Bea sirop de macese si catina si scapa de raceala de sezon!

Bea sirop de macese si catina si scapa de raceala de sezon!

Redactor Alexa Galgau

Atat macesele, cat si catina sunt doua daruri de la natura pline de antioxidanti, care te pot ajuta sa scapi de raceli si multe alte afectiuni. Una dintre cele mai placute si gustoase variante de a le consuma este sub forma de sirop, in cantitati mici, ca medicament (desi este foarte bun si ca inlocuitor pentru siropul de artar, de exemplu). Iti prezentam mai departe beneficiile acestui leac naturist, dar si cum sa prepari un sirop de macese si catina delicios si plin de nutrienti!

Ce beneficii are siropul de macese si catina

Aceasta combinatie "criminala" (pentru raceli) poate fi solutia potrivita pentru tine daca te-ai saturat sa cumperi medicamente si sa iei pastile pentru orice. Macesele sunt pline de vitamina C, mai bogate decat orice alt fruct in acest antioxidant. Dupa cum stii, aceasta vitamina este excelenta pentru sistemul imunitar, fiind recomandata ca tratament ajutator in cazul racelilor. Dar ce rost are sa iei un supliment, care este si costisitor pe deasupra, cand ai in natura tot ce iti trebuie deja? Perioada in care se aduna macesele este octombrie-noiembrie, cand poti sa incepi sa le gasesti in piete. 

Catina este un tratament excelent pentru raceli, dar si pentru problemele digestive. Are un efect de eliminare a toxinelor si este un laxativ usor, ajutand la curatarea colonului. Mai are multe alte beneficii, printre care:

- protejeaza ficatul si vezica biliara;

- trateaza hemoroizii;

- scade febra;

- elimina parazitii intestinali.

Citeste totul despre beneficiile consumului de catina de AICI! Poti face si un sirop doar din catina - iata reteta!

Cum se prepara siropul de macese si catina

Pentru a face siropul de catina si macese, va trebui sa urmezi cativa pasi simpli!

Ingrediente:

- 250 g fructe de catina;

- jumatate de lingura de sare;

- 250 g macese;

- 500 ml apa;

- un bat de scortisoara (optional);

- 250 g zahar.

Mod de preparare:

1. Inainte de toate, se curata catina si se pune la congelator timp de cateva zile. Cand prepari siropul, curata si macesele si zdrobeste-le putin. Pune ambele fructe intr-o tigaie, adauga sarea si scortisoara daca ai decis sa o folosesti. Toarna apa peste fructe si lasa-le sa fiarba inabusit timp de 20 de minute. 

2. Dupa ce au fiert si s-au racit putin, pune fructele zdrobite intr-un tifon si preseaza bine, pentru a stoarce toata zeama delicioasa din ele. Incearca sa obtii cat mai multa, pentru ca siropul sa fie cat mai concentrat. 

3. Sucul de macese si catina se pune intr-o tigaie, in el se adauga zaharul si se lasa pe foc mic spre mediu pana se topeste zaharul si incepe sa fiarba siropul. Se lasa la fiert pe foc mic timp de 10 minute. 

4. Se lasa siropul la racit, apoi se toarna intr-un borcan sterilizat, care se inchide ermetic. Dupa deschiderea borcanului, siropul se pastreaza pana la 2 saptamani in frigider. Borcanul nedeschis poate fi tinut si pana la un an.

Pentru ca este mai degraba un medicament, in ciuda gustului delicios, siropul de catina si macese trebuie consumat in cantitati mici. Fie il consumi ca atare, luand cate 2 lingurite pe zi, una dimineata si una seara, fie il adaugi in dulciuri in loc de alti indulcitori. Foloseste-l cu incredere cand raceala iti da batai de cap si nu vei regreta!

Articolul urmator
Totul despre oxalați: ce sunt și cum îți afectează sănătatea
Totul despre oxalați: ce sunt și cum îți afectează sănătatea
Cat de pasionala esti?
Incepe quiz
Cat de pasionala esti?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

2.8 (6)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.