Ora la care nu ar trebui să iei prânzul dacă vrei să slăbeşti 

Ora la care nu ar trebui să iei prânzul dacă vrei să slăbeşti 

Violeta Ieremie

Se spune că dorinţa cea mai mare a femeii este să mănânce tot ce vrea fără să se îngraşe. Oricât ne-am dori acest lucru, doar puţine femei se pot bucura de tot ce vor să mănânce, indiferent de ore, fără să trebuiască să-şi modifice măsura la haine.

Stilul de viaţă, mâncarea procesată, cu multe calorii, și lipsa mișcării sunt obstacole în a avea talia la care visăm sau, dintr-o altă perspectivă, care ne determină să devenim mai disciplinate şi să fim mai atente la ce mâncăm şi când.

Deseori, ni se întâmplă să omitem micul dejun pentru că ne grăbim şi ronţăim ceva în drum spre birou. Apoi, la serviciu, dăm întâietate sarcinilor pe care le avem de îndeplinit şi mâncăm când avem timp, nu neapărat când ne cere organismul şi când ar fi recomandat să ne hrănim.

prietene iau pranzul

În altă ordine de idei, pe lângă ceea ce mâncăm, contează foarte mult şi ora la care luăm prânzul, altfel intenţia noastră de a slăbi nu este dusă la îndeplinire.

În acest sens, s-a făcut un studiu, publicat recent în Jurnalul American de Nutriţie Clinică, pe 1.200 de oameni supraponderali şi obezi, iar cercetătorii au ajuns la concluzia că, dacă mănânci mai târziu de ora 15:00, procesul de slăbire este mult încetinit.

Proteina perilipină este de vină!

Secretul constă în proteina perilipină care ajută grăsimile să se descompună. S-a descoperit că persoanele care au variaţii genetice specifice ale acestei proteine nu au reuşit să slăbească atât de mult precum cei care au luat prânzul mai devreme de ora 3 după-amiaza.

Un alt studiu realizat de Marie-Pierre St-Onge, asistent profesor la Universitatea Columbia, a vizat impactul stilului de viaţă asupra pierderii în greutate şi a ajuns la concluzia că senzaţia de foame este controlată de ritmul circadian.

Metabolismul este diferit la fiecare om, iar ora la care mănânci, corelată cu ritmul circadian, poate să vină în sprijinul tău dacă ţi-ai propus să slăbeşti.

pranz la birou

Fă-ţi puţin timp pentru tine şi ai grijă ce obiceiuri alimentare ai. Micile plăceri nevinovate din fiecare zi te sabotează pe termen lung.

Ce poate fi mai important decât să mănânci când trebuie? Fii mai grijulie şi acordă-ţi prioritate. Apoi, totul în jur se va aşeza.

Aşadar, prânzul luat înainte de ora 3 după-amiaza e important şi nu trebuie neglijat, deoarece corpul te va sancţiona mai târziu pentru aceste mici gesturi de inconştienţă. Ajută-ţi organismul să lupte cu grăsimea dându-i combustibil când şi cât trebuie!

Articolul urmator
6 motive pentru care te trezești noaptea
6 motive pentru care te trezești noaptea
Test de dieta: De ce nu reusesti sa slabesti?
Incepe quiz
Test de dieta: De ce nu reusesti sa slabesti?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.1 (6)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.