ANPC: Germeni găsiți în gheața băuturilor răcoritoare de la KFC. Ce decizie a luat compania

ANPC: Germeni găsiți în gheața băuturilor răcoritoare de la KFC. Ce decizie a luat compania

Cristina Gherghina

În cursul zilei de marți, 22 octombrie, Paul Anghel, directorul general al Autorității Națională pentru Protecția Consumatorului (ANPC), a declarat faptul că, în urma unor controale, au fost descoperite bacterii coliforme și streptococi fecali în gheața care era folosită pentru a face băuturile răcoritoare în rețeaua KFC.

Directorul general al ANPC a precizat faptul că, inițial, controalele efectuate în lanțurile de restaurante fast-food priveau cantitatea de gheață pusă în paharele consumatorilor - mai mare decât ar fi normal, clienții primind astfel o băutură diluată - și nu calitatea acesteia.

kfc

Sursă foto: Facebook 

În timpul controalelor au fost prelevate probe de gheață în care, ulterior, în urma testelor de laborator, au fost găsite bacterii.

„Am vrut să limităm răspândirea acestei gheţi cu probleme, respectiva maşină de gheaţă a fost sigilată, operatorului economic KFC i-a fost adus la cunoştinţă că aceste analize au fost făcute şi că au fost depistate şi enterococi intestinali. Analizele au fost repetate și în 5 dintre cele 7 unităţi verificate s-au găsit în continuare aceste probleme, bacterii coliforme, enterococi, Clostridium, lucruri care sunt de neacceptat, motiv pentru care se vor încheia documente prin care li se vor opri acele maşini de gheaţă”, a declarat Paul Anghel.

Și lanțul de restaurante McDonald's a fost vizitat de inspectorii ANPC, dar nu au fost descoperite nereguli în urma analizelor.

În urma acestor declarații ale ANPC, dar și a măsurilor luate de ANPC împreună cu Ministerul Sănătății, KFC a luat decizia de a opri toate mașinile de gheață din toate restaurantele lanțului din România. De asemenea, KFC a demarat o invetigație internă pentru a descoperi cauzele care au dus la apariția bacteriilor, conform Mediafax.

„În decursul zilei de astăzi, 22.10.2019, am luat la cunoștință, din spațiul public, de rezultatele buletinelor de analiză apărute ca urmare a controlului efectuat de ANPC în restaurantele KFC. Dorim să precizăm încă de la început că avem proceduri stricte de management și gestionare a gheții, incluzând inspecții zilnice, săptămânale și curățări periodice ale mașinilor de gheață. În plus, realizăm teste independente frecvente ale gheții în toate restaurantele noastre. Cu privire la rezultate prezentate de ANPC în spațiul public, dorim să comunicăm că ne asumăm întreaga responsabilitate și le cerem scuze clienților noștri pentru neplăcerile care ar fi putut să apară”, se arată într-un comunicat publicat de companie.

De altfel, KFC mai precizează că în cadrul restaurantelor există proceduri de bună practică, bazate pe principiile HACCP.  

„Avem un sistem de evaluare periodică la nivel de produse, furnizori și procese pentru a ne asigura că toate standardele de calitate impuse prin lege sunt respectate”, a adăugat compania.

Surse foto: Facebook

Articolul urmator
Durere de nedescris! Alina Luca și-a pierdut logodnicul și copilul în tragedia de la Mureș. „De ce mi i-ai luat, Doamne, pe amândoi"
Durere de nedescris! Alina Luca și-a pierdut logodnicul și copilul în tragedia de la Mureș. „De ce mi i-ai luat, Doamne, pe amândoi"
Ce fel de costum de baie ti se potriveste?
Incepe quiz
Ce fel de costum de baie ti se potriveste?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.