Pneumonia interstitiala la copil - simptome, diagnostic, tratament

Pneumonia interstitiala la copil - simptome, diagnostic, tratament

Chiriac Iulia

  

Ce este pneumonia interstitiala?

       Bolile respiratorii sunt cele mai raspandite boli ale copilariei, copiii dezvoltand in fiecare an aproximativ 6 infectii ale cailor respiratorii. Dintre acestea, pneumonia interstitiala sau pneumonia atipica ocupa un loc important in cadrul infectiilor cailor respiratorii inferioare.

Pneumoniile interstitiale se produc tipic iarna si primavara devreme, cand copilul este mai vulnerabil, si sunt cauzate de infectia cu virusuri, cele mai cunoscute fiind VRS/virusul respirator sincitial, virusul Influenza A si B, adenovirus, rinovirusul etc.

Semnele si simptomele pneumoniei interstitiale apar la 2-3 saptamani de la patrunderea virusului in organism, depind de varsta copilului si includ anorexiecefalee , dispnee. Evolueaza de regula spre vindecare in 10-14 zile.

Semnele si simptomele pneumoniei interstitiale la copil

Debutul pneumoniei virale interstitiale este insidios cu anorexie, cefalee, curbatura, tuse, stranut, rinoree. Uneori febra poate lipsi.

Semnele si simptomele pneumoniei interstitiale din perioada de stare depind de varsta copilului. La sugar se instaleaza rapid:

- dispnee cu polipnee;

- batai ale aripilor nasului;

- disfonie;

- cianoza perioronazala;

tuse frecventa ;

- tiraj intercostal (depresiune a peretelui toracic vizibila in timpul inspirului puternic deasupra sternului sau sub acesta, la inaltimea spatiilor intercostale).

 

La copilul mai mare pot fi prezente urmatoarele semne si simptome ale pneumoniei virale: cefalee, tuse, initial uscata, apoi productiva, rareori cu striuri de sange, durere toracica.

Diagnosticul de pneumonie interstitiala la copil

Pentru stabilirea diagnosticului de pneumonia interstitiala este necesar examenul clinic efectuat de catre medic, precum si examene paraclinice sau de laborator care vin sa confirme diagnosticul.

La examenul clinic al pacientului se constata murmur vezicular inasprit, raluri bronsice, respiratie suflanta.

Examenele de laborator necesare pentru diagnosticarea pneumoniei virale sunt:

- analize de sange (hemoleucograma) pentru detectarea numarului de globule albe, care poate fi normal sau usor crescut: leucocitoza cu limfocitoza;

- teste prin imunofluorescenta pentru detectarea anticorpilor virali;

- detectarea antigenului viral folosind tehnica RT-PCR (reverse transcriptase polymerase chain reaction);

- oximetria, ionograma plasmatica, parametri ASTRUP sunt necesari in formele severe;

- radiografia toracica.

Tratamentul pneumoniei interstitiale la copil

Tratarea pneumoniei virale la copil implica tratament etiologic, simptomatic si tratament profilactic.

Odata identificat virusul care a produs pneumonia atipica, se administreaza tratamentul etiologic care cuprinde agenti anti-virali specifici fiecarui virus: Aciclovir, Ganciclovir, Amantadin, Rimantadin.

Se recomanda repaus la pat in perioada de stare, precum si o dieta adecvata care sa ajute la refacerea organismului slabit. Tratamentul simptomatic include administrarea de antitusive, antitermice, mucolitice, sedative (pentru diminuarea durerii toracice). Oxigenoterapia se face pentru corectarea hipoxiei.

Prevenirea aparitiei pneumoniei virale la copii depinde si de ei. Daca copiii si adolescentii sanatosi evita persoanele care tusesc sau stranuta si se spala frecvent pe maini pot reduce sansele de imbolnavire. Vaccinarea este o solutie de prevenire a aparitiei pneumoniei atipice .

Articolul urmator
Fractură de bazin: cauze, simptome și tratament
Fractură de bazin: cauze, simptome și tratament
Ce fel de nume ar trebui sa ii pui primului copil?
Incepe quiz
Ce fel de nume ar trebui sa ii pui primului copil?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

1.7 (57)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.