swipe

Care sunt tendințele în modă pentru primăvara 2017

Piese în diverse nuanțe de galben Instagram: Alex Noiret

Greenery este culoarea anului 2017, însă pe catwalk am observat încă o culoare care a făcut furori: galbenul. Prezentă în creațiile celor mai mulți designeri renumiți, ea ne aduce aminte de zilele însorite de vară și de lenevitul la soare. Poți purta aproape orice nuanță de galben, deși s-a observat o predilecție către cel muștar sau cel foarte deschis. Rochiile galbene sunt probabil următorul item must-have în primăvara 2017.

Care sunt tendințele în modă pentru primăvara 2017

Mâneci oversized Instagram: Evangelie Smyrniotaki

Spune adio cămășilor și bluzelor cu mâneci strâmte și urează bun-venit în garderoba ta celor cu mâneci bufante sau largi, deoarece acestea au fost favorite atât pe catwalk, cât și în rândul bloggerițelor pe fashion. Ele ne aduc puțin aminte de stilul piraților, dar putem găsi linii mult mai delicate și mai elegante în moda pentru primăvara 2017. Poți să porți bluze cu astfel de mâneci la ținute formale, dar și la ținute casual, pentru că sunt foarte versatile.

Care sunt tendințele în modă pentru primăvara 2017

Dungi banker Instagram: Brittany Xavier

Se numesc dungi „banker” pentru că pot fi văzute la cămășile multor afaceriști de pe Wall Street, iar acum vor fi văzute și la nenumărate fashioniste, mai ales pentru că au fost printre favoritele designerilor la prezentările de modă. Poți opta pentru o cămașă simplă cu astfel de dungi sau poți merge pe varianta uneia „îmbunătățite” cu un croi deosebit sau cu niște decorațiuni boeme cusute deasupra. Un contrast foarte plăcut este cel dintre dungi și flori.

Care sunt tendințele în modă pentru primăvara 2017

Piese care lasă umărul dezgolit Instagram: Sandra Hagelstam

Umerii dezgoliți sunt adesea mult mai seducători decât decolteurile sau fustele foarte scurte, tocmai pentru că păstrează acea notă de mister care face parte obligatoriu din procesul de seducție. Anul acesta se poartă foarte mult piesele care lasă un singur umăr dezgolit, atât prin decupaje în zona respectivă, cât și prin tăierea liniei gulerului astfel încât să cadă într-o parte. Exista nenumărate variante de haine pe umăr, care acoperă toate stilurile, de la elegant la casual, așa că ai de unde alege.

Care sunt tendințele în modă pentru primăvara 2017

Pantaloni oversized Instagram: Sylvia

Pe lângă pantalonii clasici și cei evazați, un alt trend care se remarcă pe catwalk și la bloggerițele de fashion este cel al pantalonilor largi, supradimensionați. Aceștia pot fi destul de intimidanți dacă nu ai mai purtat până acum, dar te asigurăm că te vei îndrăgosti rapid de ei, deoarece acoperă toate imperfecțiunile și te fac să pari mai slabă. Găsești modele casual și elegante deopotrivă, așa că îi poți integra cu ușurință în garderoba ta.

Care sunt tendințele în modă pentru primăvara 2017

Trenci cu croi bărbătesc Instagram: Margaret Zhang

Un trend pe care unele femei îl vor accepta mai greu în primăvara 2017, dar cu care se vor obișnui rapid, este cel al trenciului bărbătesc. Acesta are un croi larg și niște catarame supradimensionate, iar dacă ești obișnuită să porți numai haine de toamnă sau de primăvară care vin mulate, e posibil să te simți puțin incomod. Un astfel de trenci are marele avantaj că te face să pari slabă, însă este potrivit mai degrabă femeilor înalte decât celor scunde.

Care sunt tendințele în modă pentru primăvara 2017

Haine cu dungi Instagram: Sarah Mikaela

În primăvara 2017 se poartă dungile de toate felurile, așa că le poți integra în ținutele tale cu toată încrederea. Ține minte, însă că dungile orizontale nu sunt foarte flatante dacă ai câteva kilograme în plus, caz în care ar trebui să te orientezi către cele verticale, care au un efect vizual de subțiere. Dungile albe și cele negre sunt „vedetele”, dar nu refuza să porți nici dungi colorate în fel și chip, mai ales că primăvara este plină de nuanțe vesele și îmbietoare.

‹ Vezi si