5 filme pe care nu este bine să le vezi singură

5 filme pe care nu este bine să le vezi singură

Alina Maria Chirita, redactor DivaHair.ro

Să conturăm un scenariu: singură acasă, timp de relaxare la dispoziție și un chef nebun de urmărit filme! Sună tentant, nu? Ei bine, dacă vrei să te afunzi în canapeaua cea confortabilă, să te rupi de problemele de zi cu zi și să plonjezi în lumea cinematografică, află că nu e prea indicat să vizionezi anumite filme fără companie. Asta dacă vrei să mai închizi un ochi toată noaptea fără teama că umbra aceea dubioasă din spatele perdelei va sări pe tine la un moment dat.

Se spune că prietenii ne fac viața mai frumoasă. Alături de ei râzi mai cu poftă și poți să duci la alt nivel experiența vizionării unui film, cu chicoteli, glume și tot tacâmul. Dar, uneori, prietenul, prietena cea mai bună sau părintele nu este acolo să transforme o dramă lacrimogenă într-o comedie pe cinste sau să-ți aducă aminte că vrăjitoarele din pădure chiar nu există.

Iată o listă cu top 7 filme pe care nu este bine să le vezi singură!

Filme pe care nu e bine să le vezi singură

The Ring

Acest film se centrează pe existența unei casete video bântuite, care, odată vizionată, aduce un blestem asupra privitorului și într-un final moartea. Partea amuzantă este că în 2002, anul lansării, casetele VCR erau folosite pentru vizionarea unui film, astfel că paranoia se instala rapid în mintea celui care se uita la „The Ring”.

Cum tehnologia a evoluat considerabil de atunci, nu trebuie să-ți mai faci griji! Dacă, totuși, vrei să-l urmărești, strânge un grup de prieteni cu care să faci glume pe toată durata acestuia, doar pentru a vă asigura că Samara (personajul principal) are mai multe crime pe listă și vă va oferi o șansă de supraviețuire.

The Woman in Black

Daniel Radcliffe joacă rolul unui avocat cu față de copil care descoperă un secret sinistru într-un conac gotic înfiorător. Își face apariția și o fantomă răzvrătită, cu un dar ciudat de a convinge copiii să se sinucidă. „The Woman in Black” nu este clișeul clasic al filmelor de groază în care în ecuație intră o casă veche și banală și o fantomă care vrea să iasă la pensie.

Filmul îți va da cu siguranță fiori pe șira spinării, deoarece „femeia în negru” scârțăie uși și animă obiecte casnice în multe faze ale filmului. Să nu mai vorbim de rochia în stil victorian cu voal zdrențuit, accesorizată cu pânze de păianjen, și de privirea absolut terifiantă pe care o are înainte de fiecare crimă!

The Babadook

Nume anapoda, poveste înspăimântătoare! „Babadook” reprezintă debutul cinematografic al regizoarei Jennifer Kent. Acțiunea se concentrează în jurului unei mame și a fiului său, urmărit de un monstru numit Babadook. Personajul de groază amenință că va ucide toate persoanele care îi neagă existența. În urma unei serii de convulsii febrile, halucinații violente și acte de agresiune fizică, toate provocate de Babadook, Amelia și Sam încearcă cu înverșunare să învingă fiara o dată pentru totdeauna.

Deși încercările inițiale se dovedesc a fi lipsite de rezultate, o posibilă reușită se arată la orizont. De asemenea, filmul nu este lipsit de implicațiile dramatice, cele mai proeminente fiind tabuurile referitoare la resentimentele mamelor față de copiii lor. Potrivit criticilor, „The Babadook” nu trebuie vizionat fară companie: „O idee strălucită de a reinventa genul casei bânuite. Este cu adevărat dificil să treci prin acest film fără a-ți acoperi ochii sau să te cuibărești în brațele celui de lângă tine”.

Poltergeist

La 35 de ani de la lansarea inițială, „Poltergeist” este în continuare unul dintre cele mai terifiante filme. Fantome care circulă prin semnalele televizorului, copaci care mănâncă oameni în fața ferestrei, clovni răi care se ascund sub pat și un portal către o altă dimensiune cu intrarea prin ușa unui dulap. Chiar dacă ai reușit să vezi primul film fără probleme, varianta din 2015 cu siguranță care te va face să ai coșmaruri dacă îl vizionezi singură.

Antichrist

Charlote Gainsbourg și Willem Dafoe joacă rolurile principale în acest film de groază excepțional. Este unul dintre cele mai polarizante filme ale anului 2009, datorită firului narativ spiritual, a complotului obscur și a conținutului sexual perturbator. Acțiunea se concentrează pe un cuplu care suferă enorm după pierderea fiului lor, începe cu o scenă sexuală explicită și se îndreaptă spre niște locuri foarte întunecate, explorând temele maternității, ale durerii, ale misoginiei și ale violenței sexuale.

Dacă vrei să-l vizionezi singură, „Antichrist” poate reprezenta doar un film vulgar ciudat - genul care te va face să te simți confuză, neliniștită, jenată și rușinată după ce l-ai urmărit. Pe de altă parte, dacă organizezi o vizionare alături de prieteni, puteți să-l dezbateți și să-l tranformați într-o discuție despre descrierea tematică a erotizării într-un context de groază.

Așadar, există unele filme care, oricât de tentante ar părea, nu reprezintă cea mai bună alegere într-o seară în care ești singură. Cel mai bine este să optezi pentru o comedie romantică sau, de ce nu, o dramă care te va ține cu sufletul la gură pe tot parcursul vizionării!

Articolul urmator
Doamna Stela a supraviețuit unui accident vascular cerebral, dar a rămas cu probleme grave de sănătate. Își duce traiul singură, fără ajutor și cu un venit de 65 de lei pe lună
Doamna Stela a supraviețuit unui accident vascular cerebral, dar a rămas cu probleme grave de sănătate. Își duce traiul singură, fără ajutor și cu un venit de 65 de lei pe lună
De ce esti singura?
Incepe quiz
De ce esti singura?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3 (2)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.