swipe

9 semne subtile că o persoană nu te înghite deși nu îți lasă nimic de bănuit

Își ține brațele pe scaunul pe care stă

Dacă ești așezat la o masă cu o persoană, iar mâinile acesteia sunt poziționate pe genunchi ar putea indica faptul că este foarte fericită să vorbească cu tine. În caz contrar, dacă își ține mâinile pe mânerele scaunului ar putea înseamna că nu îi face plăcere să fie acolo și nu este foarte implicată în momentul prezent.

9 semne subtile că o persoană nu te înghite deși nu îți lasă nimic de bănuit

Își schimbă tonul vocii

Tonul vocii stabilește energia legăturii dintre două persoane. Probabil ai observat că atunci când cineva îți vorbește pe un ton rece sau răspicat își dorește să păstreze distanța și te va obliga, involuntar, să procedezi și tu la fel.

Citește și: 9 gesturi care te ajută să cunoști o persoană

9 semne subtile că o persoană nu te înghite deși nu îți lasă nimic de bănuit

Își atinge zona gâtului

Acest gest adesea înseamnă că persoana nu este sigură cu privire la ceva sau că se îndoiește de ceea ce spune. Totodată, dacă observi că își ridică umerii și încearcă să își ascundă gâtul, înseamnă că nu este de acord cu tine sau că îți spune parțial adevărul.

9 semne subtile că o persoană nu te înghite deși nu îți lasă nimic de bănuit

Își mușcă sau umflă buzele

Dacă observi că persoana de lângă tine îți umflă buzele subtil atunci când sunteți într-o discuție înseamnă că nu se simte foarte confortabil în prezența ta. Mai poate însemna și că nu îi place subiectul sau întrebarea pe care i-ai adresat-o. Încearcă să schimbi tema discuției și vezi dacă face același gest. Umflatul sau subțierea buzelor reprezintă o modalitate prin care o persoană se poate calma în momentele de anxietate.

Citește și: Cum îți dai seama că te-ai îndrăgostit: 10 mărturisiri emoționante

9 semne subtile că o persoană nu te înghite deși nu îți lasă nimic de bănuit

Păstrează distanța

Dacă face un pas înapoi în timp ce vorbește cu tine, acest lucru ar putea semnala că vrea să pătreze o distanță fizică sau emoțională față de tine. În acest caz, cel mai probabil nu se simte bine să fie foarte aproape de tine. Nu ne referim la spațiul personal, de care avem nevoie cu toții, dar cu siguranță poți simți când cineva vrea să se îndepărteze de tine. Chiar și distanța fizică poate fi un indicator. Și să fim sinceri: îi evităm pe cei care nu ne plac foarte mult.

9 semne subtile că o persoană nu te înghite deși nu îți lasă nimic de bănuit

Afișează un zâmbet fals

Poți deosebi un zâmbet sincer de unul fals? Tot ce trebuie să faci este să fii atent la unghiul în care este poziționată gura. Un zâmbet autentic va pune în mișcare mai mulți mușchi faciali și va fi mult mai larg, fără gesturi tensionate și forțate.

9 semne subtile că o persoană nu te înghite deși nu îți lasă nimic de bănuit

Nu face contact vizual

Lipsa contactului vizual nu este un semn tocmai bun atunci când ești angajat într-o discuție cu o persoană. Ar putea însemna că nu este foarte interesat de conversație, iar conexiunea voastră nu este atât de autentică pe cât ai crezut. Mai mult, s-ar putea chiar să mintă deoarece faptul că evită să te privească este, în general, un semn că ascunde ceva.

Citește și: Cum să nu mai absorbi emoțiile și energiile toxice ale oamenilor din jurul tău

9 semne subtile că o persoană nu te înghite deși nu îți lasă nimic de bănuit

Oferă răspunsuri monosilabice

Dacă de cele mai multe ori răspunsul acelei persoane este monosilabilic înseamnă că pur și simplu nu își dorește să vorbească cu tine și nu te place. Un răspuns scurt arată că s-ar putea să îți răspundă doar din obligație sau politețe.

9 semne subtile că o persoană nu te înghite deși nu îți lasă nimic de bănuit

Își mută picioarele

Dacă o persoană nu este interesată de lucrurile pe care i le spui își va muta picioarele într-o direcție diferită față de a ta. Acest gest înseamnă că simte disconfort atunci când vorbește cu tine și vrea să evite contactul fizic pe cât posibil.

Citește și: Obicei la care trebuie să renunțăm: de ce să spui "Știu ce simți" face mai mult rău decât bine

‹ Vezi si