5 lucruri pe care ar trebui să le faci când ai 20-30 de ani, nu să le amâni până la pensie

5 lucruri pe care ar trebui să le faci când ai 20-30 de ani, nu să le amâni până la pensie

Ana Maria Munteanu, redactor sef Divahair.ro

Mulți dintre noi visează la acea perioadă fructuoasă din viață, în care avem bani, timp și energie pentru a ne ocupa de toate lucrurile pe care le amânăm de ani de zile. În loc să așteptăm mereu momentul potrivit care nu mai vine, poate că ar trebui să începem să facem lucrurile pe care ni le-am dorit dintotdeauna.

Revista Forbes a făcut o listă a lucrurilor și experiențelor pe care este indicat să le facem în tinerețe, și nu să le amânăm până la pensie. Iar multe dintre ele nu numai că pot fi puse în practică de pe acum, însă au capacitatea de a-ți îmbogăți viața:

Să călătorești prin lume

Călătoritul este mai ușor atunci când ești tânără și, probabil, mai ieftin, din moment ce studiile arată că trendul prețurilor la bilete de avion, cazări sau croaziere vor urca. În plus, cu cât ești mai tânără, cu atât ești mai deschisă la a încerca experiențe inedite, la a te caza în locuri autentice, mai ieftine, și a străbate în lung și în lat orașele prin care ajungi, din dorința de a vedea cât mai mult.

„Tinerii nu au probleme să doarmă în poziții inconfortabile în avion, să alerge de la un terminal la altul al aeroportului, să sară peste mese sau să își adapteze programul în funcție de ce vor să vadă sau să facă într-un loc”, spune Julie Sturgeon, fondatoarea agenției Curing Cold Feet Travel.

Motivul pentru care mulți aleg să amâne călătoriile este, adeseori, unul de natură financiară. Potrivit unui sondaj realizat de Bank of America, doar 1 din 6 tineri cu vârste cuprinse între 23 și 37 de ani au economii puse deoparte. De aceea, dacă te numeri printre cei care au venituri stabile, dar nu reușesc să economisească de la o lună la alta, o soluție de luat în calcul, care să îți permită să călătorești oriunde în lume, este un astfel de credit de nevoi personale, cu rate fixe și comision zero. După cum vezi, îți poți calcula exact ratele, în funcție de banii de care ai nevoie, astfel încât să știi de la bun început să îți organizezi bugetul lunar.

Femeie cocheta

Să trăiești cu un buget mai redus

Prioritizarea cheltuielilor, organizarea eficientă a bugetului tău lunar și reducerea costurilor, acolo unde este posibil, sunt măsuri pe care orice persoană ar trebui să le pună în practică. Nu numai că deprinderea unui astfel de comportament financiar te va face mai responsabilă cu modul în care îți cheltuiești banii, dar te poate ajuta să îți dai seama de unele greșeli pe care le faci în acest sens.

Începe prin a pune pe hârtie toate cheltuielile tale zilnice, timp de o lună. Apoi, analizează care sunt cheltuielile care pot fi reduse sau eliminate, fără ca stilul tău de viață să aibă mult de suferit. De exemplu, dacă obișnuiești să îți bei mereu cafeaua în oraș, calculează-ți cât ai economisi dacă ți-ai face un ritual din a o prepara și savura acasă. Sau poate dai prea mulți bani pe mâncarea de la serviciu ori pe taxi. Să ții evidența bugetului tău lunar este un gest care denotă inteligență financiară și îți va fi de ajutor pe termen lung.

Să începi să faci sport

Chiar și un program de exerciții fizice de doar 30 de minute pe zi are efecte dovedite asupra sănătății tale, pentru că reduce riscul de boli cardiovasculare, de diabet, de hipertensiune sau riscul unor forme de cancer. În plus, sportul te ajută să îți menții energia și tonusul pe termen lung, astfel încât să nu ai probleme peste 10 sau 20 de ani. Găsește un sport care să îți facă plăcere și fă-ți timp pentru a-ți pune sângele în mișcare dacă nu zilnic, măcar de 3-4 ori pe săptămână.

Să îți stabilești niște obiective

Obiectivele pe care ți le stabilești nu trebuie neapărat să fie unele care să îți schimbe radical viața sau care să nu poată suferi unele modificări. Însă poate fi de mare ajutor să îți treci pe o listă lucrurile pe care ai vrea să le înveți sau să le îmbunătățești, indiferent că vorbim despre viața personală sau de cea profesională.

Să îți descoperi noi hobby-uri

Atunci când ai un hobby, rareori se întâmplă să te plictisești. Însă puțini sunt cei care se preocupă în mod activ de a-și descoperi noi pasiuni și de a le cultiva, astfel încât să se cunoască mai bine pe ei înșiși. Să știi foarte bine care sunt lucrurile pe care le faci cu plăcere îți poate fi de mare ajutor pe viitor. Poate vei decide să îți transformi hobby-ul într-un business sau poate vei descoperi noi locuri în care să îți desfășori activitățile preferate. De exemplu, cei pasionați de sporturi extreme sunt mereu în căutarea unor locuri inedite pentru a le practica.

Reține că toți avem lucruri pe care le amânăm uneori sau pe care nu ne încumetăm să le facem. Însă prioritizarea acestora te poate face să simți că trăiești cu adevărat, și nu doar alergi de la job acasă și viceversa, fără să ai un obiectiv concret sau fără să știi exact ce îți dorești de la viață.

 

Articolul urmator
Cum ar trebui să se îmbrace femeile la biserică, conform părintelui Vasile Ioana. "Dacă apare ceva care te atrage și te fură, nu e în regulă"
Cum ar trebui să se îmbrace femeile la biserică, conform părintelui Vasile Ioana. "Dacă apare ceva care te atrage și te fură, nu e în regulă"
Cum va arata viata ta peste 5 ani?
Incepe quiz
Cum va arata viata ta peste 5 ani?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.