BCR ofera Galei Premiilor Gopo covorul rosu tesut manual de artizani romani

BCR ofera Galei Premiilor Gopo covorul rosu tesut manual de artizani romani

Mihaela Dobre, redactor Divahair.ro

Banca Comerciala Romana (BCR) ofera editiei din acest an a Premiilor Gopo covorul rosu al Galei, tesut in stil traditional de artizani romani, ca semn al recunoasterii valorilor din cinematografia autohtona. Cu o lungime de 15 metri si o latime de 2 metri, covorul este tesut manual de unul dintre cei mai cunoscuti artizani romani, Antoaneta Nadu.

Antoaneta Nadu

"BCR multumeste cineastilor romani pentru entuziasmul creator iar in semn de recunostinta asternem covorul rosu in fata valorilor autentice ale filmului romanesc. Industria cinematografica ne aduce bucurii atat prin povestile pe care ni le dezvaluie, cat si prin premiile castigate de cineastii nostri. Suntem mandri ca putem sustine performanta si creativitatea romaneasca, si ca suntem alaturi de ei in efortul lor de a face Romania cunoscuta peste hotare", a declarat Ionut Stanimir, Director de comunicare BCR. 

Lucrul la covorul de gala a inceput in cadrul evenimentului Gopo Fashion Night, unde actorii nominalizati la editia de anul acesta a premiilor industriei cinematografice romanesti si-au ales tinutele demne de seara cea mare. Acestia au contribuit si ei la realizarea covorului pe care vor pasi la Gala Premiilor Gopo, si au tesut fiecare cate un rand.     

Premiile Gopo

Covorul de Gala este tesut manual, la un razboi traditional din lemn, in atelierul doamnei Antoaneta Nadu din localitatea Bechet, judetul Dolj, dupa o tehnica autentic romaneasca. Acesta este lucrat din lana rosie, iar pe margini are tesute cu lana alba motive populare. Doamna Antoaneta face in atelierul de tesatorie pe care l-a infiintat in urma cu 14 ani, covoare unicat cu motive traditionale. Este frecvent invitata sa expuna lucrarile la targuri de mestesug si arta populara in tara si strainatate, iar o parte dintre acestea au fost autentificate de catre muzeele din Romania.    

Covorul rosu special creat pentru Premiile Gopo, si oferit de BCR industriei cinematografice romanesti, va fi intins in seara de Gala, pe 24 martie 2014.

 

Articolul urmator
Dunărea: De unde izvorăşte şi ce capitale străbate
Dunărea: De unde izvorăşte şi ce capitale străbate
Ce fel de diva de pe covorul rosu esti?
Incepe quiz
Ce fel de diva de pe covorul rosu esti?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.