BlackFriday

6 modele de botine cu care vei face ravagii în această toamnă

Marţi, 29.08.2017
de Sorina Corneanu

Botinele sunt confortabile, elegante, ușor de adaptat oricărei ținute și indispensabile pentru orice fashinostă care vrea să își înceapă toamna în forță.

Inspiră-te de aici pentru a realiza cele mai frumoase ținute cu botine!

Cele mai frumoase modele de botine pe care trebuie să le ai în această toamnă

Botinele cu toc gros, care ajung până la nivelul gleznei, sunt primele în top. Elegante și foarte comode, botinele până la gleznă sunt perfecte pentru o ținută de toamnă cu fustă mini, midi sau maxi, perfecte pentru o rochie de toamnă purtată cu un pulover pufos și ideale pentru doamnele care preferă pantalonul. Optează pentru culori aprinse, îndreaptă-te către nuanțele toamnei și bucură-te de un look proaspăt și modern, fără a fi nevoită să renunți la comoditate.

Botinele stil sock boots. Extrem de comode, joase și prevăzute, de la gleznă în sus, cu un material călduros și moale, botinele stil sock boots oferă iluzia unor ghete scurte purtate cu șosete lungi pufoase. Ideale pentru ținutele de toamnă care implică fuste, dar nu numai, aceste botine aduc un aer franțuzesc, imbatabil, și rămân pe poziții până în 2019!

Botinele lungi și înalte, foarte înalte chiar, sunt și ele în top în toamna aceasta. Sexi, cu personalitate puternică, pentru femei pe măsură, aceste botine rămân comode pentru că sunt bine susținute de tocurile groase. Se potrivesc cu o pereche de blugi skinny și se adaptează minunat și ținutelor office, în cazul în care jobul, sau stilul tău, o cere. Negrul rămâne culoarea de bază, dar, cum anul acesta culorile metalizate sunt la modă, poți încerca și ceva extravagant!

Botinele largi, stil slouchy, denotă un stil relaxat și reprezintă încălțămintea perfectă pentru toamnă, împreună cu o pereche de jambiere sau colanți. Evită să le porți cu pantaloni largi. Optează pentru cei mulați sau poartă-le cu rochii și fuste, profitând și de posibilitatea de a le asorta cu un dres colorat!

Botinele albe. Da, se spune că albul e o culoare pretențioasă și că nu o poți purta oricând, oricum. Totuși, toamna aceasta, dacă alegi o pereche de botine albe, indiferent de modelul pe care îl preferi, poți fi sigură că te vor scoate din anonimat. Ignoră faptul că sunt albe, tratează-le ca și cum ar fi negre și bucură-te de efectul unui look care, fii sigură, va atrage priviri și păreri pozitive!

 

Botinele scurte, joase, în culori electrizante sau cu diferite modele și imprimeuri, sunt foarte căutate în toamna 2017. Potrivite atât la fuste, rochii, blugi și ținute casual, cât și la ținute care impun un stil puțin mai oficial, botinele scurte îți oferă un look modern și îți oferă și privilegiul de a-ți păstra comoditatea, fără să renunți la ghidul tău principal: moda!

Sunt frumoase, sunt șic, îți oferă un aer tineresc, se potrivesc minunat cu haine colorate, pulovere pufoase, rochii în culorile toamnei, fuste mini, maxi și midi sau blugi. Ai multe posibilități de a realiza ținute cu botine, așa că profită de ele! Se adaptează oricărui stil și sunt foarte comode. Iar toamna aceasta vei face ravagii cu ele, așa că pregătește-te pentru shopping!

Surse foto: Pinterest

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (9)

Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

Cauta un furnizor in zona ta

Ai nevoide de un SFAT?

Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

întreabă

LIKE si intra in universul divelor!