Care sunt tendințele modei în materie de rochii în 2017

Care sunt tendințele modei în materie de rochii în 2017

Redactor Alexa Galgau

Dacă ești o fashionistă dependentă în mod incurabil de tot ce înseamnă modă, probabil ai deja dulapul plin de rochii de toate felurile. Și, ca orice fashionistă, probabil că niciodată nu simți că ai cu adevărat cu ce să te îmbraci! Dacă urmează să organizezi o nouă sesiune de shopping, află mai întâi care sunt tendințele modei în materie de rochii în 2017!

Tendințe în materie de rochii în 2017

Rochiile rămân acele piese de care nu ne vom putea despărți niciodată, iar în fiecare an ne bucurăm de noi trenduri, care ne împing să ne îmbogățim garderoba, deși este deja destul de bogată - așa cum țin mereu bărbații să ne amintească.

Unul dintre trendurile care au dominat podiumurile a fost cel al rochiilor drapate, roz, pe care le-am putut admira la Celine, Valentino sau Balenciaga. Se poartă rozul bubblegum, mai aprins, dar și cel mai deschis, care ne duce cu gândul tot la dulciuri și la copilărie. Rochiile drapate, din materiale ușoare, sunt un must-have, deoarece au marele avantaj că pot masca imperfecțiunile trupului, atunci când sunt alese corect.

Rochiile care au surprins pe toată lumea au fost cele inspirate din arta orientală a origamiului. Aspectul creponat al materialelor diafane este unul hipnotizant, iar o astfel de rochie te poate scoate din anonimat. Alege culori pale sau neutre și mizează pe câteva accesorii statement pentru a da o notă proprie de creativitate ținutei.

Un alt trend care ne-a fermecat este cel al imprimeurilor geometrice pe rochii diafane, din materiale vaporoase, așa cum putem observa la Chloe. Aceste imprimeuri merg însă și la rochii din tricotaj, pe care le purtăm acum, până se mai îmblânzește vremea.

Rochiile cu un aspect metalic au dominat și ele podiumul și reprezintă piesele perfecte pentru momentele când vrei să „rupi gura târgului”. Chiar și fashionistele cu experiență vastă au dificultăți în a asorta rochiile cu aspect metalic, însă dacă ții cont de regula de aur, nu ai cum să dai greș: less is more. Lasă doar rochia să fure privirile și optează pentru accesorii cât mai simple sau renunță de tot la ele!

Pentru ocaziile speciale, ne-am îndrăgostit iremediabil de rochiile cu porțiuni semitransparente sau decupate. Se poartă în special rochiile lungi, negre, cu fustă din material vaporos, transparent, dar și rochiile cu dantelă care lasă să se vadă exact atât cât trebuie.

Rochiile galbene, de la nuanțe de lămâie până la nuanțe fluorescente, au strălucit pe podiumurile celor mai importante prezentări de modă din lume. Această culoare îndrăzneață ne va face primăvara mai călduroasă, așa că îți trebuie cel puțin o astfel de rochie în garderobă.

Ține cont de aceste tendințe în materie de rochii în 2017 și vei fi în trend tot anul!

Iată cum să porți volanele în 2017 și care sunt modelele de genți trendy anul acesta!

Articolul urmator
Moda anilor '90 este pe val! "Boob tube" a revenit în forță și a devenit cel mai hot trend al verii
Moda anilor '90 este pe val! "Boob tube" a revenit în forță și a devenit cel mai hot trend al verii
Cat de pretentioasa esti in materie de barbati?
Incepe quiz
Cat de pretentioasa esti in materie de barbati?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.1 (6)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.