De ce ar trebui să facă bărbații teste de sarcină

De ce ar trebui să facă bărbații teste de sarcină

Mihaela Onofrei, redactor Divahair.ro

Deși ți se va părea amuzant, se pare că testele de sarcină la bărbați pot salva viați. Povestea acestor teste de sarcină a început în urmă cu câțiva ani, mai exact în 2012. Un utilizator de pe Reddit a postat o imagine amuzantă pe site în care își detalia o experiență masculină cu totul neobișnuită. Bărbatul își făcuse un test de sarcină uitat de iubită la el acasă, iar acesta ieșise pozitiv.

Toată lumea s-a amuzat în urma acestei întâmplări, însă răspunsurile pe care le-a primit în urma postării imaginii cu testul de sarcină pozitiv avea să îi schimbe complet viața. Bărbatul a fost sfătuit să își facă analize amănunțite, deoarece boala de care suferea determinase apariția celor două liniuțe.

test de sarcina

Iată de ce ar trebui bărbații să facă teste de sarcină!

Unul dintre comentariile pe care bărbatul le avea la postarea sa îl sfătuia să își facă un test pentru cancer testicular. Se pare că testele de sarcină ies pozitive atunci când detectează hormonul HCG – gonodotropina corionică umană, care nu este produs doar de femeile însărcinate, ci și de tumorile testiculare. După această întâmplare, bărbatului i s-a descoperit o tumoare în testiculul drept.

Specialiștii însă nu recomandă ca principală metodă de detectare testele de sarcină. Conform webmd.com, sunt aproximativ 5,4 cazuri de cancer testicular la 100.000 de bărbați anual. De asemenea, testele false sunt destul de comune. Așadar, un test de sarcină ar putea mai mult să te inducă în eroare decât să îți indice o boală.

Simptomele cancerului testicular

Cancerul testicular este de cele mai multe ori vizibil. Astfel, bărbații care au cancer în această parte a corpului pot sesiza următoarele semne:

- umflături în zona testiculelor;

- unul dintre testicule mărit;

- schimbarea formei testiculelor sau mărimi anormale;

- durere sau disconfort în zona scrotului sau a testiculului;

- o durere sau o senzație de presiune în partea inferioară a abdomenului sau a spatelui;

- o senzație de greutate sau de plin în zona scrotului;

- mărire sau sensibilitate a sânilor.

Cancerul testicular este una dintre cele mai ușor de tratat forme de cancer. Conform webmd.com, peste 90% dintre cazurile de cancer testicular sunt rezolvate. Maladia poate fi vindecată prin înlăturarea testiculului afectat prin operației, terapie cu radiații sau chimioterapie. De aceea, prevenția este esențială.

cancer testicular

Prevenirea cancerului testicular

Această formă de cancer are mai multe șanse de vindecare atunci când este detectată din timp. Pentru acest lucru, poți efecta teste chiar la tine acasă. Iată ce trebuie să faci, conform webmd.com:

  1. Baia fierbinte. Apa caldă înmoaie pielea din zona scrotului, lucru care ajută în detectarea unor eventuale umflături, tumori.
  2. Examinarea periodică a fiecărui testicul, cu ambele mâini. Partenerul tău trebuie să știe cum să detecteze eventuale probleme. Iată cum trebuie să procedeze: - să așeze degetul arătător și cel mijlociu sub testicule, iar degetele mari deasupra, mai apoi să răsucească testiculul între degetele mari și cele două degete poziționate dedesubt. Atenție! Este normal ca testiculele să aibă mărimi diferite.
  3. În cazul în care patrenerul observă o structură ca un șnur deasupra și sub testicul, trebuie să știe că această structură se numește epididimită și se ocupă cu depozitarea și transportarea spermei și, deci, nu trebuie confundată cu vreo problemă de sănătate, cu atât mai puțin cu o tumoare.
  4. Iubitul tău trebuie să fie atent la umflăturile de mărimea unui bob de mazăre sau mai mari, adesea neproducând niciun fel de durere. Dacă detectezi o astfel de umflătură, atunci este indicat să facă alte teste sub supravegherea unor specialiști.

Cancerul testicular poate fi prevenit și printr-o consultație anuală, așa că sfătuiește-ți partenerul să meargă la un control periodic la medic.

Surse foto: iStock

Articolul urmator
Hemoglobina glicolizată: ce este, valori normale și afecțiuni indicate
Hemoglobina glicolizată: ce este, valori normale și afecțiuni indicate
Cât de bine îți cunoști corpul? Testul pe care orice femeie ar trebui să îl facă
Incepe quiz
Cât de bine îți cunoști corpul? Testul pe care orice femeie ar trebui să îl facă

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (1)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.