De ce să te chinui cu un pulover decupat, care nu ține de cald, când poți opta pentru unul întreg, pufos și călduros? Sezonul rece nu iartă pe nimeni, iar răceala te poate prinde când te aștepți mai puțin. Uită de acest pulover decupat în sezonul rece și poartă-l doar în serile răcoroase de vară.
În locul puloverului strâmt și incomod, optează pentru un pulover oversized, cu mâneci lejere și detalii interesante. Este călduros, confortabil și va atrage doar priviri admirative.
De ce să te chinui să tragi geaca pe tine în momentul în care alegi să porți un astfel de pulover? Mai bine alege modele croite pe măsura ta și în tendințe. Uită de aceste tipuri de pulovere și mergi la shopping!
Dacă tot îți plac puloverele ieșite din comun, alege unul cu mânecile tip balon, care sunt extrem de comode și drăguțe. Uită de cele care te supradimensionează și optează pentru aceste mâneci căzute, largi și vaporoase. Puloverele cu mâneci tip balon sunt la modă și nu există femeie care să nu dețină un astfel de model.
Puloverul cu șnur la gât s-a demodat și a fost înlocuit de alte pulovere mult mai frumoase și elegante. Renunță la el și achiziționează-ți modele de pulovere în tendințele anului 2018.
Anul acesta se poartă puloverele cu guler de cămașă. Dacă nu găsești în magazine un model asemănător, poți combina o cămașă simplă albă cu un pulover subțire și lărguț. Adaugă outfitului o pereche de jeans cu croi clasic și botine cu sau fără toc și vei obține un look perfect pentru birou.
Spatele reprezintă o parte a corpului extrem de sexi, însă nu este cazul să o afișezi în sezonul rece. Vei avea parte doar de dureri de spate și de frig în mod constant. Uită de acest trend și alege modele de pulovere întregi, care îți acoperă corpul și te protejează de frig.
Dacă îți dorești cu ardoare să emani senzualitate, renunță la puloverele decupate și optează pentru acest tip de rochie tricotată. Pe lângă faptul că este elegantă, ține și de cald!