Simțul umorului îți spune cât de mult vei trăi

Simțul umorului îți spune cât de mult vei trăi

Redactor Alexa Galgau

Se spune că râsul este cel mai bun medicament, însă, deși are într-adevăr efecte terapeutice, este bizar faptul că oamenii cu un simț al umorului foarte dezvoltat, precum comedianții, mor prematur. În urma unor studii realizate pentru a înțelege mai bine acest fapt straniu, s-a ajuns la concluzia că, dintre toate persoanele care activează pe scenă, comedianții au rata cea mai mare de mortalitate.

Să existe o legătură între simțul umorului și moartea prematură?Oamenii de știință au venit cu câteva posibile explicații interesante, pe care merită să le citești!

Legătura dintre simțul umorului și moartea prematură

O lume întreagă a trăit un șoc puternic atunci când actorul si comediantul Robin Williams și-a pus capăt zilelor, mai ales pentru că era mereu cu zâmbetul pe buze și îi făcea pe ceilalți să râdă cu lacrimi. Însă în spatele aceste măști se ascundea o depresie cruntă, care în cele din urmă l-a copleșit și i-a adus sfârșitul tragic. Acesta nu este nici pe departe primul caz în care un om care a făcut o carieră din simțul umorului a ajuns să moară mult prea devreme, iar studiile ne arată că nu este o simplă coincidență.

Într-un studiu publicat în International Journal of Cardiology, au fost analizate viețile a 200 de actori de teatru, comedianți și actori de comedie celebri și au fost notați cei care au murit. Concluzia a fost că, dintre toți, comedianții sunt cei care mor cel mai devreme, cel puțin raportat la speranța de viață a populației. În vreme ce aceștia trăiesc în medie 67 de ani, actorii de comedie trăiesc 69 de ani, iar cei de teatru circa 70 de ani. Deși nu pare să fie o diferență mare, este totuși surprinzătoare această informație, pentru că 39% dintre comedianți muriseră prematur în momentul când a fost realizat studiul.

În plus, dintre comedianți, se pare că aceia care au cel mai mare succes la public și un simț al umorului ieșit din comun sunt și cei care sunt mai expuși riscului de a muri prematur. Care ar putea fi explicația pentru această rată de mortalitate mult mai mare în rândul comedianților?

Cercetătorii sunt de părere că o explicație foarte plauzibilă este cea conform căreia mediul de lucru al profesiei în cauză este de blamat. Comedianții lucrează într-un mediu extrem de competitiv și, deși au un simț al umorului deosebit, ei nu pot lua în glumă ascensiunea pe scenă. Lipsa succesului duce adesea la instalarea depresiei, iar presiunea constantă cu care se confruntă aceștia îi conduce către un stil de viață periculos, unde abuzul de droguri și alcool este ceva obișnuit. Se pare că și faptul că trebuie să călătorească foarte mult, în detrimentul timpului petrecut cu familia și cu prietenii, este un factor care dăunează psihic comedianților.

Să nu uităm că toți comedianții au o minte mult mai creativă și mai complicată decât a oamenilor obișnuiți, acesta fiind și motivul pentru care au un simț al umorului foarte dezvoltat. O gândire profundă, un simț al observației ieșit din comun și abuzul de alcool sau droguri reprezintă o combinație care de multe ori conduce la depresie.

Îți afectează simțul umorului longevitatea?

Probabil că te întrebi dacă există într-adevăr o legătură între simțul umorului și longevitate, iar răspunsul este „NU”. Cel puțin nu există o legătură directă. Studiul prezentat se concentra exclusiv pe meseria de comediant, în încercarea de a elucida misterul morții premature a multor astfel de entertaineri.

Dacă ești o persoană cu simțul umorului și nu faci din această calitate o meserie, poți chiar să îți prelungești viața. În primul rând, atunci când ești capabilă să râzi de o situație negativă, te poți detașa de aceasta și nu lași gândurile negative să te copleșească. Totodată, să nu uităm că râsul are inclusiv efecte benefice asupra corpului și ne ajută să avem relații mai strânse cu cei din jurul nostru. 

Așadar, deși comedianții sunt, în mod ironic, adesea unii dintre cei mai triști oameni, acest lucru nu înseamnă că simțul umorului te va omorî. Dimpotrivă, atât timp cât te ajută să treci peste momentele grele, râsul nu poate să îți facă decât bine!

Amuză-te cu cele mai haioase și bizare nume de familie, dar și cu cele mai hilare glume despre pisici!

Articolul urmator
Totul despre oxalați: ce sunt și cum îți afectează sănătatea
Totul despre oxalați: ce sunt și cum îți afectează sănătatea
Câți ani vei trăi?
Incepe quiz
Câți ani vei trăi?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    top 5 divahair.ro - psihologie

    1. 8 exerciții antistres pe care le poți face acasă (553 vizite)