Top 10 alimente pentru un somn linistit

Top 10 alimente pentru un somn linistit

Redactor Alexa Galgau

Ti se intampla adesea sa te trezesti dimineata mai obosita decat atunci cand te-ai culcat? Din cauza stresului si a vietii solicitante, tot mai multi oameni ajung sa aiba probleme cu somnul, de la tulburari minore pana la insomnii, care pot afecta calitatea vietii si, pe termen lung, sanatatea. Cheia unui somn odihnitor se gaseste in alimentatie, deoarece procesele chimice din corp sunt cele care iti regleaza aceasta functie esentiala pentru creier. 

Descopera un top 10 al alimentelor pentru un somn linistit, care relaxeaza corpul si te ajuta sa iti incarci bateriile pe timpul noptii!

Top 10 alimente pentru un somn mai bun

10. Laptele

Fara indoiala ca atunci cand te-ai plans ca nu reusesti sa adormi ai fost sfatuita sa bei un pahar cu lapte cald. Datorita continutului ridicat de calciu, muschii se relaxeaza si corpul produce mai multa melatonina. In plus, laptele contine un aminoacid numit triptofan, care mai departe este transformat in serotonina, un hormon care induce o stare de calm si relaxare. 

9. Ciresele

Ciresele contin melatonina, hormonul care te ajuta sa ai un somn linistit. Pentru a putea profita din pline de efectul calmant al acestora, consuma-le cu o ora sau doua inainte de culcare sau, alternativ, bea un pahar de suc de cirese de doua ori pe parcursul zilei. 

8. Nucile

La fel ca si ciresele, nucile contin melatonina. In plus, ele au un continut ridicat de triptofan. De aceea, incearca sa consumi o mana de nuci cu o ora inainte de a te aseza in pat si te vei simti mult mai relaxata. 

7. Migdalele

Aceste oleaginoase sunt perfecte pentru persoanele care au un somn tulburat, deoarece contin magneziu, care te ajuta sa te relaxezi. In plus, proteinele iti regleaza glicemia pe parcursul noptii, micsorand astfel sansele sa te trezesti si sa dai fuga la frigider, pentru o gustare interzisa. Migdalele scad si nivelul colesterolului si imbunatatesc activitatea creierului, asa ca nu ai niciun motiv sa nu le adaugi in dieta ta. 

6. Salata verde

Probabil ca pana acum nu te-ai gandit sa mananci salata verde inainte de culcare, insa studiile arata ca aceasta este foarte eficienta in reglarea somnului. Ea contine un fitonutrient care induce o stare profunda de relaxare, detensioneaza corpul si te scapa de dureri. Daca nu prea te tenteaza sa rontai niste frunze de salata inainte de a merge la culcare, poti sa iti faci un ceai din aceasta. Toarna apa fierbinte peste cateva frunze, asteapta 10 minute, apoi adauga-i putina miere si savureaza-l inainte de a te aseza in pat. 

5. Branza

Ca si in cazul laptelui, secretul acestui aliment pentru un somn mai bun este continutul ridicat de calciu. Si partea buna este ca ai la dispozitie atatea sortimente de branzeturi pe piata, incat nu te poti plictisi prea repede de aceasta gustare de seara. Totusi, daca tii la silueta ta, orienteaza-te catre sortimente slabe, precum branza de vaci sau ricotta. Daca alegi branzeturi mai grase, nu manca decat cateva bucatele mici, neavand nevoie de cantitati mari pentru ca ele sa isi faca efectul. 

4. Hummusul

Acest deliciu mediteranean din boabe de naut nu numai ca este o gustare foarte gustoasa, dar are si un continut ridicat de triptofan. In acelasi timp, hummusul este si prietenos cu silueta ta, asa ca nu ai de ce sa iti faci probleme daca il consumi seara. Intinde pasta pe cativa biscuiti sarati integrali si vei simti efectele sale relaxante in scurt timp. Hummusul iti regleaza glicemia, iar proteinele calmeaza hiperaciditatea gastrica, una dintre cauzele cele mai comune ale unui somn tulburat si neodihnitor. 

3. Bananele

Bananele sunt printre fructele cele mai indragite de oameni, deoarece sunt dulci si satioase. Ele contin potasiu si magneziu, doua minerale care relaxeaza muschii si induc starea de somn. La fel ca si celelalte alimente din topul nostru, ele sunt o buna sursa de triptofan. Mananca o banana cu o ora sau doua inainte de a te aseza in pat! 

2. Orezul Jasmine

Orezul Jasmine este recomandat persoanelor care au probleme cu somnul pentru ca face parte din categoria carbohidratilor complecsi. Aceasta inseamna ca regleaza nivelul glucozei din sange intr-un ritm constant, spre deosebire de carbohidratii simpli, care iti cresc glicemia brusc, pentru ca in scurt timp aceasta sa scada, rezultand in senzatie de foame si slabiciune. Daca nu iti surade ideea de a manca orez simplu pe post de cina, incearca o varianta pe care copiii si adultii deopotriva o iubesc: orez cu lapte.

1. Mierea

Lista lunga de beneficii ale mierii include si inducerea unui somn linistitor, deoarece aceasta creste nivelul insulinei suficient de mult pentru ca triptofanul sa ajunga mai usor in creier. Este indicat sa consumi o lingura de miere inainte de a te culca, pe stomacul gol, insa daca aceasta varianta ti se pare prea dulce, poti sa iti indulcesti ceaiul cu acest aliment-minune. Si ca sa impusti doi iepuri dintr-un foc, alege un ceai cu efect calmant: musetel sau lavanda. 

Poti sa consumi separat aceste alimente pentru un somn linistit sau sa le combini pentru a te bucura si de cat mai multa variatie in meniul tau. In scurt timp, vei reusi sa ai parte de acel somn de frumusete care ti-a lipsit atat!

Articolul urmator
Alimente bogate în acid hialuronic: motive să le incluzi în alimentație
Alimente bogate în acid hialuronic: motive să le incluzi în alimentație
Ai gusturi proaste la mancare?
Incepe quiz
Ai gusturi proaste la mancare?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.5 (6)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    top 5 divahair.ro - nutritie si boli metabolice

    1. Laptele vegetal: tipuri, beneficii și recomandări (49 vizite)