Testul care îți spune dacă ai inima sănătoasă

Testul care îți spune dacă ai inima sănătoasă

Redactor Andreea Baluteanu

Afecțiunile cardiace sunt tot mai răspândite în ultima perioadă, așa că nu e de mirare că am început să fim atenți, încă de la vârste nu chiar atât de înaintate. Să îți măsori pulsul e un act care îți poate salva viața, la fel ca palparea lunară a sânilor sau controalele medicale periodice.

Plecând de la monitorizarea pulsului, am descoperit un test care îți va spune, după câteva măsurători simple și un pic de matematică (îți promitem, nu va durea), dacă ai sau nu inima sănătoasă!

Testul inimii sănătoase: măsoară-ți pulsul și află dacă suferi sau nu de afecțiuni cardiace

Nu ai nevoie de mai mult de cinci minute libere, nu îți trebuie echipamente medicale și nici cunoștințe avansate, ci doar un strop de atenție și, eventual, ajutor de la calculatorul smarthphone-ului! Descoperă, mai jos, testul care îți arată cum stai cu sănătatea inimii!

inima in palme

Cum îți măsori pulsul?

Doctorii sunt de părere că monitorizarea pulsului îți poate salva viața, așa că deprinderea acestor mișcări simple se va dovedi neprețuită pentru sănătatea ta!

În mod normal, pulsul se ia în poziție de repaus, așezată pe un scaun (deși în testul nostru te vom invita să te joci puțin). Întinde-ți antebrațul pe o suprafață plană, cu palma în sus și cotul foarte puțin ridicat. Apoi respiră adânc, inspirând și expirând profund ca să te liniștești. Cu degetele arătător și mijlociu de la cealaltă mână, apasă ușor pe vena radială (este situată la baza degetului mare, la încheietura mâinii, între tendon și planul osos) și numără bătăile pulsului timp de un minut.

Să trecem la testul nostru!

Folosind îndrumările de mai sus, monitorizează-ți pulsul timp de un  minut, stând jos, exact așa cum ți-am arătat. Notează valoarea pe o bucățică de hârtie, vei avea nevoie de ea mai târziu.

E timpul pentru un pic de sport: ridică-te și fă genuflexiuni timp de 45 de secunde, apoi ia-ți din nou pulsul, stând în picioare, timp de un minut. Trece valoarea rezultată pe hârtie.

Odihnește-te timp de un minut și măsoară apoi pulsul, așezată, pentru aceleaşi 60 de secunde. Scrie și al treilea număr pe hârtie.

Pune-ți la bătaie cunoștințele de matematică: adună cele trei valori, scade din suma lor 200 și apoi împarte totul la 10. Încercuiește numărul rezultat: el îți va spune cât de sănătoasă ești!

Dacă mai ai încă nelămuriri, ți-am pregătit un filmuleț care îți va arăta cum trebuie să decurgă procedura!

Cât de sănătoasă e inima ta?

Rezultatele testului inimii te așteaptă, mai jos!

dureri in piept

Ai obținut un număr cuprins între 1 și 5. Felicitări, inima ta se bucură de o sănătate excelentă. Continuă cu actualul stil de viață, pentru că te va duce departe, și nu e exclus să bifezi chiar 100 de ani!

Ai obținut un număr cuprins între 6 și 10. Inima ta funcționează așa cum trebuie, dar nu strică să îi arăți mai multă grijă! Mai ales dacă valoarea ta se apropie vertiginos de 10, ar fi bine să te întrebi dacă aplici cu sfințenie principiile unei vieți sănătoase: alimentație echilibrată, sport, somn odihnitor și cât mai multă linişte.

Ai obținut un număr cuprins între 11 și 15. Atenție, inima ta se află în pericol, și nu, nu ne referim la barista chipeș cu care flirtezi în fiecare dimineață la cafea. Dacă nu vrei să dezvolți afecțiuni cardiace ireversibile, trebuie să faci o schimbare: include alimente sănătoase în dietă (ideale pentru inimă sunt somonul, ovăzul, fructele de pădure, ciocolata neagră, nucile, uleiul de măsline, vinul roșu, ceaiul verde, etc), nu uita să practici minimum 30 de minute de sport în fiecare zi și să dormi 7-8 ore în fiecare noapte.

Ai obținut un număr mai mare decât 15! Trebuie să consulți de urgență un doctor, pentru că e posibil să te fi îmbolnăvit deja. Nu e de glumit și, deși monitorizarea pulsului nu este un test validat medical, nu ignora rezultatele sale!

Inima ta e sănătoasă? Scrie-ne și spune-ne ce rezultate ai obținut la testul inimii!

Surse foto: IStock

Articolul urmator
Momentul adevărului: pepene roșu vs. galben? Mihaela Bilic face lumină și spune care este cel mai puțin periculos pentru siluetă
Momentul adevărului: pepene roșu vs. galben? Mihaela Bilic face lumină și spune care este cel mai puțin periculos pentru siluetă
Testul care îți spune dacă ești psihopată
Incepe quiz
Testul care îți spune dacă ești psihopată

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.3 (10)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.