Cât de des ar trebui să urinezi

Cât de des ar trebui să urinezi

Mihaela Onofrei, redactor Divahair.ro

Mersul la baie nu este o activitate plăcută pentru nimeni.  În primul rând, ne consumă timp. În al doilea rând, trebuie să ne întrerupem din ceea ce făceam și să revenim, cu concentrarea diminuată, după ce ne întoarcem de la baie. Totuși, urinarea este strict legată de starea noastră de sănătate. Deși nu ai fi crezut până acum, există un număr recomandat, a cărui respectare ne poate spune cât de sănătoși suntem.

Te ridici de la birou pentru a merge la baie mai des decât colegii tăi? Sau poate că ești acel gen de persoană care nu se duce la baie cu orele, indiferent de cantitatea de apă pe care o consumă? Frevența urinatului diferă de la o persoană la alta. Dacă te-ai întrebat până acum cât de des trebuie să urinezi, află că acest numărul depinde de cantitatea de apă consumată, dar și de starea ta de sănătate. Află mai jos cât de des trebuie să urinezi în fiecare zi!

femeie la baie

Iată cât de des trebuie să urinezi!

O persoană sănătoasă urinează între 4 și 10 ori pe zi, conform healthline.com. Totuși, numărul care se apropie cel mai mult de realitate variază între 6-7 ori în 24 de ore. Nu este exclusă posibilitatea de a urina de mai puține ori sau de a depăși acest număr. Anumiți factori stabilesc cât de des urinezi, așa cum vei afla în cele ce urmează.

Factorii care influențează cât de des urinezi

Frecvența cu care urinăm depinde de anumiți factori, precum:

- vârsta;

- cât de des bei apă;

- tipul băuturilor pe care le consumi;

- anumite afecțiuni, așa cum sunt diabetul și infecțiile tractului urinar;

- administrarea anumitor medicamente;

- mărimea vezicii.

De asemenea, și sarcina poate influența cât de des urinezi. În săptămânile de dinaintea nașterii vei urina mult mai des. Acest lucru se întâmplă din cauza schimbărilor care au loc în corp, dar și a fetusului în creștere care exercită presiune asupra vezicii. După naștere, această frecvență va continua să persiste până la 8 săptămâni, deoarece corpul acumulează multe lichide suplimentare în timpul nașterii prin cezariană, dar și a medicamentelor administrate în sarcina normală. De asemenea, eliminarea lichidelor este și un răspuns natural al organismului, de revenire după naștere.

Ce se întâmplă dacă urinezi de 2-3 ori pe zi

Atunci când urinezi de 2-3 ori, cel mai probabil ești deshidratată. Dacă nuanța urinei este galbenă, înseamnă că nu consumi suficientă apă.

Cât de periculos este să te ții?

Să nu urinezi la timp este destul de nociv pentru organismul tău, asemănător cu abținerea de la a avea scaun. Grav este că vei induce în eroare mușchii responsabili cu eliminarea acestor substanțe. Dacă nu mergi la baie atunci când simți că trebuie să urinezi, poți să dezvolți retenție de urină, dar și infecții.

femeie care se abtine din a face pipi

Cum să nu mai urinezi noaptea

Dacă te trezești în mijlocul nopții pentru a urina, atunci poți să îți „antrenezi” vezica pentru a merge mai rar la baie. În cazul în care nu ai nicio problemă legată de funcționarea vezicii, dar simți nevoia să te duci des la baie, poți încerca metoda abținerii, folosită de medicii chirurgi în timpul operațiilor, dar și de profesori. Este un fel de autocontrol și nu îți va crea niciun fel de probleme de sănătate. De asemenea, poți limita și cantitatea de apă consumată înainte de culcare.

Când trebuie să mergi la doctor

Atunci când calitatea vieții este afectată de cât de des urinezi, este indicat să vorbești cu un medic. E posibil să te confrunți cu anumită afecțiune, așa cum este vezica hiperactivă. Nu trebuie să te îngrijorezi, deoarece această boală poate fi tratată.

De asemenea, consultă medicul și dacă există modificări în procesul de urinare sau dacă simți că vezica nu se golește în întregime (această afecțiune fiind mai des întâlnită în cazul bărbaților adulți). Alte simptome care cer o vizită la doctor sunt:

- febră și durere de spate;

- sânge în urină;

- urină albă;

- urină decolorată;

- miros puternic sau anormal al urinei.

femeie cu probleme urinare

Cum poți trata urinarea frecventă

Tratamentul va depinde de afecțiunea care cauzează aceste simptome. Dacă ești însărcinată, de exemplu, frecvența urinării se va schimba după naștere, fără niciun fel de tratament.

Dacă simptomele sunt cauzate de o afecțiune, tratarea acestei boli te va ajuta să urinezi normal. De exemplu, dacă ai diabet, controlarea nivelului de zahăr te va face să urinezi mai rar. Dacă problema ta este cauzată de o infecție a tractului urinar, vindecarea ei te va ajuta în acest sens. În cazul în care prostata blochează eliminarea urinei, este posibil să ai nevoie de anumite medicamente, care să modifice fluxul urinar sau să scadă mărimea prostatei.

Cum te asiguri că urinezi normal

Este bine de știut că, în cazul femeilor, urinarea de înainte și de după sex, direcția în care te ștergi, băile fierbinți, dușurile și tampoanele nu provoacă infecții urinare.

Iată ce trebuie să mai faci pentru a te asigura că urinezi normal:

- consumă alimente bogate în probiotice, îndeosebi iaurturi. Studiile au arătat că acest lucru este eficient în cazul femeilor care se confruntă adesea cu infecții urinare, conform healtline.com;

- dacă folosești săpun sau gel de duș în zona intimă, mizează pe un produs fără miros, special conceput pentru piele sensibilă;

- optează pentru lenjerie din bumbac, lejeră;

- dormi fără lenjerie noaptea;

- bea între 2-2,5 litri de apă în fiecare zi;

- evită excesul de alcool, băuturile carbogazoase și consumul de cafeină;

- evită produsele care îți irită vezica, așa cum sunt dulciurile și țigările.

Acum, că știi cât de des trebuie să urinezi în fiecare zi, ține cont de aceste sugestii și asigură-te că ai o rutină zilnică de îngrijire care să nu îți pună în pericol sănătatea tractului urinar.

Surse foto: iStock

Articolul urmator
Miere pentru balonare: cât de eficientă este să te scape de disconfort?
Miere pentru balonare: cât de eficientă este să te scape de disconfort?
Cât de des te faci de rușine în public?
Incepe quiz
Cât de des te faci de rușine în public?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4 (19)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.