5 documentare interzise în lume. Ai vrea să le vezi?

5 documentare interzise în lume. Ai vrea să le vezi?

Angelica Craciuneanu

Documentarele sunt surse de informare pentru persoanele care vor să știe mai multe despre un anumit subiect. Dar de-a lungul timpului unele dintre ele au fost contestate îndelung și chiar interzise spre difuzare în mai multe țări.

Îți prezentăm cinci astfel de documentare interzise din cauza implicării politice. Subiectele prezentate de ele sunt șocante și te fac să vezi lumea dintr-o altă perspectivă.

India’s Daughter (Fiica Indiei) - 2015

În 2012, violarea unei tinere de către o bandă de tineri din New Delhi și apoi moartea acesteia cauzată de traumele suferite a șocat India și nu numai. Leslee Udwin, un regizor britanic, a decis să facă un documentar pe această temă și să trateze subiectul altfel decât a fost prezentat până atunci publicului larg.

El a intervievat persoane care au fost implicate direct în acest caz, inclusiv pe unii dintre acuzați. Rezultatul a fost chiar mai îngrijorător decât cazul în sine, deoarece a reflectat viziunea patriarhală a societății indiene și faptul că autorii nu regretau și nici nu înțelegeau gravitatea faptelor din cauza sistemului în care au fost educați.

Guvernul indian a interzis documentarul susținând că ar „crea frică în mintea femeilor”. BBC a lansat documentarul pe Youtube și pe alte platforme online și a devenit viral.

Hellstorm - 2015

Atrocitățile comise de naziști în timpul celui de-al Doilea Război Mondial sunt bine cunoscute, dar ceea ce a fost ascuns publicului larg ani la rând este comportamentul aliaților față de germani, după terminarea războiului.

Subiectul a devenit principala temă a cărții „Hellstorm” a lui Thomas Goodrich, iar pe baza acesteia, regizorul american Kyle Hunt a realizat un documentar cu același nume. Filmul a spus povestea adevărată a crimelor, torturilor, violurilor, sclaviei și a altor atrocități comise de aliați.

Documentarul interzis în mai multe țări a fost postat de Hunt online și a fost vizualizat de peste 3 milioane de ori în primele trei luni de la lansare.

No Fire Zone - 2013

Acest documentar multipremiat prezintă partea întunecată a războiului civil din Sri Lanka. Conflictul care a durat peste 26 de ani s-a desfășurat pe fondul unor crime oribile, a terorii instituționale și a agresiunilor sexuale.

Regizorul Callum Macrae a decis să vorbească tocmai despre această parte întunecată a conflictului din Sri Lanka. El a documentat mai mulți ani crimele produse în insulă și, deși docmentarul a fost lansat inițial în 2013, doi ani mai târziu a revenit cu o versiune îmbunătățită și la zi a acestuia, aducând noi mărturii și dovezi video a ceea ce se întâmplă în Sri Lanka.

Documentarul a fost interzis de către Consiliul Central de Certificare a Filmelor din India, dar a fost lansat online, unde a avut parte de numeroase vizualizări.

The War You Don’t See (Războiul pe care nu-l vezi) - 2010

John Pilger, un jurnalist australian și realizator de documentare, a abordat întotdeauna probleme extrem de sensibile în cariera sa.

În filmul din 2010, el prezintă rolul mass-media în războaie. El îndeamnă presa să identifice cu atenție subiectele de război și să-și asume responsabilitatea rolului pe care îl are când vine vorba de raportarea conflictelor armate.

Documentarul a fost interzis în Statele Unite de către Fundația Lannan, o organizație „dedicată libertății culturale, a diversității și a creativității”. Drept răspuns, Pilger a spus că: „O fundație care susține libertatea de exprimare se întoarce împotriva ei și o zdrobește, în mod inexplicabil și fără milă”.

Sikkim (1971)

Unul dintre cei mai importanți regizori indieni, Satyajit Ray, tratează în documentarul Sikkim situația din India în timpul conflictului indo-chinez. Comandat de către Chogyal, regele Sikkimului, pe atunci o regiune independentă, filmul ridică problema suveranității statului.

După ce Sikkim a devenit parte a Indiei în 1975, documentarul a fost interzis de guvernul indian. Pentru o perioadă scurtă de timp, în 2010, a fost permisă difuzarea lui, dar imediat după aceea o instanță din Sikkim l-a interzis din nou și filmul nu a ajuns niciodată să fie vizionat de publicul larg.

Filmele documentare arată o altă parte a realității, pe care de multe ori autoritățile încearcă să o ascundă. De aceea, atunci când scenariștii au depășit limitele impuse de autorități, s-a ajuns, în mod firesc, la confruntări cu instituțiile și, prin urmare, la documentare interzise.

Surse foto: iStock

Articolul urmator
Faceți cunoștință cu bărbatul de 32 de ani care este tată pentru 96 de copii
Faceți cunoștință cu bărbatul de 32 de ani care este tată pentru 96 de copii
Test de dragoste: te iubeste sau vrea doar sex?
Incepe quiz
Test de dragoste: te iubeste sau vrea doar sex?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.