Les Bonbons – cerceii care fac furori în acest an

Les Bonbons – cerceii care fac furori în acest an

Mihaela Onofrei, redactor Divahair.ro

La ultimele evenimente din modă, am văzut deja care sunt trendurile în materie de accesorii care vor face furori în acest an. În acest sens, am aflat că cerceii desperecheați, de dimensiuni mari și forme rotunde, vor fi cei mai căutați în 2017. De asemenea, se poartă și cerceii în culori statement și din materiale neobișnuite.

Totuși există o anumită pereche de cercei care va face furori în rândul fashionistelor. Acest trend a început să iasă în evidență încă de anul trecut, atunci când Lupita Nyong și Lily Aldridge au impresionat cu lookul lor deosebit. Acestea ne-au demonstrat că nu trebuie să purtăm accesorii scumpe sau diamante pentru a arăta impecabil.

Iată cum arată cerceii Les Bonbons și ce îi face speciali!

Sigur i-ai mai văzut până acum, deoarece aspectul lor unic îi face ușor de remarcat. Aceste biluțe colorate sunt în mod normal în număr de trei și sunt conectate între ele, astfel încât să atârne armonios pe linia gâtului. Deși par extraordinar de grei, acești cercei au, de fapt, greutatea unei pene. Ceea ce îi face cu adevărat speciali, pe lângă aspectul acestora, este faptul că sunt brodați de mână în India.

Fiind inițial fabricați de artista Rebecca de Ravenel, aceștia se vor găsi în curând peste tot. La puțin timp după ce au fost fabricați, stocurile au fost epuizate rapid. Totuși, cu ajutorul artiștilor și bloggerilor, acest trend se va menține. Ba mai mult, fashionistele ne oferă o gamă variată de moduri în care putem purta aceste piese deosebite, de la costume de baie până la o rochie elegantă de nuntă sau chiar și integrați în decorul casei.

Crescută în Bahamas și apoi la Paris, creatoarea acestora, Rebecca de Ravenel, a reușit să îmbine aerul vibrant al tropicelor cu stilul sofisticat urban. Les Bonbons au apărut în urma cercetărilor asidue întreprinse de Rebecca pentru găsirea unor cercei voluminoși, care să arate bine și să fie ușori în același timp. Colecția artistei combină stilul fantezist insular cu paradigma cosmopolită.

Les Bonbons adaugă un aer pueril oricărei outfit. Cerceii pot fi purtați de oricine, indiferent de vârstă. Aceștia sunt foarte moderni și fresh și au un aspect grafic și clasic în același timp. De asemenea, faptul că pot fi asortați la orice articole de îmbrăcăminte îi face ușor de adaptat stilului tău. Aceștia nu vor face nimic altceva decât să adauge o sclipire în plus outfitului tău și să îți ofere „acel ceva” special!

Articolul urmator
Trendul verii 2023 în machiaj: "lacrimile acuarelă"
Trendul verii 2023 în machiaj: "lacrimile acuarelă"
Îți ghicim vârsta în funcție de emisiunile pe care le alegi din acest test
Incepe quiz
Îți ghicim vârsta în funcție de emisiunile pe care le alegi din acest test

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

1.5 (2)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.