Cum să porți cămașa destructurată, senzația primăverii 2017

Cum să porți cămașa destructurată, senzația primăverii 2017

Redactor Andreea Baluteanu

Tocmai când părea să vireze în totalitate spre o direcție naturală, simplistă, primăvara 2017 ne-a uimit cu dragostea pentru piese-statement, care contraziceau tot ceea ce știam până acum despre ea. Este cazul blugilor cu tiv deteriorat (undone hem jeans), promovați de Vetements, sau al hanoracelor oversized, împrumutate din cultura hip hop a anilor 2000.

Piesa care face însă ravagii cu moda în 2017 este cămașa destructurată, care a reușit să fure lumina reflectoarelor de la itemurile de mai sus! Descoperă mai jos care sunt caracteristicile acestei piese și cum să o porți în 2017!

Cămașa destructurată, piesa primăverii 2017

Ți se pare că numele acestui item pe buzele tuturor e desprins dintr-un manual mult prea tehnic de modă? Află că, dimpotrivă, el încearcă să distrugă tot ceea ce știam până acum despre fashion! Departe de a se adresa doar cunoscătoarelor, cămașa destructurată țintește să devină perechea oricărei fete care consideră că imaginația și creativitatea nu pot fi distruse de haine aidoma, purtate pe bandă rulantă.

camasa destructurata
@ europeanrepublic_la

Cămașa destructurată are o definiție simplă: se ia o cămașă clasică, bărbătească (oversized, de cele mai multe ori), în nuanțe de alb sau în dungi albastre, și se rupe complet de structura sa inițială. De la un singur umăr, gol, dar tăiat neregulat, la tiv smuls sau asimetrii în partea de jos, bluza la modă a anului 2017 este cât se poate de diferită. Nu există un tipar anume, ceea ce îți permite să te joci cu moda așa cum consideri de cuviință.

Cea mai hot asociere a momentului este realizată alături de blugi. Cămașa destructurată se înțelege de minune atât cu modelul cel mai dorit, the undone hem jeans, cât și cu blugii de inspirație nouăzecistă, cu talia înaltă și croi lejer. Ce trebuie să faci, pur și simplu, este să îmbraci o cămașă la alegere și să îți scoți blugii favoriți din dressing: tocmai ai format cea mai râvnită apariție a momentului!

camasa si jeans

Dar nu numai jeanșii sunt amici la cataramă cu cămașa destructurată! Fustele de orice lungimi îi țin companie! Deși, teoretic, totul este permis acum, noi îți recomandăm să eviți alăturarea cu fuste midi sau lungi, largi, și să optezi pentru un mini, într-un joc frumos de volume. Completează cu pantofi cu toc și vei fi cea mai cea!

camasa cu fusta mini

@riri_dada

Dacă vrei să duci și mai departe jocul cu contrastele, alătură accente de piele, care vor nuanța frumos lejeritatea cămășii destructurate de bumbac și catifea. Deși poți opta și pentru colanți de piele sau o biker jacket, noi îți recomandăm o fustă creion! Vei exulta senzualitate prin toții porii și vei fi în tendințe!

cu fusta creion

Nici elementele office nu sunt de trecut cu vederea. O cămașă destructurată albă, cu umerii goi, va face casă bună cu pantalonii de birou, fie ei slim sau evazați. Păstrează cumințenia în culori abordând nuanțe neutre sau tonuri de pământ și rezumă accesoriile la minimum!

office camasa

@ev.digital

Cămașa destructurată este însă zeița jocurilor mix & match! O poți purta peste o helancă, pe sub un pulover, când e frig, sau îi poți suprapune un corset: împrumutată direct de pe catwalk, această ultimă metodă de styling este tot ce are moda mai ispititor acum!

camasa cu corset

@berna131313

Iar dacă atitudinea nu îți lipsește defel, renunță la limite! Cât timp nu ești vulgară, moda primăverii 2017 îți permite orice. Cămașa nu doar destructurată, ci ciopârțită de-a dreptul, pantalonii largi și pantofii cu talpă înaltă vor forma un outfit pe care nimeni nu îl va uita!

camasa atirudine

Dar ce faci dacă nu ai o cămașă destructurată? Nimic mai ușor! Spre deosebire de alte piese-vedetă, acest item nu are nevoie decât de o minte deschisă și de o foarfecă pentru a lua naștere. Dar dacă nu ai nici cea mai mică intenție de a-ți sacrifica bluzele tale dragi pentru un moft al modei, joacă-te cu ideile de styling: poartă cămașa pe umeri, deschisă la nasturii din partea de sus, sau bag-o în pantaloni și lasă liberă o singură parte: așa se creează măiestria în modă!

camasa obisnuita destructurata

Tu deții vreo cămașă destructurată în primăvara 2017? Ce părere ai despre modalitățile noastre de styling?

Surse foto: Instagram, Getty/Guliver

Articolul urmator
Moda anilor '90 este pe val! "Boob tube" a revenit în forță și a devenit cel mai hot trend al verii
Moda anilor '90 este pe val! "Boob tube" a revenit în forță și a devenit cel mai hot trend al verii
Ce jachetă office să porţi în funcţie de personalitate
Incepe quiz
Ce jachetă office să porţi în funcţie de personalitate

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

2.9 (15)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.