Moda de inspiraţie spaniolă, pe val în vara lui 2016

Moda de inspiraţie spaniolă, pe val în vara lui 2016

Redactor Andreea Baluteanu

În acest an, designerii au pornit o adevărată fiesta pe catwalk, declanşând o sărbătoare a culorii şi a volanelor, inspirată de moda spaniolă. Pe lângă curentul sport-luxe, caracterizat de simplitate şi energie, romantismul specific zonei mediteraneene, renumită pentru coridă şi pentru dansurile senzuale ale frumoaselor hispanice, a „invadat” visele fashionistelor.

Descoperă, mai jos, designerii care adoră moda spaniolă şi cum o poţi aduce şi tu în viaţa ta!

Moda spaniolă şi designerii care au răspuns „SI” provocării

Moda de inspiraţie spaniolă s-a numărat printre temele predilecte din 2016, caracterizându-se prin topuri şi rochii cu umerii goi, cu volane, lungimi maxi şi nuanţe de roşu şi negru!

La Jason Wu, rochiile prinse după gât au fost împodobite cu volane, dobândind o delicateţe completată minunat de rujul roşu. Tot pe volane a mizat şi Proenza Schouler, care a plasat volanele în partea inferioară a creaţiilor sale, în nuanţe de alb şi negru, perfecte pentru un strop de minimalism adăugat ţinutelor. Oscar de la Renta reuşeşte să aducă un omagiu binemeritat modei spaniole, într-o ţinută haute couture numai bună de dus la o coridă.

La Michael Kors, coloritul outfiturilor este specific spaniol. Roşu şi negru se împletesc într-o simfonie cu tente de „ole”, iar volanele delicate conferă o mişcare graţioasă modelelor: dacă eşti în pană de inspiraţie pentru un eveniment la care vrei să cucereşti prin simplitate feminină, este cea mai bună ţinută la care poţi apela.

Vrei să convoci farmecul dansatoarelor spaniole de flamenco? Împodobeşte-ţi părul cu flori mari, exotice, şi pregăteşte-te să fii admirată: Diane von Furstenberg a mizat pe această reţetă în colecţia ei de primăvară-vară.

Încheiem tot cu ţinute semnate de Proenza Schouler, care pare că ne îndeamnă să ne dăm sufletul în dansuri pline de patos, înveşmântate în piese vestimentare reprezentative pentru moda spaniolă.

Cum traduci influenţele spaniole în stilul tău

Moda spaniolă arată cu adevărat fabulos pe catwalk, dar cum ne poate schimba ea stilul de zi cu zi sau alegerile de seară? Vedetele şi bloggeriţele de fashion sunt mai mult decât bucuroase să ne răspundă la această întrebare!

Vom pleca în periplul nostru de la portul tradiţional spaniol: rochiile decoltate cu printuri bogate sunt alăturate cununilor de flori de pe cap, iar noi suntem cucerite. Şansele de a purta noi însene cu succes acest outfit sunt mai degrabă reduse.

O fustă lungă cu print bogat, purtată alături de un top cu umerii goi sau de un tricou simplu, este cea mai frumoasă modalitate de a traduce moda spaniolă în stilul tău de zi cu zi! Accesorizează cu cercei mari statement şi nu vei avea cum să treci neobservată! Sau poţi opta pentru varianta glam a acestui outfit, care introduce o fustă decorată cu volane, purtată alături de o cămaşă albă simplă pentru influenţe moderne.

Salopeta de un roşu focos este adusă stilistic pe teritoriul iberic graţie volanelor din partea superioară. Poţi apela la fel de bine şi la varianta sa casual, care se va înţelege de minune cu papucii la modă acum!

 

O fotografie postată de ASOS (@asos) pe

 

O fotografie postată de ASOS (@asos) pe

Însă tot rochia cu umerii goi rămâne „eroina” noastră atunci când vine vorba de ţinutele inspirate de moda spaniolă. Iar Kate Beckinsale, deşi are sânge britanic în vene, este o adevărată maestră a modei iberice: ea arată fabulos în ambele ipostaze de mai jos. Nu ezita să abordezi acest stil la o petrecere la care îţi doreşti să întâlneşti oameni interesanţi cu spirit „caliente”!

Desigur, nu putem trece cu vederea nici rochiile cu umerii goi, simboluri ale stilului feminin. Aimee Song este principalul nostru punct de reper: frumoasa de origine asiatică a îmbrăţişat ţinutele caracteristice modei spaniole şi ne îndeamnă şi pe noi să ne achiziţionăm o rochie roşie ca focul!

Topul cu umerii goi este tendinţa pe care toate vedetele au îmbrăţişat-o cu drag în această vară: poartă-l cu jeans, ca să îi conferi valenţe casual! Volanele aplicate pe un crop top sunt cea mai dragă formă de manifestare a modei spaniole: alătură-l unei fuste lungi, ca să păstrezi tonalităţile iberice, sau cu pantaloni evazaţi cu talie înaltă, pentru conotaţii moderne!

 

O fotografie postată de ASOS (@asos) pe

Te lăsăm în compania unui deux-pieces care exprimă cel mai bine această tendinţă: topul scurt şi fusta cu volane au un aer de lejeritate perfect pentru o vacanţă cu stil la Barcelona!

Tu ce părere ai despre moda spaniolă? Ai purta piesele ei reprezentative?

Articolul urmator
Milk Nails: trendul în manichiură luat cu asalt de vedetele din lumea întreagă
Milk Nails: trendul în manichiură luat cu asalt de vedetele din lumea întreagă
Test de cultura de generala din moda: cate stii despre fashion
Incepe quiz
Test de cultura de generala din moda: cate stii despre fashion

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.