swipe

Cele mai mari greșeli pe care le faci atunci când gătești cu ulei de măsline

Este benefic pentru sănătate?

Uleiul de măsline are beneficii asupra sistemului cardiovascular, reduce colesterolul și ajută digestia, însă întrebarea dacă este sau nu sănătos se aplică în cazul în care îl alegi pentru gătit. Acesta conține grăsimi nesaturate și poate deveni toxic după contactul termic. Totodată, specialiștii recomandă consumul moderat și să nu-l folosești în prepararea oricărei rețete. 

Cele mai mari greșeli pe care le faci atunci când gătești cu ulei de măsline

Depozitarea

Modul cum păstrezi uleiul de măsline este deosebit de important. Acest produs trebuie ferit de oxigen, lumină și căldură. Sunt "dușmani naturali" care pot altera uleiul de măsline mai repede decât ai crede. Asigură-te că îl depozitezi într-un recipient închis ermetic, într-o zonă întunecată din bucătăria ta, precum un dulap.

Cele mai mari greșeli pe care le faci atunci când gătești cu ulei de măsline

Nerecomandat pentru prăjit

Mulți oameni toarnă direct uleiul de măsline în tigaie și așteaptă să se încingă, înainte de a adăuga și celelalte alimente. Este complet greșit, susține nutriționistul Cristian Mărgărit, care a oferit sfaturi utile pentru persoanele care folosesc acest ulei pentru gătit.

"În special când pui puțin ulei de măsline în tigaie, el va fi foarte repede încălzit peste punctul la care valoarea nutritivă îi este afectată și poate chiar să devină toxic.", a declarat Cristian Mărgărit, conform știreazilei.ro.

Citește și: Ulei de masline pentru bronz: da sau nu?

Cele mai mari greșeli pe care le faci atunci când gătești cu ulei de măsline

Fumul eliminat este toxic

Atunci când uleiul de măsline este încălzit la temperaturi mari acesta degajă un fum toxic pentru organismul uman. De aceea specialiștii recomandă să eviți să îl folosești pentru prăjit pentru că acel fum conține compuși nocivi pentru sănătatea ta. Este posibil nici măcar să nu îți dai seama când inhalezi fumul toxic. 

Cele mai mari greșeli pe care le faci atunci când gătești cu ulei de măsline

Nu citești eticheta

Pentru a te asigura că nu îți irosești banii pe produse care nu sunt de calitate, ai grijă ca mereu să citești eticheta de pe spatele sticlei de ulei de măsline. Acesta trebuie să nu fie amestecat cu alte ingrediente și să fie extravirgin. Câțiva dintre cei mai buni producători de ulei de măsline din lume provin din: Italia, Grecia, Spania și California. 

Cele mai mari greșeli pe care le faci atunci când gătești cu ulei de măsline

Lași culoarea să te păcălească

Data viitoare când vei merge la supermarket pentru a cumpăra ulei de măsline asigură-te că nu te lași păcălit de culoare. Există un mit conform căruia cu cât este mai verde cu atât mai bună sunt calitatea și gustul acestuia. În funcție de soiul de măsline, unde a fost cultivat și de metoda de recoltare, uleiul de măsline poate varia de la galben deschis la verde închis și poate diferi foarte mult în ceea ce privește gustul.

Citește și: Dieta cu ulei de masline

Cele mai mari greșeli pe care le faci atunci când gătești cu ulei de măsline

Ideal pentru salate

Uleiul de măsline este sănătos și delicios, însă cel mai bine este să nu îl folosești pentru gătit. Dacă vrei să îl incluzi în dieta ta, acesta este ideal ca parte a dressingului pentru salate, alături de lămâie și verdețuri. Astfel gustul autentic nu va fi alterat, iar tu te vei putea bucura de toate proprietățile sale uimitoare pentru organism. 

Cele mai mari greșeli pe care le faci atunci când gătești cu ulei de măsline

Multiple întrebuințări

Deși este un ajutor de nădejde în bucătăria ta, te poți baza pe uleiul de măsline și în cazul tratamentelor de înfrumusețare realizate acasă. Poate fi folosit ca mască pentru păr, îl poți aplica ca atare pe piele, dar îl poți utiliza și atunci când vrei să îndepărtezi urmele de apă și zgârieturi de pe suprafețele de oțel inoxidabil. 

‹ Vezi si