swipe

11 gesturi care te fac slab în ochii celorlalți

Îți atingi fața

Oamenii de știință au interpretat nervozitatea printr-un gest pe care cu toții avem tendința să îl facem: acela de a ne atinge fața cu mâinile. Este mișcarea care ne ajută, spun psihologii, să ne liniștim. Ne atingem involuntar obrajii, fruntea sau tâmplele, apăsând fără să știm nervii tensionați. Acest reflex involuntar este benefic în situațiile de anxietate, deoarece presiunea exercitată în punctele cheie încetinesc circulația sângelui spre creier, lucru care ne ajută să ne calmăm.

11 gesturi care te fac slab în ochii celorlalți

Clipești des

Acest răspuns psihologic are loc în situațiile tensionate, dar mai ales atunci când suntem enervați. Studiile recente au arătat că și cei care mint tind să clipească de mai multe ori, deoarece sunt stresați ca nu cumva persoana față de care sunt necinstiți să nu afle adevărul.

11 gesturi care te fac slab în ochii celorlalți

Îți strângi buzele

Această strângere a buzelor este în mod general un indicator al disconfortului psihologic. Specialiștii l-au mai interpretat ca fiind un gest al unei persoane care nu spune adevărul. De cele mai multe ori o persoană care întreprinde acest gest este doar stresată sau se simte presată de anumite probleme. Experții sunt de părere că facem acest lucru în mod involuntar pentru a ne proteja de pericol, fie el real sau imaginar.

11 gesturi care te fac slab în ochii celorlalți

Te joci cu părul

Rotirea șuvițelor de păr pe deget în mod repetat este un obicei care ne calmează. Făcând același lucru încontinuu poate fi eliberare nervoasă. Atunci când o persoană se află sub un nivel mare de stres, acest comportament poate deveni patologic, persoana respectivă ajungând chiar să își smulgă părul.

11 gesturi care te fac slab în ochii celorlalți

Îți pocnești degetele

Această reacție poate lua diferite forme. Unii oameni își pocnesc degetele pe rând, alții pe toate în același timp. Unii își întorc mâinile, alții și le împreunează. Oricare ar fi forma manifestării acestui tip de anxietate, este o cale prin care nervii sunt detensionați. Deși majoritatea oamenilor nu își dă seama de acest lucru, obiceiul se pare că garantează eliberarea unei mari cantități de stres.

11 gesturi care te fac slab în ochii celorlalți

Îți freci palmele

Există persoane care, atunci când sunt supuse unui nivel de stres extrem, își freacă palmele până când sângerează. Deși pare o metodă bună de a scăpa de anxietate, acest obicei ne poate crea numeroase probleme de sănătate, de la bătături la răni mai profunde.

11 gesturi care te fac slab în ochii celorlalți

Caști des

Deși pare ciudat, acest obicei ne ajută să scăpăm de stres deoarece întinderea maxilarul stimulează nervii, eliberând tensiunea. Nu doar oamenii au acest obicei, ci și animalele. Alți cercetători au pus acest comportament pe seama reglării temperaturii corpului. Aerul rece intră în gură și în nas și astfel ne ”răcorim” sau ventilăm creierul suprasolicitat de emoții.

11 gesturi care te fac slab în ochii celorlalți

Te înroșești la față

Situațiile neplăcute ne fac să acumulăm o mare cantitate de sânge în partea superioară a corpului, adică la cap și zona toracelui. De aceea, unii oameni, atunci când sunt prea emoționați sau rușinați, se înroșesc pe față, gât și piept. Oricât am încerca, nu ne putem controla această reacție.

11 gesturi care te fac slab în ochii celorlalți

Îți transpiră palmele

Palmele transpirate și reci sunt un alt semn al nervozității. Prin acest mod, corpul nostru se răcorește. Totuși, dacă palmele tale sunt umede și reci tot timpul și nu doar în situațiile în care te simți jenat, atunci este cazul să mergi la un doctor. Acest simptom mai poate ascunde si diferite forme de cancer, boli cardiovasculare, tuberculoză sau o reacție adversă la medicamente.

11 gesturi care te fac slab în ochii celorlalți

Îți tremură vocea

Vorbitul în public se poate transforma într-un adevărat coșmar pentru persoanele cu o astfel de fobie socială. O voce care tremură îți va trăda întotdeauna emoțiile și te va face să pari vulnerabil în fața celorlalți. Totuși, te poți vindeca de această boală dacă îți exersezi abilitățile oratorice.

11 gesturi care te fac slab în ochii celorlalți

Nu te uiți la cel cu care vorbești

Deși poate fi interpretat ca un indiciu al unei minciuni, mulți oameni fac acest lucru deoarece se simt stânjeniți. Ferirea privirii poate ascunde multe lucruri, de la griji până la timiditate sau minciună. Poți exersa acest tip de interacțiune cu persoanele cu care te simți în largul tău.

‹ Vezi si