Cum să faci o primă impresie bună

Cum să faci o primă impresie bună

Diana Solomon

Cu toții am fost învățați să nu judecăm o carte după coperți. Cu toate acestea, a face o impresie bună din prima contează extrem de mult. Spre exemplu, acest lucru te ajută când mergi la un interviu de angajare, la o întâlnire cu un potențial client sau chiar la o întâlnire romantică.

Deseori, sunt nerăbdători să demonstrăm că suntem deștepți sau apți pentru diferite lucruri, astfel că uităm să ne concentrăm pe un alt aspect important: consolidarea încrederii. Nimic din ceea ce vei spune nu va fi apreciat dacă persoana din fața ta a stabilit după prima impresie că nu te place sau că nu-i inspiri încredere. Iar asta se poate întâmpla chiar și la o întâlnire de business, unde toată experiența și aptitudinile dobândite de-a lungul timpului vor fi puse pe planul doi.

Șase modalități prin care poți face o primă impresie bună

Pentru că am stabilit cât de important este ca tu să să te prezinți bine la o primă întâlnire, indiferent de natura acesteia, iată câteva metode de care să ții cont atunci când vei dori să-l câștigi pe interlocutor de partea ta.

  1. Acordă-i persoanei din fața ta toată atenția

Nu privi pe geam, nu-ți verifica ceasul sau, mai rău, telefonul. O persoană care observă că nu ești complet prezentă într-o discuție se va simți neinteresantă sau neimportantă. De asemenea, va simți că nu reușește să stabilească o legătură. În schimb, atunci când acorzi cuiva întreaga ta atenție, îi dovedești astfel că este importantă pentru tine și că apreciezi că și-a rupt din timp pentru o discuție cu tine.

  1. Acordă merite celorlalți

Atunci când recunoști și apreciezi munca celor din echipa ta, vei demonstra că ești un „team player”. Pe lângă asta, va arăta că știi să privești imaginea de ansamblu într-o echipă. Atunci când acorzi încredere altora, nu doar că îi vei face să se simtă bine, dar vei demonstra totodată că ești destul de sigură pe aptitudinile tale, astfel încât să nu fii considerată exagerat de competitivă.

  1. Alege-ți cuvintele cu grijă

Evită pe cât posibil frazele sau cuvintele negative. Spre exemplu: nu te confrunți cu probleme, ci înveți să treci peste provocări sau șeful nu te-a pus să faci un raport anual, ci ai avut oportunitatea să faci asta. Dacă repeți astfel de fraze, vei reuși să faci o schimbare pozitivă la nivel mental, pentru că ai numai de câștigat atunci când vezi întotdeauna partea plină a paharului.

  1. Recunoaște-ți greșelile

Cu toții ne-am confruntrat cu eșecuri, iar abilitatea de a recunoaște propriile greșeli îi va face pe oameni să rezoneze cu tine și, prin urmare, vei deveni mai plăcut. Dacă alegi să împărtășești momentele în care ai luat o decizie greșită, vei da dovadă atât de umilință, cât și de maturitate. De asemenea, vei arăta că ești de încredere, pentru că vei alege să zici adevărul, chiar dacă asta nu te pune într-o lumină favorabilă.

Așadar, pentru a face o primă impresie bună, nu este important doar să ai o ținută adecvată scopului întâlnirii, ci să captezi atenția celui din fața ta prin prezență, maturitate și onestitate.

Tu ce trucuri mai știi pentru a face o primă impresie bună?

Articolul urmator
Numărul de pași pe care trebuie să-l faci zilnic dacă nu vrei să mori devreme
Numărul de pași pe care trebuie să-l faci zilnic dacă nu vrei să mori devreme
Ce cred oamenii despre tine la prima impresie?
Incepe quiz
Ce cred oamenii despre tine la prima impresie?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    top 5 divahair.ro - psihologie

    1. 8 exerciții antistres pe care le poți face acasă (551 vizite)