Adevarata Stare de Bine
Nu Skin
Back to School

Tocul ascuțit nu mai este la modă! Pantofii must-have în toamna 2018

Luni, 16.04.2018
de Sorina Corneanu

Strălucire, extravaganță, imaginație și inovație: iată tendințele care vor face furori în materie de încîlțăminte în toamna 2018! De la cele ascuțite și înalte până la cele groase, clasice, tocurile au fost elementele definitorii ale pantofilor în 2018, iar atenția designerilor s-a concentrat foarte mult pe acest aspect, urmat de tendința de a oferi personalitate și strălucire prin reinventarea clasicului!

Vezi cele mai extravagante modele de pantofi pentru femei!

Iată care sunt pantofii must-have în toamna aceasta!

Pantofi cu toc cilindric

Pantoful cu toc cilindric și ușor înclinat este regele tendințelor! Orientarea arhitecturală îi transformă dintr-o simplă pereche de pantofi într-un accesoriu fashion-art! Fendi a debutat cu cizme cowboy elegante, cu tocuri înclinate, în timp ce Prada a prezentat pantofi stil oxford extravaganți, iar Stella McCartney a ridicat geometria la rang de artă prin modelele sale de pantofi cu tocuri cilindrice. Indiferent că optezi pentru un pantof în stil office sau o pereche de botine, ai grijă ca tocul să fie cilindric!

defilare catwalk

Foto: Pinterest

Pantofi argintii

Argintiul exercită o atracție incredibilă, dar nu își pierde niciodată rafinamentul și subtilitatea – care îi conferă cea mai mare parte din farmec. Tocul înalt și gros oferă pantofului argintiu un plus de personalitate, iar materialul și accesoriile care îl scot din anonimat (pietrele, aplicațiile, curelele strânse pe gleznă) îl transformă în cea mai puternică armă de atracție. Calvin Klein a prezentat o colecție strălucitoare, perfectă pentru spectacole și petreceri exclusiviste. Altuzarra a adus în prim-plan pantofii cu efect multidimensional, iar Dolce & Gabbana a recurs, în această toamnă, la pantofi extravaganți, pe care nu îi poți purta decât cu mult stil și atitudine. 

 defilare colectie altuzarra

Foto: Pinterest

Toc arhitectural

În materie de fashion, modelele neobișnite sunt cuceritoare, la fel cum este și extravaganța. Pantoful anului 2018 este o piesă de artă dinamică, gata să te scoată din anonimat. Unele dintre cele mai incitante colecții din această toamnă sunt cele ale lui Prabal Gurung, Jacquemas și Mulberry, care aduc în prim-plan pantofi cu tocuri arhitecturale, intrigant de originale și gata să stârnească imaginația oricărei fashioniste. Imaginează-ți un pantof cu toc geometric sau care îmbină formele stabile cu fragilitatea cristalelor. Sferele prismatice, triunghiurile și tocul contruit prin combinarea sferelor și a dreptunghiurilor sunt doar câteva dintre tendințele care te vor captiva în această toamnă.

coelctia prabal pantofi toamna

 Foto: Pinterest 

Cizme lungi lucioase

E momentul să îți cumperi ținute potrivite pantofilor, nu invers! Cizmele lungi din piele lăcuită sunt în trend în toamna aceasta, iar culorile electrizante le fac să arate și mai sofisticat. Prezentarea Isabel Marant a adus în lumina reflectoarelor cizme de toamnă lungi maro-camel, îndrăznețe și senzuale, în timp ce Giambattista a lansat o colecție de cizme lungi extrem de viu colorate. Uită de negru și îndrăznește să porți roșu, camel, mov și verde, fără teama că vei arăta vulgar! Atitudinea e mai puternică decât orice tendință și etichetă în materie de modă!

prezentare cizme lungi
 

Foto: Pinterest 

Vezi cum porți corect cizmele lungi!

Combinația de negru și roșu

Roșul și negrul rămân culori iconice, pline de senzualitate, personalitate și îndrăzneală. Propunerea lui Alexander Mcqueen constă în îmbinarea confortului, a eleganței și a strălucirii, iar Dior a susținut conceptul printr-o colecție impresionantă. În toamna 2018, pantofii care îmbină cele două culori denotă energie debordantă și personalitate, indiferent dacă optezi pentru un pantof stiletto sau o pereche de botine cu toc gros. Potrivită nu numai pentru ocaziile elegante, această combinație te ajută să îți reinventezi lookul obișnuit pentru birou!

prezentare alxander mcqueen 

 Foto: Pinterest

Pantof festiv

Dacă nu-ți imaginai câte se pot face cu un pantof simplu, află că designerii au adus pantoful clasic, simplu și, deseori, banal la rang de artă! Paietele aurii și argintii, rubinele, cristalele, fundele supradimensionate și fulgii sunt doar câteva elemente care, aplicate pe pantofi, te ajută să obții un look complet, elegant și, bineînțeles, cu adevărat festiv! Paietele au făcut colecția prezentată de Alberta Ferretti să strălucească și să cucerească fără cusur, iar Yves Saint Laurent a propus reinventarea stilettoului prin accesorizarea cu pene de păun, oferind un adevărat spectacol glamour! 

cizme cu paiete 

Foto: Pinterest

Pantofi cu aplicații prețioase

Tendințele în materie de pantofi din toamna 2018 aduc în prim-plan pietre prețioase și aplicații decorative strălucitoare. Pantofii decorați cu bijuterii își doresc să reînvie puțin stilul retro și să îl aducă în actualitate, fiind mai degrabă piese vintage decât accesorii de lux. Colecțiile impresionante de pantofi marca Dolce&Gabbana și Miu Miu, încărcați cu diamante, perle, smaralde și rubine, au reprezentat un spectacol grandios. 

colectie pantofi cu diamante 

Foto: Pinterest

Botine albe

Deși încălțămintea albă pare inaccesibilă, aceasta este, de fapt, doar puțin mai îndrăzneață, cere imaginație și o atitudine potrivită! Botinele albe sculpturale de la Givenchy, care îmbină puritatea nuanței cu extravaganța unui model cu personalitate, au fost o piesă de rezistență pe catwalk. Delicatețea și extravaganța sunt contraste care se atrag excelent, iar Givenchy a exploatat această combinație ireproșabilă. Încearcă ceva nou, rupe barierele și poartă botine albe. Cu piele, cu blană, cu orice simți că te face să te simți frumoasă! Reacțiile nu vor întârzia să apară!  

botine albe

Foto: Pinterest

Pantofi cu șosete

Șosetele sunt un element fashion extrem de jucăuș, care ajută ținuta să câștige personalitate. Deși pare un gest îndrăzneț, să porți pantofii cu șosete te poate transforma într-un fashion icon. Gucci a combinat pantofii în stil vintage purtați cu șosete sofisticate, propunând un look exlusivist, îndrăzneț, în timp ce Dolce&Gabbana a ales subtilitatea rafinamentului parizian și a propus pantoful purtat cu șosetă din plasă, creând o imagine perfectă a feminității exprimate în stil androgin. 

prezentare moda dolce&gabbana 

 Foto: Pinterest

Pantofi roz

Chiar dacă ai tendința să-i asociezi mai degrabă cu vara, pantofii roz sunt un must-have în toamna 2018. Cu toc înalt, subțire, scurt, gros, cilindric sau oricum te simți bine, pantofii roz sunt o achiziție care va oferi ținutei o pată de culoare. Multitudinea de nuanțe disponibile te asigură că vei găsi perechea perfectă pentru tine! Dacă Oscar de la Renta a captat privirile printr-o colecție sofisticată, accesibilă doar simțurilor, colecția Emilia Wickstead este de departe cea mai „dulce” și mai feminină propunere pentru toamna 2018. 

colectia pantofi roz toamna 2018 

 Foto: Pinterest

În conformitate cu tendința designerilor de a le oferi o atitudine nouă, pantofii must-have ai anului 2018 sunt îndrăzneți, dar rafinați, extravaganți, dar eleganți, comozi, dar întotdeauna cu personalitate! Optează pentru feminitate, exploatează-ți senzualitatea și, cel mai important, nu uita că în modă nu există cu adevărat reguli. Totul e să-ți folosești imaginația și să porți cu atitudine ceea ce îți place!

Surse foto: Pinterest

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    Ai nevoide de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!