Regina Elisabeta a II-a, din nou străbunică! Prințesa Beatrice și soțul ei, Edoardo Mapelli Mozzi, așteaptă primul copil

Regina Elisabeta a II-a, din nou străbunică! Prințesa Beatrice și soțul ei, Edoardo Mapelli Mozzi, așteaptă primul copil

Ana Maria Munteanu, redactor sef Divahair.ro

UPDATE 20 septembrie: Prințesa Beatrice a adus pe lume primul ei copil! Vestea a fost dată de Palatul Buckingham:„Alteța Sa Regală, Prințesa Beatrice și domnul Edoardo Mapelli Mozzi sunt încântați să anunțe sosirea fiicei lor sâmbătă, 18 septembrie 2021, la ora 23.42, la Spitalul Chelsea Westminster, Londra. Bunicii și străbunicii noului bebeluș au fost informați și sunt încântați de știre. Familia dorește să mulțumească întregului personal de la spital pentru îngrijirea minunată.

Alteța Sa Regală și copilul ei sunt bine, iar cuplul așteaptă cu nerăbdare să își prezinte fiica fratelui ei mai mare, Christopher Woolf.”

-------------

Prințesa Beatrice este însărcinată cu primul ei copil, a anunțat Palatul Buckingham.

Declarația oficială sună astfel: „Alteța Sa Regală, prințesa Beatrice și domnul Edoardo Mapelli Mozzi sunt foarte încântați să anunțe că așteaptă un bebeluș în toamna acestui an. Regina a fost informată și ambele familii sunt încântate de veste”.

 

Sursa foto Instagram

Prințesa s-a măritat cu dezvoltatorul imobiliar Edoardo la Royal Chapel of All Saints de la Royal Lodge Windsor, în iulie 2020. Din cauza restricțiilor de la acea vreme impuse de pandemia de coronavirus, la ceremonia privată au participat numai cei mai apropiați prieteni și familie ai cuplului, inclusiv Regina și regretatul duce de Edinburgh.

Acesta va fi primul copil al lui Beatrice, în vreme ce Edoardo mai are un fiu Christopher Woolf (alintat Wolfie), din relația sa anterioară cu arhitectul american Dara Huang.

Bebelușul regal va fi al zecelea în linie la tron când se va naște, ceea ce înseamnă că sora mai mică a Beatrice, prințesa Eugenie, va părăsi topul zece, pentru prima dată, pentru a ocupa poziția a unsprezecea.

Este puțin probabil ca bebelușul lui Beatrice și Edoardo să aibă un titlu regal, deoarece copiii lor își iau rangul de la tatăl lor.

Surse foto: Instagram

Articolul urmator
Eroii există! Un pompier din Botoșani a salvat un copil de 10 ani și apoi l-a vizitat zilnic la spital, așa cum i-a promis
Eroii există! Un pompier din Botoșani a salvat un copil de 10 ani și apoi l-a vizitat zilnic la spital, așa cum i-a promis
Ai stofă de regină, de prințesă sau de cerșetoare?
Incepe quiz
Ai stofă de regină, de prințesă sau de cerșetoare?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3 (2)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.