Scurgerile maronii: ce cauze pot avea

Scurgerile maronii: ce cauze pot avea

Andreea Gluh, redactor

De-a lungul vietii, toate femeile se confrunta cu diverse simptome, unele mai putin obisnuite, care le pot face sa isi puna intrebari in legatura cu starea lor de sanatate. Desigur ca, de fiecare data, cel mai bine este sa fie consultat un medic de specialitate. Astazi, vom vorbi despre scurgerile vaginale maronii, despre cauzele acestora si despre cat de repede ar trebui sa te duci la medic, in functie de acestea din urma.

Iata ce trebuie sa stii despre scurgerile maronii!

Cauzele aparitiei scurgerilor maronii 

In cele ce urmeaza, iti vom prezenta cele patru tipuri de situatii care pot duce la aparitia scurgerilor vaginale maronii, la baza carora se afla, de fapt, o cantitate mica de sange care nu a fost eliminat la timp. Inainte de a merge la un medic ginecolog, este bine sa fii atenta la aceste detalii, pentru a-i putea explica pe indelete despre ce este vorba, astfel incat el sa aiba cateva puncte de reper de la care sa porneasca atunci cand stabileste care sunt analizele de care ai nevoie si ce poate determina acest simptom.

femeie la medic

Asadar, iata cand si de ce pot aparea aceste scurgeri colorate!

1. Scurgerile maronii aparute inainte de menstruatie

Acest simptom poate fi cauzat de:

- daca esti in perioada ovulatiei, o scurgere colorata este normala si nu trebuie sa intri in panica nici daca te confrunti cu unele crampe. De obicei, in functie de ovarul care elimina ovului in luna respectiva, vei simti un mic disconfort in partea stanga sau in cea dreapta;

- o microtrauma care a avut loc in timpul actului sexual;

- o dereglare hormonala, fie ca este vorba despre tiroida, fie ca exista un deficit de progesteron in organism;

- endometrioza;

- o boala cu transmitere sexuala, cum ar fi tricomoniaza, in acest caz, scurgerile maronii fiind insotite si de alte secretii cu un miros neplacut si de usturimi sau chiar de dureri;

- unele probleme de coagulare;

- in cazurile cele mai grave, poate fi vorba despre cancerul de col uterin, o boala ce poate fi prevenita prin controlul periodic si efectuarea anuala a analizelor de secretie, printre care se numara si testul Papanicolau.

2. Scurgerile maronii aparute in locul menstruatiei 

Astfel de scurgeri nu sunt normale si trebuie sa te convinga sa te programezi cat mai repede cu putinta la medicul ginecolog. Printre cauzele lor, se pot numara urmatoarele:

- unele dezechilibre hormonale;

- sindromul ovarelor polichistice insotit de prediabet;

- ca urmare a unui avort;

- amenoree provocata de stres sau de o scadere brusca in greutate;

- apropierea menopauzei (dupa varsta de 45 de ani, femeile observa adesea ca menstruatia normala a fost inlocuita de o scurgere maronie).

3. Scurgerile maronii aparute dupa menstruatie  

Este normal ca, la finalul menstruatiei, sangele sa se coaguleze mai rapid, asa ca va fi eliminat mai greu. De aceea, nu trebuie sa ingrijorezi atunci cand vezi o scurgere maronie in ultimele zile ale acestei perioade. Totusi, este bine sa te prezinti la medic daca aceste scurgeri au un miros neplacut, pentru ca poate fi vorba despre o infectie bacteriana.

4. Scurgerile maronii aparute in timpul sarcinii

Daca menstruatia intarzie sa apara si observi o scurgere maronie, este posibil sa fii insarcinata. Acest fenomen poarta numele de sangerare de nidatie si este normal sa aiba loc. Totusi, atunci cand sangerarea are loc odata ce fatul a atins un anume stadiu de dezvoltare si, in plus, apar si simptome precum greata sau durerile abdominale, trebuie consultat de urgenta medicul specialist, pentru ca poate fi vorba despre un pericol iminent de avort.

tampoane

Ține cont că anumite substanțe din țigări sau alcool pot duce la pierderea sarcinii, așa că evită consumul lor în cele nouă luni.

O scurgere asemănătoare poate apărea și la scurt timp după naștere. Discută cu medicul tău despre acest simptom, el va ști exact ce măsuri trebuie să iei.

5. Scurgerile maronii aparute in urma folosirii contraceptivelor

Daca ti-a fost recomandata pilula ca mijloc de contraceptie , este normal ca in primele trei luni de la inceperea administrarii ei sa apara spottingul. Este vorba despre o scurgere maronie care este prezenta si in perioada intermenstruala, nu numai in cea premenstruala. Chiar si in cazul folosirii unui dispozitiv intrauterin (sterilet), exista o posibilitate ca acest efect secundar neplacut sa isi faca aparitia. Pentru a te asigura ca nu este nevoie sa schimbi metoda contraceptiva si ca totul este in ordine, apeleaza la sfatul medicului.

Scurgerile maronii pot avea o multime de cauze, insa atunci cand sunt insotite si de alte simptome ori cand apar in timpul sarcinii, este important sa apelezi la ajutor specializat si sa efectuezi un set de analize, pentru a descoperi cauza reala a problemei.

Cand trebuie sa te ingrijoreze scurgerile maronii

Uneori, atunci când scurgerile maronii sunt însoțite de simptome, poate fi vorba de o problemă mai gravă. Mergi imediat la medic dacă ești însărcinată și sângerezi, deoarece s-ar putea să fie primul semn că ceva nu este în regulă. O vizită de urgență la ginecolog trebuie să faci și în următoarele cazuri:

  • menstruația ta durează mai mult de 7 zile;
  • ai mai puțin de 21 de zile între menstruații sau mai mult de 35 de zile;
  • nu ai menstruație pentru mai mult de trei luni;
  • ai sângerări între menstruații;
  • sângerezi după sex;
  • sângerezi, deși ești la menopauză;
  • ai dureri în zona vaginală sau a abdomenului inferior;
  • ai febră;
  • te simți mereu obosită;
  • sângerezi mai mult decât de obicei la menstruație.

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.8 (278)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.