Adevarata Stare de Bine
Nu Skin

Ce înseamnă, de fapt, să fii un om urât. Acest bărbat explică

Miercuri, 24.04.2019
de Roxana Dumitrica

În mod normal, credem că doar femeile sunt preocupate de aspectul fizic. Iată că și bărbații sunt vulnerabili și sensibili atunci când vine vorba de înfățișare. Mitya Losev, un bărbat în vârstă de 27 de ani din Rusia, a povesit, pe contul său de Twitter, cum este să trăiești când nu ai fost înzestrat cu calități fizice excepționale. El a descris lupta pe care a dus-o cu complexele de-a lungul vieții.

doi baieti

Sursa foto: Twitter

„Totul a început în copilărie. Provin dintr-o familie modestă dintr-un oraș liniștit, iar hainele pe care le purtam erau ale fiului nașei mele, Vlad. Îmi plăceau, dar toți copiii de la joacă îmi spuneau că port hainele lui Vlad. Aveam o tunsoare în formă de ciupercă și eram dolofan. Părinții mei mă tachinau, spunând am avut un început mai dificil. Dar fata este drăguță. Era gluma lor favorită, pe care o făceau la toate petrecerile. La școală, eram cel mai scund din clasă și toată lumea știe că un băiat, cu cât este mai înalt, cu atât e mai popular. De asemenea, purtam aparat dentar. În gimnaziu, făceam dansuri, iar colegii mă tachinau pentru că nu jucam fotbal sau box, ca ei.

copii la dans

Sursa foto: Twitter

În același timp, fetele vedeau în mine doar un prieten. La liceu, tunsoarea ciupercă nu dispăruse, dar eu mă înălțasem, aveam peste 1.80 metri, ceea ce mi-a ușurat un pic viața. Eu și prietenul meu mai arătos am început să mergem la petreceri. Eu mă simțeam în plus mereu, deoarece prietenul meu agăța de fiecare dată, iar eu rămâneam pe margine. Odată m-am dus spre un grup de fete, iar una mi-a spus: tu nu vezi cum arăți?

baiat urat

Sursa foto: Twitter

Când mi-a spus prima fată că sunt drăguț, am rămas fără cuvinte. Nu știam cum să reacționez. Nici în cluburi nu mă primeau, deși eram îmbrăcat bine și nu eram beat. Cu siguranță mă respingeau pentru că nu arătam destul de bine.”

Bărbatul dă chiar și câteva sfaturi pentru cei aflați în situația lui

  1. A înțeles că și bărbații urâți pot avea succes la femei.
  2. Sportul - dacă tu îți iubești corpul tonifiat, și ceilalți o vor face.
  3. Hainele - cumpără haine care îți vin bine.
  4. Cărțile - cu cât citea mai mult, cu atât găsea personaje cu care putea empatiza.
  5. Străinii - persoanele pe care nu le cunoști remarcă mai ușor anumite calități.
  6. Umorul - oamenii îi apreciază pe cei care nu se iau prea în serios.
  7. Tinder- în social media, oamenii te judecă doar după aspect. Este încurajator să vezi că femei frumoase îți apreciază fotografiile.
  8. Armata - camarazii lui l-au ajutat să își crească încrederea în sine.

Toți acești factori l-au făcut să-și dea seama că nu e o persoană urâtă, din contră, iar încrederea în sine înseamnă mai mult decât frumusețea. „Pentru ca ceilalți să te vadă frumos, tu trebuie să crezi asta despre tine, și de aceea le fac complimente tuturor oamenilor, indiferent de vârstă”, spune tânărul.

Tu crezi că frumusețea vine din interior?

Surse foto: Twitter

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    Ai nevoie de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!