Cât de ușor e păcălită mintea ta într-un restaurant. 5 moduri prin care ești indusă în eroare

Cât de ușor e păcălită mintea ta într-un restaurant. 5 moduri prin care ești indusă în eroare

Redactor Divahair.ro

Preparatele sunt prezentate spectaculos, mâncarea arată impecabil, vinul e pus la rece, iar ambianța este extraordinară. Aceasta este imaginea perfectă pentru o cină romantică la restaurant. Ceea ce nu știi este că modul în care totul îți e prezentat e construit în așa fel încât să petreci mai mult timp și să consumi mai mult decât ai dori în mod normal. Un studiu realizat în 1998 de Universitatea din Pennsylvania a demonstrat că pofta nu vine neapărat din stomac, ci mai mult este o stare mentală. Cercetătorii au luat două persoane care sufereau de o formă severă de amnezie, cărora le-au servit prânzul în repetate rânduri, acestea uitând, din cauza condiției medicale, că tocmai terminaseră o masă. Concluzia a fost că, deși stomacul știe foarte bine ce consumi, mintea este ușor de păcălit.

Cât de ușor e păcălită mintea ta într-un restaurant. 5 moduri prin care ești indusă în eroare 

  1. Să începem cu ceva ușor

Înainte de a servi cina la restaurant și până te vei decide ce ai de gând să mănânci, e foarte probabil că vei comanda o sticlă de vin. Modul în care îți alegi vinul poate fi după recomandările prietenilor, din propria experiență sau chiar după preț, considerând că o sticlă mai scumpă înseamnă automat și un vin de o calitate superioară. Un studiu condus de Liane Schmidt, de la Universitatea  Sorbona și preluat de Forbes a testat mai mulți subiecți, punându-i să plaseze în ordinea crescătoare a calității mai multe soiuri necunoscute de vin, singura informație pusă la dispoziție fiind doar prețul. Ceea ce subiecții nu știau era că toate paharele conțineau același tip de vin, însă prețul indicat a dictat și ordinea calității. Dacă te afli într-un restaurant, roagă întâi să poți gusta vinul înainte de a-l comanda, folosind aceste trucuri de degustare de pe domeniulbogdan.ro care te vor ajuta să deosebeşti un vin bun de unul mai slab, ieșind din capcana prețurilor afișate. 

  1. Trucurile aranjării meniului

Un studiu JCR preluat de americanii de la The Atlantic a descoperit că plasarea în meniuri a numărului total de calorii pentru fiecare porție are un efect neașteptat asupra consumatorilor. De obicei, organizarea tuturor produselor slabe din punct de vedere caloric într-o singură pagină îi împinge pe consumatori să caute preparate bogate în grăsimi și calorii, considerând că vor fi alegeri mai satisfăcătoare. 

  1. Cum te păcălește mâncarea

Dacă un produs este marcat drept sănătos, atunci cei mai mulți consumatori vor crede că are automat și un gust mai slab, iar testele celor de la JCR arată exact acest lucru. Pentru minte, un produs mai sănătos înseamnă mai greu de mâncat, motiv pentru care texturile tari ale produselor alimentare sunt asociate de fiecare dată cu o mâncare mai bună pentru organism, în ciuda faptului că numărul de calorii și valoarea nutrițională nu sunt schimbate sub nicio formă. 

  1. Ambianța și apetitul

Temperatura, mirosul, gălăgia și lumina influențează ce și cât mănânci, arată un raport Insead. Potrivit acestui studiu, vei mânca mai mult într-un restaurant atunci când temperatura va fi mai scăzută, din cauza nevoii de energie. Lumina mai slabă te va face să mănânci mai lent, iar mirosurile plăcute te fac să bei mai multe băuturi carbogazoase. 

  1. Capcanele salatelor

În 2013, specialiștii de la CUNY au descoperit că plasarea salatelor alături de meniuri bogate în grăsimi și calorii are efectul de a te convinge că alegerea pe care o vei face va fi perfect sănătoasă. 

Tot mai multe studii arată că mintea poate fi ușor indusă în eroare de mici detalii care te fac să mănânci mai mult sau să nu poți face diferența între un produs de calitate și altul mai modest din acest punct de vedere, detalii prețioase atunci când încerci să ai grijă mai mare de dieta și sănătatea ta. 

Sursă foto: Shutterstock / Copyright: Nejron Photo 

 

Articolul urmator
Te-ai ars la limbă? Află care sunt remediile ce alungă rapid și ușor disconfortul. Sunt la îndemâna oricui!
Te-ai ars la limbă? Află care sunt remediile ce alungă rapid și ușor disconfortul. Sunt la îndemâna oricui!
Cât de bine te pricepi să citești oamenii? Fă quiz-ul și nu te mai lăsa păcălită!
Incepe quiz
Cât de bine te pricepi să citești oamenii? Fă quiz-ul și nu te mai lăsa păcălită!

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.3 (3)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.