Tumorile coroidei - simptome, diagnostic si tratament

Tumorile coroidei - simptome, diagnostic si tratament

Chiriac Iulia

Stiai ca tumorile se pot forma in orice particica din corpul nostru? Chiar si in coroida!

Ce este coroida?

Globul ocular este format trei straturi:extern, intermediar si intern. Stratul extern, avascular este format din cornee (transparenta) si sclera de culoare alba. Al doilea strat, uveea, este situat sub sclera. Al treilea strat al globului ocular si cel mai profund este retina.

Uveea este o membrana de culoare inchisa, bogat vascularizata, motiv pentru care poarta si numele de membrana nutritiva a ochiului. Uveea este formata din trei segmente: irisul (confera culoarea ochilor)situat anterior, corpul ciliar si coroida care este situata in portiunea posterioara a uveei.

Coroida este in raport cu sclera in afara si cu retina inauntru si este formata din patru straturi: stratul pigmentar, format din celule pigmentare, stratul vasculat, stratul capilar si membrana bazala sau membrana lui Bruch (membrana vitree).

Tumora este o masa de tesut nou format care se dezvolta intr-un organism prin inmultire exagerata, patologica a unor celule. Tumorile se pot forma din oricare din cele patru straturi ale coroidei.

Tumorile coroidei

Tumorile localizate la nivelul coroidei pot fi tumori benigne sau maligne. Tot la acest nivel se pot localiza uneori metastaze provenite de la diverse cancere din cauza vascularizatiei bogate a coroidei.

Tumorile coroidei sunt nevul coroidian, hemangiomul coroidei si melanomul malign coroidian.

Nevul coroidian este o leziune frecventa, benigna, transmisa congenital, care este complet asimptomatica, motiv pentru care de cele mai multe ori este diagnosticat intamplator. Nu evolueaza decat foarte rar si in putine cazuri degenereaza catre tumora maligna. Este recomandata  totusi supravegherea  la intervale regulate de timp, prinecografiefotografiere intraoculara
  
Hemangiomul coroidian este o tumora benigna constituita din vase de sange neformate si dilatate. Este descoperit intamplator, in urma unui examen de rutina. De obicei este asimptomatic, insa, daca este localizat in aria maculara, determina modificari ale vederii. Pentru stabilirea diagnosticului de hemangiom coroidian sunt necesare examene paraclinice: angiografie, ecografie, fotografiere intraoculara.

Melanomul malign coroidian este cea mai frecventa tumora maligna intraoculara la adult care apare mai rar la rasa neagra.

Cauzele tumorii coroide

La dezvoltarea melanomului malign contribuie o serie de factori de risc:

- melanoza cutanata  si cea oculara,

- expunerea excesiva la radiatiile ultraviolete (UV),

- fumatul, precum si

- irisul deschis la culoare. 

Simptomele si semnele melanomului coroidian

Simptomele si semnele melanomului malign coroidian depind de localizarea acestuia. Tumorile localizate in periferie sunt asimptomatice atunci cand au dimensiuni reduse.

Tumorile mari si cele localizate in aria maculara (portiunea centrala a retinei unde este localizat si centrul viziunii) genereaza o scadere a vederii insotita de metamorfopsii. Metamorfopsia este o tulburare a vederii care consta in deformarea obiectelor din cauza erorilor de perceptie in plasarea corecta a acestora in spatiu.

Diagnosticul de melanom coroidian

Melanomul malign coroidian este descoperit adesea intamplator, cu ocazia unui control de rutina.  Pentru stabilirea diagnosticului de melanom malign coroidian sunt necesare o serie de examene paraclinice:

- examenul fundului de ochi: se observa tumora, care este bine delimitata, intens pigmentata si cu suprafata proeminenta. Tumorile mari se asociaza cu decolare de retina.

- ecografie (aspectul tipic al melanomului malign coroidian este de "ciuperca");

- angiografie pentru stabilirea gradului de vascularizatie al tumorii;

- transiluminare.

Melanomul malign este o tumora rezistenta la chimioterapie, dar care beneficiaza de alte metode de terapie.

Tratamentul tumorii coroidiene

Tratamentul melanomului malign coroidian depinde de localizarea, marimea si extensia tumorii. Tumorile mari in care functia vizuala este pierduta beneficiaza de tratament chirurgical, urmat de reabilitarea estetica a zonei prin protezare.

La tumorile mici si medii se recomanda tratament prin iradiere, protonterapie (iradiere externa la ciclotron) sau rezectie chirurgicala (la cele cu localizare anterioara).

Articolul urmator
Hemangiomul vertebral: cauze, simptome si tratament
Hemangiomul vertebral: cauze, simptome si tratament
De ce tratament ai nevoie în funcție de tipul de ten?
Incepe quiz
De ce tratament ai nevoie în funcție de tipul de ten?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

2.2 (7)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.