria începe să se dezvolte incontrolabil, apare ciuperca pe limba. Deși este o infecție ușoară care nu cauzează complicații, aceasta este problematică pentru persoanele care au un sistem imunitar scăzut.

Factori de risc

Ciuperca pe limbă poate să apară la orice persoană, dar se dezvoltă de obicei la nou-născuți, la bătrâni (în special la cei care poartă proteze dentare), la femeile gravide, la pacienții cu HIV, la pacienții care sunt tratați cu chimioterapie sau radioterapie, la persoanele care au gura uscată, la fumători sau la persoanele care au făcut abuz de antibiotice sau steroizi. De obicei, aceasta se dezvoltă incontrolabil atunci când sistemul imunitar este deficitar. Infecția poate să apară și la persoanele care au o igienă orală precară.

Infecția poate să apară și la persoanele care suferă de diabet, deoarece această boală afectează sistemul imunitar. Astfel, Candida albicans se hrănește cu excesul de zahăr din corp și se răspândește incontrolabil.

Ciuperca responsabilă de dezvoltarea acestei afecțiuni la nivelul cavității bucale se face vinovată și de apariția infecțiilor vaginale, motiv pentru care bebelușii pot prelua ciuperca de la mamă atunci când se nasc.

Semne și simptome ale ciupercii pe limbă

Când infecția începe să se dezvolte incontrolabil, se pot observa depozite albicioase pe limbă, pe mucoasa obrajilor sau pe amigdale. Atunci când acestea sunt îndepărtate, suprafața afectată este roșie și pot să apară sângerări.

examinare orala pentru depistarea ciupercii pe limba

Alte simptome pot fi:

  • durere în cavitatea bucală;
  • piele uscată sau crăpată în colțurile gurii;
  • dificultăți la înghițire;
  • senzația de arsură la nivelul limbii;
  • tulburări ale gustului.

La copii pot să apară simptome precum:

  • dificultăți la înghițire;
  • iritabilitate;
  • pete de culoare albă cu aspect brânzos pe limbă.

Bebelușii cu afte bucale pot transmite infecția mamei în timpul alăptării. Mamele și sugarii pot ajunge astfel într-un ciclu de transmitere a infecției, motiv pentru care consultul unui specialist si respectarea unui tratament sunt obligatorii. 

Dacă alaptezi și dacă ai luat ciuperca, este posibil să te confrunți cu simptome precum:

  • mâncărime intensă, sensibilitate sau durere la nivelul mameloanelor;
  • piele albicioasă în jurul mameloanelor;
  • durere severă în timpul alăptării;
  • durere în piept.

Diagnostic

Diagnosticul de „ciupercă pe limbă” se pune după examinarea gurii și după observarea petelor prezente în cavitatea bucală. În unele cazuri, medicul poate preleva o probă pentru biopsie, pentru a confirma diagnosticul. Aceasta implică răzuirea depozitelor albe și testarea pentru prezența ciupercii Candida albicans. În plus, specialistul poate recomanda și fungigrama (testarea sensibilității la antifungice).

Complicații

Infecția reprezintă rareori o problemă în cazul adulților și copiilor. Totuși, când aceasta este severă, în special la gazdele imunocompromise, leziunile se pot răspândi în esofag.

Cum se tratează ciuperca pe limbă

Majoritatea cazurilor sunt forme ușoare și se pot vindeca prin simpla aplicare locală a unor soluții antifungice. De regulă, se recomandă clotrimazol în doze de 10 mg, de cinci ori pe zi, sau fluconazol în doze cuprinse între 100 și 200 de mg zilnic.

Se mai poate administra itraconazol în doze de 200 mg zilnic, posaconazol sau voriconazol. Formele ușoare se pot ameliora și fără tratament medicamentos. Pentru formele severe, tratamentul antifungic local este de maximum 14 zile.

Pe lângă tratamentul medicamentos, se poate apela și la următoarele metode de tratare acasă:

  • Se recomandă spălarea dinților și a limbii cu o periuță moale, astfel încât leziunile prezente în cavitatea bucală să nu se înrăutățească. După vindecare, periuța trebuie înlocuită imediat.
  • Dantura trebuie curățată cât mai bine.
  • Nu este recomandată folosirea apei de gură sau a unor spray-uri, în cazul în care acestea nu sunt prescrise de medic.
  • Se recomandă menținerea unui nivel optim de zahăr în sânge, în special în cazul persoanelor care suferă de diabet.
  • Se poate clăti gura cu un amestec ce conține sare și apă. Se adaugă o jumătate de linguriță de sare la aproximativ 250 ml de apă.
  • Se recomandă consumul de alimente care conțin probiotice, bacterii care protejează sistemul imunitar.

femeie care isi clateste gura cu apa medicinala

Metode de prevenție

Pentru a preveni apariția ciupercii pe limbă, se recomandă:

  • Să se practice o bună igienă orală prin efectuarea unui periaj corect, folosirea aței dentare și utilizarea antisepticelor sau a apei de gură.
  • După utilizarea unor corticosteroizi inhalatori, este recomandat ca gura să fie clătită foarte bine, de preferat cu apă medicinală sau cu un amestec de apă și sare.
  • Dacă este cazul, este recomandat să se renunțe la fumat, deoarece acest obicei nesănătos favorizează dezvoltarea infecției.
  • Introducerea în dietă a cât mai multor alimente care sunt bogate în probiotice.
  • În cazul femeilor gravide care au infecție vaginală, tratamentul imediat este obligatoriu.

Dezvoltarea infecției poate fi prevenită și cu antibiotice. Totodată, persoanele care au un sistem imunitar scăzut pot să folosească apă de gură cu clorhexidină.

Femeile care alăptează pot împiedica răspândirea infecției la copil. Deoarece ciuperca se dezvoltă cel mai bine în medii calde și umede, este recomandat ca zona din jurul mameloanelor să se usuce cât mai bine după alăptare. În cazul în care se observă înroșire sau durere la nivelul sânilor, trebuie consultat medicul. De regulă, pentru tratarea zonei, se recomandă aplicarea unui unguent local.  

Surse foto: iStock

Articolul urmator
Eczema urechii: cauze, simptome și tratament
Eczema urechii: cauze, simptome și tratament
Ce limba straina ar trebui sa inveti?
Incepe quiz
Ce limba straina ar trebui sa inveti?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.1 (17)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.