Enteropatia glutenica - simptome, diagnostic si tratament

Enteropatia glutenica - simptome, diagnostic si tratament

Andron Georgiana

Cu totii suntem obisnuiti sa mancam paine la mesele noastre. Dar pentru unele persoane, acest aliment reprezinta un pericol. Enteropatia glutenica este o afectiune a intestinului subtire datorata intolerantei la gluten (proteina continuta in grau, orz, ovaz, secara, alac si hibrizii lor). Boala este cunoscuta sub variate denumiri, printre care se numara: boala celiaca (la copii), celiachie, intoleranta la gluten sau sprue celiac.

Enteropatia glutenica

Caracteristica bolii celiace este distrugerea mucoasei intestinului subtire. Acest proces duce la un sindrom de malabsorbtie, cu manifestari care pot aparea oricand in cursul vietii. Primele simptome pot aparea in primii ani de viata, odata cu introducerea cerealelor in dieta copilului. Este posibila o remisie in a doua decada a vietii, dar nu este mereu permanenta.                                                                                            

Simptomele sunt variate si se pot prezenta sub diferite forme. Unii bolnavi prezinta malabsorbtia importanta a multor nutrienti, cu varsaturi (mai ales la copii), diaree, balonare abdominala, steatoree (cantitati anormale de grasimi in fecale), pierdere in greutate si consecinte ale depletiilor nutritionale (anemie, boli metabolice osoase).

Uneori este evidentiata depletia unui singur nutrient, fara simptome gastrointestinale. Acesti pacienti pot avea deficienta de fier sau folat, osteomalacie  (inmuierea oaselor prin mineralizarea lor defectuoasa), sangerari (prin lipsa vitaminei K) sau edeme (datorita pierderilor proteice).

Simptomele extraintestinale includ: dermatita herpertiforma, fatigabilitate, probleme de echilibru, schimbari senzoriale, amenoree (absenta menstruatiei), infertilitate feminina sau impotenta masculina. Exista cazuri asimptomatice, identificate printre cei inruditi cu bolnavii. 

Cauzele bolii celiace

Etiologia acestei boli nu este cunoscuta, dar exista anumiti factori care sugereaza incadrarea enteropatiei glutenice in randul patologiilor imunologice, genetice sau determinate de mediu. Factorul mediului ambiant se refera la asocierea bolii cu gliadin, component al glutenului.

boala celiaca

Factorii imunologici:

- organismul persoanelor care sufera de boala celiaca prezinta anticorpi speciali. Anticorpii antigliadin vad gliadinul ca pe o amenintare, in timp ce 2 autoanticorpi actioneaza impotriva unui component al muschiului neted intestinal si impotriva unei enzime;
- un tratament de 4 saptamani cu prednisolon (suprimator al sistemului imun local) induce remisia modificarilor intestinale, chiar si in timpul unei diete care contine gluten;
- gliadinul interactioneaza cu un tip de celule care favorizeaza lezarea tesutului.

Factorii genetici:

- frecventa bolii difera in functie de grupurile populationale (mai mare in randul caucazienilor);
- enteropatia glutenica sugereaza transmiterea ereditara;
- bolnavii prezinta o anumita forma a genei considerate a fi responsabila de aparitia afectiunii.

Complicatii in boala celiaca

Cea mai importanta complicatie a bolii celiace este aparitia cancerului, care poate fi sub forma unor neoplasme (proliferare de celule anormale) gastrointestinale, nongastrointestinale sau a unor limfoame (implica celule ale sistemului imun) intestinale.

Alte complicatii ale intolerantei la gluten includ ulceratiile intestinale, malnutritiaintoleranta la lactoza , complicatiile neurologice si psihiatrice. In ceea ce priveste copiii netratati, ei au de cele mai multe ori un deficit de crestere. Femeile bolnave risca aparitia unui avort spontan sau nasterea unui copil cu malformatii congenitale grave.

Diagnosticul bolii celiace

Diagnosticul precis este anuntat de analiza unei biopsii intestinale. Modificarile histopatologice sunt relevante doar daca dispar in urma tratamentului. Testele imunologice sunt de asemenea foarte utile, deoarece pun in evidenta  anticorpii andigliadin si mai ales autoanticorpii specifici enteropatiei glutenice. In unele circumstante, se pot efectua testari genetice.

Tratament intoleranta la gluten

Cheia tratamentului este o dieta care elimina total glutenul. Vindecarea totala se produce la 3-6 luni de la instituirea tratamentului, dar trebuie urmat pe tot parcursul vietii. Bolnavii care prezinta intoleranta la lactoza trebuie sa elimine si acest compus din alimentatia lor. Exista persoane care nu raspund suficient de bine la dieta fara gluten si necesita administrarea de corticosteroizi.

Persoanele asimptomatice pot consuma produse care contin gluten fara a avea manifestari specifice, dar leziunile intestinale se vor agrava in timp. Consilierea psihologica ajuta pacientul in a-si accepta aceasta boala, ce necesita o dieta dificil de urmat.

Enteropatia glutenica sau boala celiaca
este o boala cu impact puternic asupra vietii sociale. Exista produse destinate celor care sufera de aceasta boala, dar nu sunt mereu ieftine sau usor de gasit. Sunt efectuate studii care sustin posibila introducere a ovazului in meniul celiachilor, dar momentan alternativele raman faina de orez, amidonul de porumb si sorgul (cereala folosita des pentru fabricarea painii in celelalte continente).

 

Bibliografie:

- Advanced therapy in Gastroenterology and Liver Disease, Bayless;
- Lippincott- Textbook of Gastroenterology;
- Harrison's principles of internal medicine ;

- http://www.emedicinehealth.com;
- http://celiacdisease.about.com.

Articolul urmator
Keratoza pilară: cauze, simptome și tratament
Keratoza pilară: cauze, simptome și tratament
De ce tratament ai nevoie în funcție de tipul de ten?
Incepe quiz
De ce tratament ai nevoie în funcție de tipul de ten?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.2 (21)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.