Producția de miere din Statele Unite, în pericol. Invazia de viespi ucigașe distruge colonii întregi de albine

Producția de miere din Statele Unite, în pericol. Invazia de viespi ucigașe distruge colonii întregi de albine

Otilia Geavlete, redactor Divahair.ro

Viespile ”ucigașe” și-au căpătat renumele din cauza faptului că pot distruge un stup întreg de albine în câteva ore. Mult mai mari decât viespile obișnuite, acestea ajung până la 5 cm lungime, de aceea mai se numesc și viespi asiatice gigantice. 

viespea gigant

Sursa foto: Pinterest

Denumirea științifică este Vespa Mandarinia, un tip de viespi responsabile de distrugerea unor colonii întregi de albine în Statele Unite. 

”Dacă privești un stup distrus de viespile ucigașe, vei vedea că albinele sunt decapitate și întregul stup este ”măcelărit” , declară Ted McFall, apicultor din Blaine, Washington. 

Au fost confirmate invazii ale viespilor ucigașe în America și Canada

De la prima descoperire a atacurilor viespilor gigant, anul trecut, Departamentul de Agricultură din Washington a confirmat deja patru invazii în Blaine și Bellingham. Canada a reperat o astfel de invazie în insula Vancouver și au existat martori care spun că viespile au apărut și în Portland.

Nu se știe cum au ajuns viespile ucigașe în America de Nord. De obicei, trăiesc în pădurile și dealurile din Asia estică și sudică, hrănindu-se cu insecte mari, inclusiv cu albine și alte tipuri de viespi. 

Înțepătura viespii gigant poate fi fatală pentru oameni

Astfel, în Japonia, au fost raportate cazuri în care insectele uriașe au omorât oameni, acolo căpătându-și și renumele de ”viespi ucigașe”. 

”Sunt șocant de mari. Sunt un adevărat pericol pentru sănătate și un prădător important al stupurilor de albine.”, spune Todd Murray, entomolog și specialist în specii invazive.  

Viespile pot înțepa de mai multe ori, eliberând de șapte ori mai mult venin decât o albină, iar acul lor pătrunde, de obicei, prin combinezoanele apicole obișnuite, de aceea au fost comandate costume speciale din China.

Înțepătura eliberează o neurotoxină care poate ucide oameni, chiar dacă nu sunt alergici, în cazul în care sunt înțepați de mai multe viespi. 

Dacă atacă o colonie de albine, o distrug foarte rapid

Ciclul de viață al viespilor gigant începe în aprilie, când ies din hibernare și își construiesc cuiburi, iar activitatea lor distructivă este mai intensă la începutul verii și al toamnei. Întocmai ca o armată, acestea atacă stupurile de albine, omorând albinele adulte și hrănindu-se cu larvele și pupele. 

”Odată ce au intrat într-o colonie este ca și moartă. Șase viespi gigant pot rade o colonie de 30.000 de albine.”, arată Spichiger, entomolog șef la Departamentul de Agricultură.  

Surse foto: Pixabay

Articolul urmator
O femeie din Galați a murit după ce a fost tratată de diabet, deși acuza probleme la plămâni
O femeie din Galați a murit după ce a fost tratată de diabet, deși acuza probleme la plămâni
Planifică-ți luna de miere de vis și îți spunem când te căsătorești!
Incepe quiz
Planifică-ți luna de miere de vis și îți spunem când te căsătorești!

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

2 (1)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.