De ce auzi zgomote în urechi

De ce auzi zgomote în urechi

Redactor Alexa Galgau

De cele mai multe ori, urechile nu ne provoacă mari motive de îngrijorare. Mulți dintre noi avem norocul să ajungem la un control ORL doar de câteva ori în viață. Mai expuși la diverse infecții ale urechii sunt cei care înoată, deoarece apa poate pătrunde adânc în canalul urechii. Unul dintre simptomele care trag semnalul de alarmă în ceea ce privește sănătatea urechilor este reprezentat de supărătoarele zgomote în urechi, care mai poartă numele de „tinitus”.

Află de ce apare acest simptom și când este cazul să mergi la un control medical!

Zgomotele în urechi, un motiv de îngrijorare?

A auzi zgomote în urechi atunci când nu există o sursă exterioară a acestora este un simptom care poate să te îngrijoreze destul de mult. Sunetul care se aude cel mai adesea din cauza unei probleme a urechii este țiuitul, dar nu este exclus să auzi și alte tipuri de zgomote, precum un șuierat sau un fluierat. Aceste zgomote pot fi puternice sau slabe și te pot induce în eroare, făcându-te să crezi că auzi tot felul de grozăvii, de la apă curgând până la note muzicale.

Chiar dacă este greu de îndurat acest simptom, el este cât se poate de comun. Aproape orice om se confruntă cu zgomote în urechi la un moment dat în viață. Tinitusul poate să dureze câteva secunde ori minute și poate să fie o problemă cronică, un indicator al unei afecțiuni a urechii. Tinitusul recurent poate să afecteze calitatea vieții și somnul.

Uneori, medicii nu pot spune cu exactitate ce anume provoacă tinitusul. Cele mai comune cauze ale zgomotelor în urechi sunt:

  • infecțiile urechilor: aceasta este principala cauză a apariției tinitusului, însă de obicei se prezintă și cu alte simptome, precum durerea acută sau vagă a urechii, senzația de înfundare sau secreția neobișnuită la nivelul acesteia. Infecțiile netratate pot fi foarte dureroase și pot provoca daune permanente auzului sau chiar pierderea acestuia.

  • dopul de ceară: având în vedere că foarte mulți oameni fac greșeala de a înfige bețișoarele pe canalul urechii, ceea ce duce la împingerea stratului de ceară în interior și la formarea dopului, nu este de mirare că zgomotele în urechi sunt un simptom foarte comun;

  • pierderea auzului: oamenii care încep să surzească pot auzi un țiuit foarte puternic în urechi, care la început apare doar din când în când și nu durează foarte mult. Totodată, dacă pierderea auzului este cauzată de un zgomot foarte puternic, persoana afectată va auzi, inițial, un zgomot ascuțit.

  • schimbări ale oaselor urechii: atunci când structura urechii mijlocii devine rigidă din cauza otosclerozei, este posibil să fie afectat auzul și să apară și zgomotele în urechi. O astfel de boală este moștenită genetic; dacă nu ai cazuri în familie, sunt șanse minime să te confrunți cu așa ceva.

  • boala Meniere: o afecțiune a urechii interne care se manifestă prin amețeli, pierderea auzului și zgomote în urechi.

De asemenea, alcoolul, cafeaua, antibioticele, aspirina și alte medicamente pot provoca tinitus. Țiuitul urechii poate fi și un semn clasic al tensiunii arteriale mari, dar și al anemiei. Fiecare dintre afecțiunile care provoacă zgomote în urechi vin și cu alte simptome. Dacă sunetul apare pur și simplu și nu există niciun alt simptom, cel mai probabil este vorba despre un dop de ceară. Chiar și așa, un control ORL nu strică, ba chiar poate rezolva problema pe o perioadă lungă.

Dopurile de ceară pot fi îndepărtate și acasă, cu ajutorul mai multor remedii naturiste, dar și cu ajutorul unor produse care se găsesc în farmacii și nu necesită rețetă medicală. Ai grijă să nu introduci niciodată obiecte ascuțite în ureche, să nu torni nimic fierbinte în ea și să nu încerci niciun tratament naturist dacă ai avut vreodată timpanul spart.

Este obligatoriu să mergi la medic dacă:

  • zgomotele în urechi apar după ce te-ai lovit la cap;
  • zgomotele sunt însoțite de amețeală, greață, vărsături;
  • zgomotul apare într-o singură ureche și nu trece după câteva săptămâni.

Zgomotele în urechi sunt o problemă cu care una din cinci persoane se confruntă, așa că nu trebuie să intri în panică. Dacă simptomul este trecător, probabil nu este nimic grav.

Dopuri de spuma pentru urechi x 1 pereche : 6,83 Lei

Zgomotul de afară, de asemenea, poate fi resimțit mult mai mult de către acest analizatorul acustic, însă pentru această problemă există dopurile din spumă. Dopurile produse de Quies, care pot fi găsite vavianpharma.ro,  se ajustează după forma canalului auditiv și te protejează de sunetele prea stridente.

 

Articolul urmator
Uleiul de busuioc: beneficii și administrare
Uleiul de busuioc: beneficii și administrare
Cât de repede îl vei uita pe fostul tău iubit?
Incepe quiz
Cât de repede îl vei uita pe fostul tău iubit?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.8 (10)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.